Demonstraţia confuziei din copleşirea complezenţei

Cum să fac să-mi ajungă?

Ar trebui să-mi ajungă?

Vreau să-mi potolesc zbuciumul...

De ce mă copleşeşti atât de tare? 

De ce mă laşi aici şi acum?

De ce mă laşi în drum?

De ce nu pot să spun?

De ce să te consum?

Şi dacă cerul îmi permite să nu ard niciodată

toate lemnele, fiindcă mereu vor fi altele noi şi pregătite

Şi gata sortite

Să tremure-n focul cu vise-mplinite?

Să m-abţin?

Chiar crezi că infernul e mai mult decât lipsa?

De ce să-l trăieşti cînd poţi juca eclipsa?

Tu soare?Eu lună?Tu?Eu? Noi?

Ce? Cum? Până unde? Mă iei?

Mi te dau? Chiar crezi? Chiar pot?

Vomit. Mi-e somn...LEŞIN! Te sorb!

Mă crezi? Te văd! Te sperii!

Te vreau! Miaaaaaaaau!

Şi mă retrag! Şi fug, ocolesc, prefer să privesc

Citesc în palmă,

Îţi smulg câte-o geană,

Mai cern câte-o gamă,

Mai trezesc câte-o o strană.

Mă bat cu dragonii,

Mai tocmesc baronii...

Şi totuşi îmi pare cel mai greu să trăiesc

Ceea ce cel mai mult în lume îmi doresc...

Te mint! Ce vreau mai mult mi se întamplă.

Dar ceea ce mă-cântă şi îmi place cel mai mult?

N-am rugăciuni pentru plăcere! Sunt pradă?

Sau cutremur? Dar zeiţă?

Cu cine în acest infern să îmi împart dumnezeirea sacră

şi interzisă pentru oamenii de rând?

M-arunci în gloata asta de curci rostogolite-n colivie?

Ajută-mă să gem de tot ce va să fie!

Mi-e foc şi vreau să izbucnesc!

Aş exploda pe tine! Îmi ceri să mă opresc?

Aş îndrăzni să-ţi dau ce numai unuia ce va să simtă şi să tacă...

Căci între muritori nimic ca vorba mai rău nu poa să facă.

Nasturi cos la cămăşi învizibile 

Lumea mă crede nebună.

Dar la timp mă trezesc de orice pregătită

Sunt aptă de orice cerinţă sortită,

M-adaptez la condiţii plauzibile - 

Întâlnirile cu zeul Re sunt posibile.

Vă implor să scuzaţi limbajul aproape nelicenţiat!

De sunteţi jigniţi...eu zic că-i păcat.

Oricum, în orice joc şi circumstanţă:

Vărsaţi iubire în balanţă...

Cu ritm şi vise împlinite

Cu muncă şi cu dame tăvălite.

Acum... închei această demonstraţie

Lăsând un moment de creaţie şi celor ce

prea atenţi ne-au urmărit...

Monsieur, cuvântul vă este pregătit!

Matematica plăcerii

Tot ce suntem e chimie. Cel mai chimic şi pe faţă ne învaţă treabă apa... Iar apoi bicarbonatul care sfârâie-n ureche...aşa sfârâie iubirea cand s-apropie de miez!

Vreau să mă pun în pat cu tine
Şi să mă gândesc la nori.
Vreau să mă cert cu tine până în zori!
Vreau să m-agăţ pe pieptul tău
Şi să te sfâşii!
În seara asta vreau doar să punem zăvor uşii.

Vreau să ne-văluim în parfum de mare
Şi când nu mai vedem nimic...
Să privim în zare.
Mi-ar plăcea să-ţi omor somnul
Ca pe o coropişniţă care mă îngrozeşte!
Vreau să te las pupat de-un val ce poposeşte.
Nu vreau nimic, decât încolăcit peste cearşeafuri să fii...
Cu părul pe faţă şi ochii gri.
N-ai răbdare să-ţi cânt o întreagă baladă de mântuire!
Dar oricum îţi dau darul care începe cu nemurire.
Ţi-l dau că-mi eşti totul din movila de nimic
Şi-mi place să pun totul pentru o pungă de infinit şi-un pupic.
De la tine, pe frunte, în briza de Siberia a mării de foc
Degerată de la suflet şi prinsă de mijloc
În ceai de măceşe şi soc
Până când clocoteşte în soroc
Şi dă pe afară spumă de tărie
Într-o noapte în care tu porţi în sfârşit pălărie...

Scrisoare cu ruptură

Când te-am cunoscut mi-am pierdut uzul raţiunii...
Eşti foc. Eşti roşu. Eşti dragostea descrisă în cuvinte fără glas, rupând din cer furtuni de perdele, fâşii. Cum să mai dorm noaptea când ştiu că trăieşti? Departe?

E frumos rău, Chişinăul!
Îmi place mai ales cum te uiţi la mine de după colţ, de printre copaci, muzee şi teatre scobite cu baruri până în stradă.
Îmi place mai ales cum vorbeşti cu mine de parcă ai fii de aici şi m-ai învăţa cuvinte noi. Îmi place să mănânc cu tine bomboane Bucuria şi să bem împreună vinul roze pe care încă nici nu l-am deschis, dar căruia îi simt atât de bine gustul pe buzele tale uscate atunci când te sărut...Şi e mai preţios buchetul, cu-atât cu cât mi-l dai prea rar. Mi-l dai, ţi-l fur... Îmi place cum nu eşti aici, când mi-ar plăcea să vii...Da-mi place-atât de mult şi când te ştiu lucrând... Şi când te ştiu furat...
Îmi place cum havuz va deveni un cuvânt în uz.
Îmi plac banii moldoveneşti de monopoly şi poza lor cu neschimbatul şi emblematicul Stefan cel mare şi SFÂNT! Şi strada lui Puskin şi intersecţia dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu. Bine, adevărul e că e departe de a fi comparată cu alte întâlniri ale dânsei...
Hai, te las, că mă văd cu băieţii pe caldarâm să mergem la Biserica aia din Scuarul Culturii pe care se fac proiecţii de filme la care dublajul în rusă nu corespunde cu subtitrarea, tot în rusă... E o terasă frumoasă acolo unde poţi bea milkshakeuri cu zmeură şi ciocolată şi să asculţi ziua la miaza mare banduri de muzică live venite la o obişnuită repetiţie.

Mi-e foame de mor, mă duc să-mi iau un covrig de la Mamico!
P.S. Ţi-am furat puţin din ADN. Îl vrei înapoi?