Să mă scuzați, eu nu mai pot să tac.
Am atâtea lucruri de zis și si mai multe să fac.
Între noi fie vorba, m-am cam săturat
În loc să-mi fac viața, dupa voi să fac curat.

Sunteți chiori sau ce naiba se-ntamplă cu voi?
Vă vreți salvați, dar vă pișați pe eroi!
Oamenii tineri nu sunt groapa ta de gunoi.
Mai bine fă pași și dă-ne speranța-napoi!


marți, 4 decembrie 2012

Ciocolata cu alune

Ma uitam in ochiul tau
Si vedeam pierdut in el
O paleta de culori,
O hartie si-un condei.

Joaca ce se-ascunde-n spate,
Nebunia dintr-o noapte.
Bautura, jocuri rele,
Zambete si fapte grele.
Dificilul sa refuzi,
Buzele sa nu le uzi,
Sufletul sa-l tin in viata
Timp in care mintea-i ceata.
Corpul cere pielea ta!
Gandul de mi-ai alunga...
Ca gresesc nu-i vina ta!
Vreau sa uiti de asta noape
Si de buze si de soapte.
Ne vom revedea curand!
N-o sa scapi de acest gand...

Toamna o iubim pe doamna

Daca ai sti ce nebuloasa de dor s-a strans in mine
Daca ai sti cat de greu-mi mai gasesc regasirea de sine
Daca ai sti ca nici nu mi-am dat seama ca-i toamna de cand ai venit
Daca-i sti cate motive prostesti am cautat pana te-am gasit.

Daca ai sti ce tumul de vise s-au strans in minte
Daca ai sti cum tanjeste micuta sa se alinte
Daca ai sti cat de vraieste i-ai facut viata toata
Daca ai sti cat te-ar vrea si sa poata
Sa fie acum langa sufletu-ti rece
Sa poata cu bratele trupul a-ti petrece
N-ai mai zabovi in nici o lume straina,
N-ai mai sarii gardu la o alta vecina
N-ai mai crede ca esti singur in stele
N-ai mai iubi pe nici una din ele.

Poate ca ai face-o, dar ai simtii un dor
Ca atunci cand iti dai degetele cu clor
Ca atunci cand toata pielea te strange si vrea sa ii dai
O alinare prin fapte, atingeri si fara grai...

Mi-e strain sentimentul asta de toamna
Mi-e frica de statutul de doamna
Care iubeste ca proasta un necunoscut
Pe care nici nu l-a vazut bine si l-a avut.

Vreau sa ma uit de sine si sa ma pierd in nori
In norii tai, si in stele pentru ca ai ochi ca doi sori
Vreau sa nu uiti ca esti un diamant cu muchii ca lama
De cum poti ranii nu vreau sa iau inca seama.

Iarna asta e Craciunul

  Mi-e dor de Craciunul de alta data. Craciunul in papuci de casa, cu gust de vin fiert cu scortisoara si miros de mandarine. Craciunul care trozneste lemne in semineu si are geamuri aburite, Craciunul care viscoleste zapada, Craciunull care bate la usa si intra in casa cu tine, rosu in obraji, nins si vesel; Craciunul care prin tine ma ia in brate cu mainile reci pe sub tricoul alb, Craciunul care ma gadila si ma infioara prin bratele tale puternice, care ma duce pe canapea, Craciunul care mai apoi ma va intinde pe spate si ma va saruta preluung...

Poate acel Craciun in care suntem in Varsovia si ne jucam pe strada cu fulgi de zapada pufosi, acel Craciun cu felinare slabe si paltoane lungi, Craciun cu nasul rosu si cu restaurante din lemn de pin, Craciun dupa care nu urmeaza graba, anul nou, primavara sau viata. Craciunul dupa care nu urmeaza nimic. Craciunul vesnic. Craciunul in care nu te poti simti altfel decat fericit. Craciunul care face luna noaptea sa faca minuni in zapata, iar genunchii sunt cufundati intr-u totu in nameti si brazii sunt prea desi, iar daca pui capul jos, pe pamant auzi raul cum curge pe sub gheata si frig. Craciunul in care nametii din padure au cratere de zapada topita in locurile in care ne-am iubit noi...

  Craciunul asta dureaza o eternitate, dar e doar o data.
  O singura eternitate pe care o poti consuma ca pe banii dati pe cadouri sau poti sa o iubesti si sa te topesti in ea precum o lumanare vanilata...