Să mă scuzați, eu nu mai pot să tac.
Am atâtea lucruri de zis și si mai multe să fac.
Între noi fie vorba, m-am cam săturat
În loc să-mi fac viața, dupa voi să fac curat.

Sunteți chiori sau ce naiba se-ntamplă cu voi?
Vă vreți salvați, dar vă pișați pe eroi!
Oamenii tineri nu sunt groapa ta de gunoi.
Mai bine fă pași și dă-ne speranța-napoi!


vineri, 2 decembrie 2016

Un altfel de parlament / O altfel de parlamentă

Vreți politica curată.
Să vă dau eu o lopată?
Dragii mei compatrioți
M-am sfătuit cu cei morți.
Și...Ei șoptita-mi în ureche
Vreo trei vorbe fără seamăn sau pereche.

Toate am a vi le spune
Chit că pentru unu-doi
Cam ciudat au să răsune.

Așadar,

În contextul democratic
Vă propun un lucru practic.
Vom alege parlament.
Vrem să fie competent.
Vrem să ia decizii bune,
Potrivite pentru lume.

Nu mai credem în niciunul.
Fiecare-și vede drumul
Pe la vot fie cum poate.
La tv strigăm de moarte.

Dar după ce ne calmăm,
Ce-ar fi să implementăm
Ceva foarte clar și drept
Pentru cine e deștept.

Fiecare candidat
Ce de noi a fost votat
Și cu jind se pregătește
Locul să și-l ia, firește,
Să susțină o testare
Ca și noi, cei mici, conduși
Șă-nțelegem compentența
Unora mult mai sus puși
Spre exemplu: scris să zică
Lor de ce le este frică.
Ce și-ar da mai scump pe lume
Ca în țara noastră dragă, adevărul să răsune?
Ce e pentru ei speranța?
Cați bani ai nevoie, oare,
Ca să mergi cu-ai tăi copii, în vacanță la Constanța?
Cât te costă să plătești?
Cât dai tu și cât primești?
Ce știi despre conștiință? O ai?
Dar despre credință?
Cine te-a făcut om mare?
Ce resurse poți să faci dacă ai apă și soare?
Cum tre să arate-o scoală?
Iar când te îmbolnăvești, cum sa fie locun care tre s-aștepți să scapi de boală?
Ce n-ai face niciodată?
Cum ajuți să schimbi o soartă?
Cine ești și ce-ți propui?
Câți ani ai și cât rămâi?

Iar de vor răspunde drept
Sincer, just și pe subiect.
Să pretind-a fi putere
Și s-aibă a conducerii avere.

Dar de nu ești om cinstit
Copiez sau ne-ai vrăjit
Noi te vom ruga frumos
Să ne faci plăcut onoarea de a te privi din dos
Cum, te întorci la tine-acasă
Și te-apuci să dai la coasă,
La topor sau la lopată.
Pentru că și munca joasă
Este bună și frumoasă.
Și să fii un om de sat
Este cool și-adevărat.
Și acolo-ți trebe minte
De primar sau prședinte.

Dar acolo, sus de tot,
Se duc cei ce știu că pot.
Se duc cei cu vise mari,
Se duc cei la gâtul cărora, din respect nu ai să sari.
Acolo se duc cei care de gând sunt călăuziți,
Dar de suflet sunt porniți.
Cei ce vor cu toată firea să facă o țară mai bună
Cei care nu se gândesc să-și asigure un loc pe lună.
Se duc oameni cu adevărat competenți
Frumoși în interior și veșnic prezenți.
Se duc cei ce ard să lucreze zi și noapte
Ca și ultimul cetățean să aibă accesul la carte.
Cei ce vor să vadă oamenii împliniți
Cei ce vor să fie nu doar pentru ai lor, ci pentru toți, părinți.
Cei cărora le pasă dacă vecinu nu are ce pune pe masă
Cei care știu cât e de important ca oricine să-și poată numi un loc acasă.
Cei cărora le pasă de Roșia Montană și Băile Herculane
Cei care iau decizii clocite, nu pe toane.
Se duc aceia ce știu cum se poate folosi o clădire istorică
Aceia pentru care lipsa de fonduri e o problemă rezolvată, nu una ironică.
Aceia ce chiar dacă nu au dimplome cu duiumul
Știu foarte bine încotro tre s-o ia drumul.

Așadar, dragi compatrioți.
Vă propun un parlament de piloți.
De oameni aleși ca niciodată până acum.
După capacități de scriere, gândire, tragedie și „bum”.
Un parlament format dintr-o echipă cu multă voință
Care să aducă țărișparei noastre biruință.

Cum să obținem asta oare, vă întrebați?
Sfatul meu este să vă calmați
Și să vă aduceți aminte că suntem în democrație
Ceea ce înseamnă că puterea poporului va fi să fie.
Adică, de avem voință și răspândim repid ideea,
Facem o ședință și umplem aleea,
Și cu bunăvoință, dragoste și insistență
Îi rugăm pe domnii actuali parlamentari șă mai bifeze-o prezență
Prin care întalnindu-se de urgență și ei în sedință
Să decidă acest examen obligatoriu, ispășindu-se astfel și pentru mustrări de conștiință
Știu că poate părea dificil de adoptat o lege rapidă
Dar asta pentru că ne-am obisnuit cu o echipă insipidă
Însă eu am credința și vă invit și pe voi s-o aveți
Că dacă îi rugăm frumos până și acești oameni pentru noi vor sta drepți.

Iar voi, politicienilor care sunteți și poate vă temeți
Vă salut cu sufletul și lacrima vă rog să v-o ștergeți
Pentru că făcând un astfel de gest, ajutându-ne să ne ridicăm
Vom avea și noi grijă de voi, în istorie să vă băgăm
Și nu pomenind despre voi ce nu ne-a plăcut
Ci despre cât de mari și puternici ați fost când ați făcut!

Oameni, sunte toți. Toți greșim și poate
Fiecare plânge singur într-o noapte.
Toți avem și sânge pe buze
Și toți ne lăsăm furați uneori de muze.
Nimeni nu-i curat, nimeni nu e pur
Dar orice păcat poate fi spălat de ești bun, vă jur!
Și bun nu înseamnă să faci numai bine
Ci să faci cu sufletul tot ce de tine ține.
Să nu iei de la altul ca să îți dai doar ție
Ci să iei de la altul și-n schimb să-i dai inapoi să fie!
Oameni! Fi-ți buni și hai încă o dată
Să luăm voința-n mâini și să schimbăm a României soartă!






luni, 28 noiembrie 2016

Dacă Iphigeneia s-ar fii jertfit azi.

Prea bine! Mă jertfesc!
Mă jertfesc pentru patimile voastre de sine
Mă jertfesc ca celor după mine să le mie mai bine.

Astăzi, când de prea multă vreme cerul e senin deși oamenii clocotesc
Astăzi, când ne omorâm unii pe alții, iar cei de sus zâmbesc
Astăzi, când prea orbiți de frustrări căutăm scuze în viețile altora
Astăzi, cu sângele și energia mea pătez fără părere de rău flamura.

N-am nevoie de aprecierile voastre
N-am nevoie nici de lacrimi albastre
Degeaba mai plângeți acuma de milă
Că tot va trebui să jertfiți o copilă.

A voastră, a altora... are importanță?
Sacrificiul e singura cale când nu ai speranță.
Și degeaba o am eu și cu încă doi-trei
Dacă ceilalți nu pot trăi decât pentru ei.

Mă jertfesc și mă scap de o viață trăită-n război
Între mame și fii, între cei umiliţi şi cei de soi
Între fiecare în parte contra tuturor
O viață ce n-are valoare indiferent dacă trăiesc sau mor.

Dar totuși, dacă tot se jertfește cineva pentru voi
Măcar treziți-vă oameni, și nu mai mergeți la război
Luptați fără arme, luptați cu iubire
Luptați cu săgeți de cunoaștere și pornire.
Ridicați-vă frații de jos
Împodobiți-vă viețile cu proaspăt miros
Gîndiţi, scrieți, vorbiți despre nemurire
De existența binelui dați de știre!
Luptați-vă să domnească plăcerea și mândria de țară
Luptați-vă să aveți pentru ce mulțumii în fiecare seară.
Treziți-vă și împodobițivă zilele cu fapte demne de încununare
Dați-vă vieților scurte adevăr și onoare!
Nu mai așteptați să fiți răsplătiți pe loc
Stați fără grijă, plata vine până la soroc.
Nu vă mai temeți că oamenii vă vor răul
Dacă voi nu sunteți, s-ar putea să nu apară eroul.
Dacă voi nu credeți, niciun preot nu-l va coborâ pe Domnul
Dacă voi nu aveți pentru ce trăi o să vă ia prea lesne somnul.

Trăiți, oameni! Cum n-ați trăit niciodată!
Purtați-vă numele precum un înger și-l poartă!
Construiți nu doar case de lăsat în spate
Meșteriți povești, momente frumoase și arte
Sprijiniți copii care nu au părinți
Sprijiniții pe cei care și-au ieșit din minți
Stați la dreapta celor drepți și cinstiți
Întrebați-vă de două ori înainte să bârfiți.
Stați drepți pentru lucrurile în care credeți
Nu mai lăsați oamenii să plece, îi pierdeți!
Spuneți adevărul, doar așa îi veți putea dărâma pe mincinoși
Iubiți-vă țara și soarta, doar așa îi veți putea trezi pe puturoși!

Nu mă jertfesc azi, ca să vă dau lecții.
Mă jertfesc pentru că-mi accept sensul vieţii.
Mă jerfesc pentru că până la urmă tot trebuie să se jertfească cineva
Și să știu că moare altul de-al meu n-aș putea.
Mă jerfesc ca toate bunicile care după ce fac totul pentru nepoți
În chinuri groaznice, dar cu demnitate se așează printre cei morți
Mă jertfesc ca toate mamele care își tocesc palmele ca să pună dorințe împlinite pe masă
Și care într-un final și pe patul de moarte lasă ordine-n casă
Mă jertfesc ca surorile care renunță la propriile vise
Ca alți frați să-și vadă porțile deschise.
Mă jertfesc ca doctorii care se chinuie să ne ajute
Și care noaptea visează urlete de dureri mute
Mă jertfesc ca profesoii ce n-au somn și astâmpăr
Doar ca să știe că au mai scos din întuneric un tânăr.
Mă jertfesc ca poetul trăind fără nici un ban
Ca să rămână în istoria lumii și acel an.
Mă jertfesc ca actorul ce se pierde pe sine
Ca să te facă pe tine o oră să te simți mai bine.
Mă jertfesc ca mine, care deși nu sunt zeu
Fiind în faţa voastă, vă dau din suflul meu.
Cu el să vă duceţi la luptă, cu el să vă întoarceţi acasă
La el să vă gândiţi când credeţi că numai aveţi nici o şansă.
Şi jerta mea nu e mare lucru pentru nimeni, decât pentru voi
Cei care de astăzi se-hamă la război
La cel pentru patrie şi pentru nemurire
Menit să aducă libertate, curaj şi cinstire.

Jertfa altuia nu schimbă nici vremea şi nici destinul
Ci doar te face să înduri mai lesne chinul.
Și uneori nici jertfa nu ține la infinit.
Pentru că doar în tine poți descoperii ce e de găsit.
Așa că da. Azi mă jertfesc!
Știind că pe mulți nici cu jertfa mea nu voi putea să-i trezesc.

Dar voi, restul, cei care credeți că jertfa mea nu e de prisos
Închideți ochii și nu acuzați niciun ticălos.
Luați din jerfta mea doar libertatea și bogăția
Luați din jertfa mea doar gândul bun și poezia.
Vă rog!
Nu mă lăsați să mor fără să vă privesc zâmbind
Fără să știu cine sunteți și că sunteți mândrii fiind.
Fără să știu că despre voi în altă viață am să citesc.
Fără să știu că las în urmă oameni care dau și primesc!

Şi mai am o ultimă dorinţă, vreau să primesc un ultim dar!
Să-mi fie dat să vad din nori, cum țara asta se face foc din jar!
Cum furtuna îl întețește şi-l transformă-n armură
Și cum de azi topiţi orice primejdie prin căldură.

Pentru că...
Cu toată suferința, tristețea și-umilința
Voi, dragul meu popor, vă îmbrăcaţi frumos
Și prin iubire, trudă, răbdare și cunoaștere
Vă ridicţi de jos!





sâmbătă, 26 noiembrie 2016

Pentru frații mei, care e de față

V-ați întrebat vreodată de ce nu va place lumea în care trăiți?
Dar de ce sunteți înconjurați de incompetenți și nesimțiți?

Nu mai știu ce e iubirea.
Nu mai știu ce-i împlinirea.
Nu mai știu cine-mi sunt frații
Nu mai știu ce e cu alții

Nu mai rabdre nici un pic
Nu mai vreau s-aștept niciun plic
Nu mai pot să mai car, să mai dau,
Nu mai știu că am har.

Nu mai vreau să mai zic
Să mai tac, să mai pic
Și nici măcar nu-mi doresc
Să primesc sau gândesc

Nu-mi mai trebuie hrană
Nu mai vreau nici o rană
Nu mai simt nici un strop
De soare brun sau potop.

Nu-mi mai dați de rumegat
Nu-mi mai dați de vizionat
Nu m-ajută de fel
Să ajung la al meu țel.

Vreau împreună să tacem.
Mână cu mână să facem.
Coloană vertebrală să zidim
Să trăim în belșug și să fim.

Să ne topim de plăcere
Să ne spălăm de durere
Să ne amestecăm
Și dacă se poate să și cântăm.

Imnuri trupești, poezii absurde
Dezamăgiri și vise ude
Să intrăm într-o transă
ce n-are hotar
Prinsă de tălpi înecate în fum și în jar,
Clocotită cu gânduri prostești și nebune
Pornite să facă podeaua să sune
Și-n focul de zguduire
Șă mă facă să uit de-a mea fire.
Din noi să renască o nouă ființă
Desprinsă din basm prin curaj și credință!

Lăsați cerul să se-mbete cu voi
Lăsați-vă degetele să se-nece-n noroi
Mângâiați-vă mâna cu ramura unui copac
Jucați-vă cu animalele,indiferent ce vă fac.

Aruncă-te într-un râu de munte
Și lasă-l la ureche să-ți cânte
Toate slăbiciunile ce le-ai pierdut
De când el ți-a spălat de pe umeri praful de zid și de lut.

Vorbește cu mine, sunt aici, nu mă vezi?
Tot ce vreau e în mine să te oglindești
În timp ce eu cu sufletul/din umbră îți zic povești
Despre suspine și renașteri cumplite
Despre vise complexe și reacții subite.

Mon amour, întinde-mi palma
Și hai într-un dans să ne împletim gândurile de-a valma
Ce îmi place cel mai mult la tine
Este că uit noțiunile de rău și de bine.

Lumea asta nu se împarte în două bucăți
Unii-s vii, alții muți, alții morți,
Alți-s mov și nicidecum alb sau negru
Unu-i adult, altu-i copil, altu-i integru.
Uitați de extreme, eu vreau să fiu la mijloc
Uitați de probleme toate se-ntamplă ad-hoc.
Vă iubește pământul, vă iubește marea, vă iubește sfântul
Ridicați-vă-n picioare că vă dă viață cuvântul și cântul
Nu te teme, lasă-te cufundat în credință
Noi toți vrem pânu la urmă să obții biruință.

Asta-i o scrisoare,
Pentru mine, pentru tine, pentru duh și urmare
Lăsată pentru frații mei,
Care știu ce-nseamnă să vrei!



Editorial

Iese din mine ceva ilegal
tremur în buze, plonjare pe val
inec în plăcere
înec în iubire,
că raiul a început să-și iasă din fire

Pământul e haos
Jungla-i la ordinea zilei
Dezastru-i aici, dar nu-l văd, mă înghite
Visele mele, dorințele-mi-s fripte
Mă zbat să răsar dintr-un maldăr de flori
Lume spune că mă lupt cu mori
Nu mai e timp, nu mai e pace, nu mai e cuvânt
Tradiția moare în chinuri pe pământul nostru sfânt.

Jonglăm stări neidentificate,
Speranța, credința sunt și ele pe drumul spre moarte
Ne înghite pământul de la suprafață
Ne-am obisnuit prea tare cu dreptul la viață.

Schimb pe schimb? E democrație?
Eu vă dau, voi îmi luați și veșnic așa va să fie?
Cad imediat, de la cine veți mai fura?
Degeaba ești rege, dacă toți cei buni sunt morți în țara ta.

Slavă cerului că legea n-o fac pământenii
Slavă cerului că mai avem încă sătenii
Slavă ție, doamne, că mai avem încă țărână
Slavă ție, că nu ne-ai înecat încă-n cutremur și furtună!

Doamne, noi suntem încă vii!
Doamne, noi suntem încă copii.
Noi avem curajul să ne batem cu zmeii,
Doamne, dacă e cazul o să fim noi mieii.

Doamne, lumea nu mai poate continua așa
În frica asta nu se mai poate sta
Doamne, e sărăcie în regatul tău
Iar faptul că oamenii nu au speranță este cel mai rău.

Doamne, ard pe rug cărțile credinței,
Lumea ia în râs și-n derâdere tainele biruinței
Doamne, pe noi de ce ne-ai trimis în lumea asta urâtă?
În oraș nici măcar păsările nu mai cântă.
Ne dăm în cap unii altora, ne înjunghiem pe la spate
Din căprioare și mimoze am devenit păsări de noapte.
Și nici măcar să mârâim nu mai știm
Suntem lei obligați să se comporte normal în mediul de viață al unui delfin.

Ajutoooooooor!
NU mai vorbiți toti odată
Nu mai aud cine îmi bate la poartă
Ce fac eu nu-i mortal, ce fac eu nu-i penal
Vreau doar o lume mai bună!
Și pentru ce vreau eu poate există la tv un canal
Viața poate dansa și fără crime-n fundal
Viața poate fi și frumoasă, poate să fie și vie
Viața mea nu începe la primărie,
Nu începe la bloc sau în RATB,
Viața mea nu începe la TV.
Viața mea a început de când am văzut prima dată zăpada
Viața mea a început de când piscina mea personală era în cada
Viața mea a început când culegeam ghiocei în pădure
Viața mea nu vrea să manipuleze sau fure.

Azi, ne-am adunat toți aici
Pentru că într-un fel toți suntem mici
Toți vrem afirmare și nu ca animale de pradă
Toți vrem festival, event sau paradă
Toți vrem ca anii noștri să nu se scurgă de prisos
Noi credem că arta începe cu un suflet pofticios

Doamne, te-am chemat și pe tine, aici, printre noi
Ca să ne privești cum încercăm să fim goi
ȘI să ne spui tu, mai bine, ce ne-a apucat
De cerem toți revoluția spiritului adevărat?
Spune-ne doamne ce înseamnă să ne revoltăm?
Spune-ne doamne, cum să pictăm, cum să cântăm, cum să uităm
Ce ne supără și ce ne doare,
Cum să incantăm ca să răsară soare?

Cum să ne rugăm ca ploaia să spele rugina?
Cum să creăm ca să ne ierți vina?
Cum să oprim din masacru marile corporații
Cum să ne oprim din sinucidere aliații.

Suntem toți, aici, grămadă, adunați
Ca oamenii buni să nu se simtă uitați.
Suntem aici să le amintim tuturor
Că dacă faci ce-ți place și cu cine, ai mai mult zor
Că dacă noi ne ajutăm între noi și constructiv ne criticăm
Mult mai mulți și mai puternici o să ne ridicăm.

Iar vocea mulțimii va răsuna ca niciodată
Pentru că noi suntem spirite și nu gloată.


Pentru că împreună avem curajul să spunem adevărul
Pentru că vrem să ținem buna dispoziție, nu scorul.

marți, 22 noiembrie 2016

Pentru Ivan, de la cel mai mare fan

Și d-asta îmi și place de tine,
Că te ții al dracu de bine.
Că ești praf de stele conglomerate-ntr-un vis
Ești albastru marin, verde brun și roșu aprins.
Porți pe umeri curaj și patimă,
Nu ți-ar fi rușine, dar nici nu verși nici-o lacrimă.

Mi-ești oglindă și chip dintr-un alt univers,
Ești copil, ești explozibil, mognit și pervers.
Dansezi și respiri suferință
Cu gust amar de plăceri și dorință,
Te crești în puf și-n subtilitate
„Dacă ar fii prinț cu dragon în suflet
Ar fii acela căruia nu-i e teamă să-l poarte
Să-l scoată și să-l jongleze...”

Recunoaște, și ție au început buzele să-ți vibreze!
Fii cuminte, nu te mai grăbi.
Noi ne-am iubit prima dată di-nainte de-a ne vorbi.
Îți ador, pielea, mimica și peștisorul
Dar la mine nu prea ține cu-amorul.

Nu te-aș vrea să te am, ci să te contest
Să-ți arăt că nu ești așa de modest
Pe cât pretinzi, pe cât te crezi, pe cât te dai,
Că de ți-aș pune o sabie-n mână ai fii samurai.

Nu te lăsa, citește, muncește și fă-ți planu
Că între noi fie vorba, avem o grămadă de treabă la anu. :)

duminică, 20 noiembrie 2016

Rasul plansul

"Este cunoscut că femeile râd mai mult decât bărbații. Mai ales în companiile mari. Se pare că bărbaților le place mai mult să te facă să zâmbești, decât să zâmbească. Adu-ți aminte: cine în clasa ta era cel mai comic dintre toți? Probabil un băiat.
Cercetătorii nemți au analizat reacțiile femeilor în discuțiile pe care le purtau cu bărbați necunoscuți. Au determinat că cu cât mai mult femeia râde, cu atât mai mare este interesul față de cel cu care discută. Iar bărbaților le plăceau râsul lor. Un factor care demonstrează că relația dintre un bărbat și o femeie este armonioasă, este râsul femeii, nu al bărbatului. Bărbații pot să râdă sau nu, însă dacă într-o familie nu se aude râsul unei femei, este un semn rău."

joi, 17 noiembrie 2016

Odă. Poate blasfemie, poate poezie

Mară, tu, Mară, ce frumoasă ești!
Ce frumos vorbești!
Ce bine te ții.
Câte lucruri știi!

Ce delir îmi dai,
Câte skilluri ai,
Cum le potrivești,
Ce mă-nebunești!

Vai, ce spate ai!
Ce mână vătrai!
Ce ochi de regină,
Cum torni tu benzină

Peste focul nostru!
Cum inviți tu monstrul
Să iasă din găoace
Ca să vezi ce face.

Cum tremuri tu gândul
Și clădești pământul,
Cum respiri frumosul
Și ațâți colosul!

Vai, ce mândră ești
Arta cum urnești
Spre un alt hotar
De viață pe jar.

Dansând fără pauză
Căutând o cauza
Pentru nemurirea
Ce ne-o poate firea.

Ce se-ascunde-n tine
De faci tu doar bine?
Câtă dramă poate
Sufletul să-ți poarte?

Câte nopți ți-s vii
Cu gândul la copii?
Câte nopți ți-s sure
Dând de vorbe dure?

Cine te iubește?
Cine te-ncălzește?
Cin-te poate duce?
Câți te fac a plânge?

Nu-i mai lua în seamă!
Nu-ți mai fie teamă!
Ești zeiță, fii!
Lumea asta-i plină de ai tăi copii.

Nu-ți mai privi lipsa,
Mănâncă eclipsa!
Nimeni, niciodată
Să te-ascundă n-o să poată.

Ești pentru vecie,
Fă de basm să fie!
Trăiește pentru toți
Vii-n zadar sau morți,

Că de e vreun spirit
Ce poate să-ndure
Să poarte pe umeri toată omenirea,
În a ta ființă își va găsi firea...

Să mă scuzați, eu nu mai pot să tac.

Să mă scuzați, eu nu mai pot să tac.
Am atâtea lucruri de zis și si mai multe să fac.
Între noi fie vorba, m-am cam săturat
În loc să-mi fac viața, dupa voi să fac curat.

Sunteți chiori sau ce naiba se-ntamplă cu voi?
Vă vreți salvați, dar vă pișați pe eroi!
Oamenii tineri nu sunt groapa ta de gunoi.
Mai bine fă pași și dă-ne speranța-napoi!

Cine? Ce? Cum?

Suntem răi, veninoși și mușcăm din idei
N-avem răbdare și ne traducem mișei.
Plictisim audiența cu mizerii de nimic,
Suntem presa și nu ne sfiim niciun pic
Să vă hrănim cu rahaturi, să va scuipăm în față
Să vă aratăm cât rost n-are o viață.
Suntem mincinoși și nu ne rușinăm
Viața voastră cu frică să o pătăm.
Suntem pe față, suntem peste tot,
Vă servim la ora de proaspăt borhot!
Suntem cu toatălumea care are-o problemă
Mai puțin cu artistii, că ei nu sunt în temă.

Suntem barosani, împodobiți cu bani,
Furați, firește, de la cine cerșește.
Suntem diplomați și antrenați,
Să producem in serie un popor de ratați
Ne mândrim cu asta și ne ponegrim
Pentru că până la urma doar noi avem curajul să fim;
Să fim guvernul, să fim sistemul, să fim parlamentul și omniprezentul;
Să fim șefii vostri, iar intr-un cuvânt, voi, sclavii noștri.
Stim! Stim! Stim! Să vă prostim, să vă umilim
Și in rest, prea multe, nici noi nu știm...
Legea noastră e simplă, o ințelege oricine.
Decât pentru toti, mai bine pentru tine!

S-s-s-s Suntem creștini și cultivați
Cu smirna și duhuri parfumați,
Suntem credincioși în ce ne convine,
Suntem găunoși și ne e foarte bine,
Pretindem smerenie și curățenie,
Dar fară bani nu facem nicio vecernie!
Promovăm habotnicia
Și dacă ne place, și primăria.
Pe Dumnezeu îl avem în 1000 de cărți,
Dar numai pentru voi, special, îl predăm în hărți
De noi gândite, de noi structurate
Ca să ajungeți la El doar din greșeală, poate.
De pomană vă cerem, de milă ne ținem
Iar dacă sunteți cu alții, imediat vă prindem!

Suntem boemi și poetici
Suntem artă, nu medici!
Suntem pe bune, frate...
Facem chestii mainstream
Noi pe noi și pe noi ne iubim!
Suntem super scoliți și super frustrați ,
Că de jur împrejur suntem înconjurați de ratați.
Noi facem ce ne place și suntem bazați
Pe cărți scrise de alții și în final pe ratați.
Arta pentru noi nu e educație
Ci să-ți iasă rolul și eventual și-o felație.
Noi doar creăm întru efemeritate
Că ce ține mult, e de noi prea departe.
Ne mândrim cu tăria și consecvența
De-a ne face doriți, onorând absența.


Hey tu, esti super bolnav!
Stai liniștit, este foarte grav!
Ia un punm de pastile și bagă și-o perfuzie
Oricum viața ta este o tristă iluzie.
Respiri cam greu, ești obosit?
Stai 2 secunde să te oprim din gândit.
Îți dăm diagnostic, dar n-avem soluții
Și în cele din urmă, noi nu salvăm sluții.
Avem anii de trudă, avem experiența
Dar ce ne caracterizează este incompetența.
Muncim pe rupte, dar suntem muți din fire,
Iar cand se-ngroașă treaba, vă dăm de știre.
Că v-am omorât, că v-am mutilat
Eventual că rețeta v-am încurcat.
Ne cerem iertare, dar nu ține de noi
Să fiți sănătoși când trăiți în gunoi.

Suntem tineri și proști
Nu suntem buni de nimic
Suntem o generație de supă la plic
Nu credem în nimic, știm și mai puține,
Ne luptăm pentru viață, dar nu prea ține.
Suntem disperați, suntem retardați
Suntem copiii voștri, de emancipați!
Nu avem nimic, de vă dăm ne certați,
Nu ne dați nimic, dar vă minunați
Că n-avem tărie, că n-avem curaj
Că ne sinucidem sau că suntem mulaj.
Nu credeți în noi pentru că nu ne-ați educat
Și vă mai mirați de ce ne considerăm un popor de rahat.
Suntem sinceri și vrem să trăim pe terra,
Dar voi ne râdeți în față zicând că am greșit era.
Nu avem baze și nici voință
Pentru că nu ne-ați învățat ce e aia credință.

Eu nu mai pot să tac.
Vreau de-acum să fac.
Ce-a ieșit din mine acum, nu sunt eu.
Ce-a iesit din mine a fost groaznic de greu!
Eu vreau să zâmbesc și să văd nemurirea.
Eu vreau să trăiesc și să salvez omenirea.
Nu am timp de prostii, nu mă mai judecați
Pe mine nu ați reușit încă să mă blocați.
Eu nu vreau jegul vostru vomitat pe ecran,
Nu vreau nici de la sistem nici un ban,
Nu vreau nici hârtie igienică cu picățele
Sau piesă la teatru de tehnolovele.
Nu-mi trebuie nici predică pentru credință
Nici pastile și prafuri ca să obțin biruință.
Eu sunt eu și deși am crescut printre voi
V-am ignorat suficient cât să nu vreau a da timpu-napoi.
Eu sunt eu și lupt pentru viață
Pentru cea de om, nu cea de paiață.
Eu sunt viu și trimis de Dumnezeu
Ca să schimb, ca să lupt, ca să fiu eu!
Eu cred încă și voi crede mereu
Că a fii bun, nu-i un lucru greu.
Eu iubesc și nu-mi trebuie diplomă pentru asta.
Eu stârnesc și cu asta basta.
Nu pentru că fac cine știe ce,
Ci pentru că mă întreb „de ce?”
Deranjez pentru că vă oblig că vorbiți
Deranjez pentru că vă simțiți priviți
Deranjez pentru că pledez cu morala
Deranjez pentru că vreau să vindec boala
Nu ca să-mi vând noul produs
Ci ca să nu mai scriu niciodată ce-am scris mai sus.
Să mă ierte instanța dacă sunt un ciudat
Să mă ierte Constanța dacă sunt cam plecat
Să mă ierte pământul dacă fac umbră de prisos
Să mă ierte cerul dacă sunt puturos
Să mă ierte magma dacă sunt vulcanic
Să mă ierte arta dacă sunt prea falnic
Să mă ierte lumea dacă-i curăț ura
Să mă ierte Domnu dacă-i pun armura.
Și ca să-nțelegeți ce vreau eu să zic
Vă dau doar un sfat, unul foarte mic:
„Luați, vă rog, în considerare, 
Că cine azi e mic, maine poate fii mare...”


















sâmbătă, 3 septembrie 2016

De la zeu la zeu

Dragă domnule, îţi scriu pentru a-ţi face o invitaţie la a nu mă mai înţelege greşit şi-a nu mai avea idei preconcepute în ceea ce mă priveşte.

Din câte am observat nu mă cunoşti suficient de bine, dat fiind contextul, aşa că îţi voi uşura munca dându-ţi câteva indicii.

Eu nu sunt o femeie ca cele cu care îţi faci tu veacul. Eu am alte treburi.
Cu mine faci ogradă şi imperiu, nu nopţi în Vama Veche.
Eu sunt profesor, muză şi constructor; răstorn, inspir şi reclădesc.
Eu nu-mi fac job-ul, ci iubesc.
Am treabă, foarte multă treabă şi nu am timp să îmi bat capul cu-ndrăgostiţi şi aciuiţi seduşi de dulcile meandre ale pământeştilor plăceri. Sunt iubită! De cine vreau şi nu-mi e frică nici să iubesc pe cine-am chef.

La suprafaţă sunt plăpândă, dar dacă treci de stratul de sărutări şi de tangibil găseşti şi-o inima de gheaţă încălzită prea puţin de straşnice făgăduieli sau nesăbuit entuziasm adrenalitic.
N-am timp să îmi bat capul cu lungi vacanţe sau zile-ntregi de film şi sex. Sunt foc! Tu nu auzi? Nu simţi? Al cui eşti tu? Deschide bine ochii şi întelege cu cine ai de-a face, că poate'aşa mai bagi şi tu de seamă ce-nlăuntrul tău zace.

Eu nu te cert, dar pentru unu care de-atâta timp e răsfăţat de o zeiţă, scuzată-mi fie exprimarea, ar cam fi trebuit să treci de grădiniţă...

Da, ce e-n capul tău? Crezi că-s plătită cu vreo căsnicie ca să îţi fac avansuri, complimente? Ori poate crezi c-aspir ca în genunchi să-mi ceri să-ţi cresc copiii? Crezi că de vreau să-i fac, n-am şi-alte arme decât vorba bună?

Mai uită-te un pic la mine! Crezi că de aş avea în lumea asta orice nevoie nu s-ar găsi trimis de Dumnezeu un înger ca să mi-o împlinească?

Merg pe ape, zbor şi tremur munţii, nu-mi căta tu mie cusurul sau călcâiul lui Ahile, căci mai de grabă sunt Elena şi Afrodita dacă vrau. Ce, crezi că fac pe zmeul? Am şi eu Cloşca mea de aur care poate fi furată şi am şi inimă ce poate fii zdrobită, dar din cenuşi renasc cu gânduri bune şi apă rece, sfinţită, turnată din creştet până-n vârful fiecărui nerv, căci boala mea se naşte numai din prostia altora şi din neeleganţă sau moartea unui sfânt ce pe nedrept din jocul prea strategic de sah şi-a luat tăcut prezenţa. Şi mă omoară, e adevărat şi gândul suferinţei unui popor furat şi prea nedrept târât în întuneric. Dar de-aia şi trăiesc, ca pe pământuri sfinte lumină să aduc! Şi nu doar într-o casă de pe strada Florii de Cais...

Şi n-am de gând să fac nicicum şi niciodată sacrificii. De asta se ocupă cei ce confortului şi plafonării se închină. Eu lupt să ajut totul şi totul e cu mine, căci n-am nici gând ascuns, nici conspiraţii plănuite. Mi-e milă şi de politician, cum mi-e şi de orfan şi cum mi-e şi de tine, alt zeu pierdut în ordinea abstractă pentru mine a prezentului infim.
Pentru c-atunci când te privesc nu văd un puşti de 16 ani ce trage-n piept ţigară cu ţigară, ci văd cum tumultul din spatele nesăturatei pofte se poate transforma în miere şi-n cultură, cand ştiu că baza minţii şi-are stâlpii în literatură. Nu văd cum te droghezi sau răbufneşti lovind cu pumni şi pietre ce iubeşti, ci văd puterea de a crede şi singur până în mormân că şi de n-ai pe nimeni tot  în picioare tre să stai şi să te lupţi s-obţii ce e al tău.

"Deci, nu vreau vorbe împletite cu săruturi, nu vreau nimic din tot ce-ai spus la alţii. Ci tot ce n'ai spus nimănui!" Nu vreau nici timpi nemăsuraţi, nici copleşire capitală când lângă mine stai, ci să mă-nveţi ce nimenea nu ştie cum. Să mă întrebi ce nimănui nu-i poţi dezvălui şi să-mi arăţi ce-ţi place chiar de o faci la nesfârţit nătâng. Pentru c-aceasta nu e o scrisoare pentru Gelu Baciu sau pentru Dan Protopopescu, ci pentru unu care avut-a purul noroc să fie ucenicul şi progenitura unuia ce a făcut istoria aceea despre care abea acum incepe să se scrie.
Nu te-am ales şi nici nu am de-ales nimic. Precum nici tu nu ai ales să fii chiar cine eşti. E o-ntâmplare că suntem noi aici şi nu sunt alţii, precum i-un dat pe care vrem să-l luăm de bun sau să-l înfrângem.

Aşadar, nu mă lua pe mine cu bărbaţi şi jucării de muritori, căci suntem fraţi şi de nu eşti de-acord cu neoficialele incesturi, mai bine stai în banca ta şi fii bufon la curtea regelui unde eu stau pe tron şi râd de pălăria ta! Dar de ai bunul simţ ca să pricepi ce'ţi spun, dă-ţi două palme şi-nhamă-te la drum!

Căci n-avem timp de ore cheltuite în confuzii şi relaxări stupide. Apucă-te să faci, că de nevoi se-ocupă cerul! Noi, de conceptele solide şi de păstrat misterul.

miercuri, 31 august 2016

Demonstraţia confuziei din copleşirea complezenţei

Cum să fac să-mi ajungă?
Ar trebui să-mi ajungă?
Vreau să-mi potolesc zbuciumul...
De ce mă copleşeşti atât de tare? 
De ce mă laşi aici şi acum?
De ce mă laşi în drum?
De ce nu pot să spun?
De ce să te consum?
Şi dacă cerul îmi permite să nu ard niciodată
toate lemnele, fiindcă mereu vor fi altele noi şi pregătite
Şi gata sortite
Să tremure-n focul cu vise-mplinite?
Să m-abţin?
Chiar crezi că infernul e mai mult decât lipsa?
De ce să-l trăieşti cînd poţi juca eclipsa?
Tu soare?Eu lună?Tu?Eu? Noi?
Ce? Cum? Până unde? Mă iei?
Mi te dau? Chiar crezi? Chiar pot?
Vomit. Mi-e somn...LEŞIN! Te sorb!
Mă crezi? Te văd! Te sperii!
Te vreau! Miaaaaaaaau!

Şi mă retrag! Şi fug, ocolesc, prefer să privesc
Citesc în palmă,
Îţi smulg câte-o geană,
Mai cern câte-o gamă,
Mai trezesc câte-o o strană.
Mă bat cu dragonii,
Mai tocmesc baronii...
Şi totuşi îmi pare cel mai greu să trăiesc
Ceea ce cel mai mult în lume îmi doresc...
Te mint! Ce vreau mai mult mi se întamplă.
Dar ceea ce mă-cântă şi îmi place cel mai mult?
N-am rugăciuni pentru plăcere! Sunt pradă?
Sau cutremur? Dar zeiţă?

Cu cine în acest infern să îmi împart dumnezeirea sacră
şi interzisă pentru oamenii de rând?
M-arunci în gloata asta de curci rostogolite-n colivie?
Ajută-mă să gem de tot ce va să fie!

Mi-e foc şi vreau să izbucnesc!
Aş exploda pe tine! Îmi ceri să mă opresc?

Aş îndrăzni să-ţi dau ce numai unuia ce va să simtă şi să tacă...
Căci între muritori nimic ca vorba mai rău nu poa să facă.

Nasturi cos la cămăşi învizibile 
Lumea mă crede nebună.
Dar la timp mă trezesc de orice pregătită
Sunt aptă de orice cerinţă sortită,
M-adaptez la condiţii plauzibile - 
Întâlnirile cu zeul Re sunt posibile.

Vă implor să scuzaţi limbajul aproape nelicenţiat!
De sunteţi jigniţi...eu zic că-i păcat.

Oricum, în orice joc şi circumstanţă:
Vărsaţi iubire în balanţă...
Cu ritm şi vise împlinite
Cu muncă şi cu dame tăvălite.

Acum... închei această demonstraţie
Lăsând un moment de creaţie şi celor ce
prea atenţi ne-au urmărit...

Monsieur, cuvântul vă este pregătit!

sâmbătă, 27 august 2016

Matematica plăcerii

Tot ce suntem e chimie. Cel mai chimic şi pe faţă ne învaţă treabă apa... Iar apoi bicarbonatul care sfârâie-n ureche...aşa sfârâie iubirea cand s-apropie de miez!

Vreau să mă pun în pat cu tine
Şi să mă gândesc la nori.
Vreau să mă cert cu tine până în zori!
Vreau să m-agăţ pe pieptul tău
Şi să te sfâşii!
În seara asta vreau doar să punem zăvor uşii.

Vreau să ne-văluim în parfum de mare
Şi când nu mai vedem nimic...
Să privim în zare.
Mi-ar plăcea să-ţi omor somnul
Ca pe o coropişniţă care mă îngrozeşte!
Vreau să te las pupat de-un val ce poposeşte.
Nu vreau nimic, decât încolăcit peste cearşeafuri să fii...
Cu părul pe faţă şi ochii gri.
N-ai răbdare să-ţi cânt o întreagă baladă de mântuire!
Dar oricum îţi dau darul care începe cu nemurire.
Ţi-l dau că-mi eşti totul din movila de nimic
Şi-mi place să pun totul pentru o pungă de infinit şi-un pupic.
De la tine, pe frunte, în briza de Siberia a mării de foc
Degerată de la suflet şi prinsă de mijloc
În ceai de măceşe şi soc
Până când clocoteşte în soroc
Şi dă pe afară spumă de tărie
Într-o noapte în care tu porţi în sfârşit pălărie...

Scrisoare cu ruptură

Când te-am cunoscut mi-am pierdut uzul raţiunii...
Eşti foc. Eşti roşu. Eşti dragostea descrisă în cuvinte fără glas, rupând din cer furtuni de perdele, fâşii. Cum să mai dorm noaptea când ştiu că trăieşti? Departe?

E frumos rău, Chişinăul!
Îmi place mai ales cum te uiţi la mine de după colţ, de printre copaci, muzee şi teatre scobite cu baruri până în stradă.
Îmi place mai ales cum vorbeşti cu mine de parcă ai fii de aici şi m-ai învăţa cuvinte noi. Îmi place să mănânc cu tine bomboane Bucuria şi să bem împreună vinul roze pe care încă nici nu l-am deschis, dar căruia îi simt atât de bine gustul pe buzele tale uscate atunci când te sărut...Şi e mai preţios buchetul, cu-atât cu cât mi-l dai prea rar. Mi-l dai, ţi-l fur... Îmi place cum nu eşti aici, când mi-ar plăcea să vii...Da-mi place-atât de mult şi când te ştiu lucrând... Şi când te ştiu furat...
Îmi place cum havuz va deveni un cuvânt în uz.
Îmi plac banii moldoveneşti de monopoly şi poza lor cu neschimbatul şi emblematicul Stefan cel mare şi SFÂNT! Şi strada lui Puskin şi intersecţia dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu. Bine, adevărul e că e departe de a fi comparată cu alte întâlniri ale dânsei...
Hai, te las, că mă văd cu băieţii pe caldarâm să mergem la Biserica aia din Scuarul Culturii pe care se fac proiecţii de filme la care dublajul în rusă nu corespunde cu subtitrarea, tot în rusă... E o terasă frumoasă acolo unde poţi bea milkshakeuri cu zmeură şi ciocolată şi să asculţi ziua la miaza mare banduri de muzică live venite la o obişnuită repetiţie.

Mi-e foame de mor, mă duc să-mi iau un covrig de la Mamico!
P.S. Ţi-am furat puţin din ADN. Îl vrei înapoi?