Să mă scuzați, eu nu mai pot să tac.
Am atâtea lucruri de zis și si mai multe să fac.
Între noi fie vorba, m-am cam săturat
În loc să-mi fac viața, dupa voi să fac curat.

Sunteți chiori sau ce naiba se-ntamplă cu voi?
Vă vreți salvați, dar vă pișați pe eroi!
Oamenii tineri nu sunt groapa ta de gunoi.
Mai bine fă pași și dă-ne speranța-napoi!


miercuri, 8 ianuarie 2014

Sicriu de sticla

   Mi-e dor de tine in fiecare secunda pe care o traiesc. Nu am nimic in lume care sa ma poata mangaia sau care ar putea sa-mi aline durerea.
   Parc-ai fi mort. Departe de orice atingere a mea, departe de orice vis comun, te cunosc prea bine ca sa ma pot astepta la imprevizibil. Esti acolo, in lumea ta, ca intr-un sicriu de sticla, imbalsamat, cu ochii tepeni si pierduti.
   Nu simti, nu auzi, nu misti si nimeni nu se-asteapta s-o mai faci vreodata. Dorinta exista, dar cat poti sa-ti doresti ca-un mort sa mai prinda viata?
   Impacata cu ideea, te privesc, te mangai, te visez si sper orbeste sa traiesc doar un cosmar. dorm cu tine in gand si ma trezesc la fel, dar nici in vise nu mai esti al meu.
   Sunt a nimanui si nu mai am pe nimeni. Iubesc infinit un morman de amintiri si pe tine. Esti printul meu plecat departe si intre noi e doar zidul prezentului care ne desparte.
   Sanii mei ravnesc dupa buzele tale, pantecele imi geme de dor, iar pielea e un uragan de fior la gandul pielii tale.
   De lacrimi sunt seaca, de zambete pustie, iar de plictis napadita.
   Condamnata sa traiesc fara vaz, glas sau simturi. Pentru ca... traind prin tine sunt inchisa intr-un sicriu de sticla, imbalsamata si intangibila pentru univers. Iar prin geamul gros al durerii, doar un singur pumnal poate patrunde. Vocea ta...