Dacă Iphigeneia s-ar fii jertfit azi.

Prea bine! Mă jertfesc!
Mă jertfesc pentru patimile voastre de sine
Mă jertfesc ca celor după mine să le mie mai bine.

Astăzi, când de prea multă vreme cerul e senin deși oamenii clocotesc
Astăzi, când ne omorâm unii pe alții, iar cei de sus zâmbesc
Astăzi, când prea orbiți de frustrări căutăm scuze în viețile altora
Astăzi, cu sângele și energia mea pătez fără părere de rău flamura.

N-am nevoie de aprecierile voastre
N-am nevoie nici de lacrimi albastre
Degeaba mai plângeți acuma de milă
Că tot va trebui să jertfiți o copilă.

A voastră, a altora... are importanță?
Sacrificiul e singura cale când nu ai speranță.
Și degeaba o am eu și cu încă doi-trei
Dacă ceilalți nu pot trăi decât pentru ei.

Mă jertfesc și mă scap de o viață trăită-n război
Între mame și fii, între cei umiliţi şi cei de soi
Între fiecare în parte contra tuturor
O viață ce n-are valoare indiferent dacă trăiesc sau mor.

Dar totuși, dacă tot se jertfește cineva pentru voi
Măcar treziți-vă oameni, și nu mai mergeți la război
Luptați fără arme, luptați cu iubire
Luptați cu săgeți de cunoaștere și pornire.
Ridicați-vă frații de jos
Împodobiți-vă viețile cu proaspăt miros
Gîndiţi, scrieți, vorbiți despre nemurire
De existența binelui dați de știre!
Luptați-vă să domnească plăcerea și mândria de țară
Luptați-vă să aveți pentru ce mulțumii în fiecare seară.
Treziți-vă și împodobițivă zilele cu fapte demne de încununare
Dați-vă vieților scurte adevăr și onoare!
Nu mai așteptați să fiți răsplătiți pe loc
Stați fără grijă, plata vine până la soroc.
Nu vă mai temeți că oamenii vă vor răul
Dacă voi nu sunteți, s-ar putea să nu apară eroul.
Dacă voi nu credeți, niciun preot nu-l va coborâ pe Domnul
Dacă voi nu aveți pentru ce trăi o să vă ia prea lesne somnul.

Trăiți, oameni! Cum n-ați trăit niciodată!
Purtați-vă numele precum un înger și-l poartă!
Construiți nu doar case de lăsat în spate
Meșteriți povești, momente frumoase și arte
Sprijiniți copii care nu au părinți
Sprijiniții pe cei care și-au ieșit din minți
Stați la dreapta celor drepți și cinstiți
Întrebați-vă de două ori înainte să bârfiți.
Stați drepți pentru lucrurile în care credeți
Nu mai lăsați oamenii să plece, îi pierdeți!
Spuneți adevărul, doar așa îi veți putea dărâma pe mincinoși
Iubiți-vă țara și soarta, doar așa îi veți putea trezi pe puturoși!

Nu mă jertfesc azi, ca să vă dau lecții.
Mă jertfesc pentru că-mi accept sensul vieţii.
Mă jerfesc pentru că până la urmă tot trebuie să se jertfească cineva
Și să știu că moare altul de-al meu n-aș putea.
Mă jerfesc ca toate bunicile care după ce fac totul pentru nepoți
În chinuri groaznice, dar cu demnitate se așează printre cei morți
Mă jertfesc ca toate mamele care își tocesc palmele ca să pună dorințe împlinite pe masă
Și care într-un final și pe patul de moarte lasă ordine-n casă
Mă jertfesc ca surorile care renunță la propriile vise
Ca alți frați să-și vadă porțile deschise.
Mă jertfesc ca doctorii care se chinuie să ne ajute
Și care noaptea visează urlete de dureri mute
Mă jertfesc ca profesoii ce n-au somn și astâmpăr
Doar ca să știe că au mai scos din întuneric un tânăr.
Mă jertfesc ca poetul trăind fără nici un ban
Ca să rămână în istoria lumii și acel an.
Mă jertfesc ca actorul ce se pierde pe sine
Ca să te facă pe tine o oră să te simți mai bine.
Mă jertfesc ca mine, care deși nu sunt zeu
Fiind în faţa voastă, vă dau din suflul meu.
Cu el să vă duceţi la luptă, cu el să vă întoarceţi acasă
La el să vă gândiţi când credeţi că numai aveţi nici o şansă.
Şi jerta mea nu e mare lucru pentru nimeni, decât pentru voi
Cei care de astăzi se-hamă la război
La cel pentru patrie şi pentru nemurire
Menit să aducă libertate, curaj şi cinstire.

Jertfa altuia nu schimbă nici vremea şi nici destinul
Ci doar te face să înduri mai lesne chinul.
Și uneori nici jertfa nu ține la infinit.
Pentru că doar în tine poți descoperii ce e de găsit.
Așa că da. Azi mă jertfesc!
Știind că pe mulți nici cu jertfa mea nu voi putea să-i trezesc.

Dar voi, restul, cei care credeți că jertfa mea nu e de prisos
Închideți ochii și nu acuzați niciun ticălos.
Luați din jerfta mea doar libertatea și bogăția
Luați din jertfa mea doar gândul bun și poezia.
Vă rog!
Nu mă lăsați să mor fără să vă privesc zâmbind
Fără să știu cine sunteți și că sunteți mândrii fiind.
Fără să știu că despre voi în altă viață am să citesc.
Fără să știu că las în urmă oameni care dau și primesc!

Şi mai am o ultimă dorinţă, vreau să primesc un ultim dar!
Să-mi fie dat să vad din nori, cum țara asta se face foc din jar!
Cum furtuna îl întețește şi-l transformă-n armură
Și cum de azi topiţi orice primejdie prin căldură.

Pentru că...
Cu toată suferința, tristețea și-umilința
Voi, dragul meu popor, vă îmbrăcaţi frumos
Și prin iubire, trudă, răbdare și cunoaștere
Vă ridicţi de jos!

Pentru frații mei, care e de față

V-ați întrebat vreodată de ce nu va place lumea în care trăiți?
Dar de ce sunteți înconjurați de incompetenți și nesimțiți?

Nu mai știu ce e iubirea.
Nu mai știu ce-i împlinirea.
Nu mai știu cine-mi sunt frații
Nu mai știu ce e cu alții

Nu mai rabdre nici un pic
Nu mai vreau s-aștept niciun plic
Nu mai pot să mai car, să mai dau,
Nu mai știu că am har.

Nu mai vreau să mai zic
Să mai tac, să mai pic
Și nici măcar nu-mi doresc
Să primesc sau gândesc

Nu-mi mai trebuie hrană
Nu mai vreau nici o rană
Nu mai simt nici un strop
De soare brun sau potop.

Nu-mi mai dați de rumegat
Nu-mi mai dați de vizionat
Nu m-ajută de fel
Să ajung la al meu țel.

Vreau împreună să tacem.
Mână cu mână să facem.
Coloană vertebrală să zidim
Să trăim în belșug și să fim.

Să ne topim de plăcere
Să ne spălăm de durere
Să ne amestecăm
Și dacă se poate să și cântăm.

Imnuri trupești, poezii absurde
Dezamăgiri și vise ude
Să intrăm într-o transă
ce n-are hotar
Prinsă de tălpi înecate în fum și în jar,
Clocotită cu gânduri prostești și nebune
Pornite să facă podeaua să sune
Și-n focul de zguduire
Șă mă facă să uit de-a mea fire.
Din noi să renască o nouă ființă
Desprinsă din basm prin curaj și credință!

Lăsați cerul să se-mbete cu voi
Lăsați-vă degetele să se-nece-n noroi
Mângâiați-vă mâna cu ramura unui copac
Jucați-vă cu animalele,indiferent ce vă fac.

Aruncă-te într-un râu de munte
Și lasă-l la ureche să-ți cânte
Toate slăbiciunile ce le-ai pierdut
De când el ți-a spălat de pe umeri praful de zid și de lut.

Vorbește cu mine, sunt aici, nu mă vezi?
Tot ce vreau e în mine să te oglindești
În timp ce eu cu sufletul/din umbră îți zic povești
Despre suspine și renașteri cumplite
Despre vise complexe și reacții subite.

Mon amour, întinde-mi palma
Și hai într-un dans să ne împletim gândurile de-a valma
Ce îmi place cel mai mult la tine
Este că uit noțiunile de rău și de bine.

Lumea asta nu se împarte în două bucăți
Unii-s vii, alții muți, alții morți,
Alți-s mov și nicidecum alb sau negru
Unu-i adult, altu-i copil, altu-i integru.
Uitați de extreme, eu vreau să fiu la mijloc
Uitați de probleme toate se-ntamplă ad-hoc.
Vă iubește pământul, vă iubește marea, vă iubește sfântul
Ridicați-vă-n picioare că vă dă viață cuvântul și cântul
Nu te teme, lasă-te cufundat în credință
Noi toți vrem pânu la urmă să obții biruință.

Asta-i o scrisoare,
Pentru mine, pentru tine, pentru duh și urmare
Lăsată pentru frații mei,
Care știu ce-nseamnă să vrei!

Editorial

Iese din mine ceva ilegal
tremur în buze, plonjare pe val
inec în plăcere
înec în iubire,
că raiul a început să-și iasă din fire

Pământul e haos
Jungla-i la ordinea zilei
Dezastru-i aici, dar nu-l văd, mă înghite
Visele mele, dorințele-mi-s fripte
Mă zbat să răsar dintr-un maldăr de flori
Lume spune că mă lupt cu mori
Nu mai e timp, nu mai e pace, nu mai e cuvânt
Tradiția moare în chinuri pe pământul nostru sfânt.

Jonglăm stări neidentificate,
Speranța, credința sunt și ele pe drumul spre moarte
Ne înghite pământul de la suprafață
Ne-am obisnuit prea tare cu dreptul la viață.

Schimb pe schimb? E democrație?
Eu vă dau, voi îmi luați și veșnic așa va să fie?
Cad imediat, de la cine veți mai fura?
Degeaba ești rege, dacă toți cei buni sunt morți în țara ta.

Slavă cerului că legea n-o fac pământenii
Slavă cerului că mai avem încă sătenii
Slavă ție, doamne, că mai avem încă țărână
Slavă ție, că nu ne-ai înecat încă-n cutremur și furtună!

Doamne, noi suntem încă vii!
Doamne, noi suntem încă copii.
Noi avem curajul să ne batem cu zmeii,
Doamne, dacă e cazul o să fim noi mieii.

Doamne, lumea nu mai poate continua așa
În frica asta nu se mai poate sta
Doamne, e sărăcie în regatul tău
Iar faptul că oamenii nu au speranță este cel mai rău.

Doamne, ard pe rug cărțile credinței,
Lumea ia în râs și-n derâdere tainele biruinței
Doamne, pe noi de ce ne-ai trimis în lumea asta urâtă?
În oraș nici măcar păsările nu mai cântă.
Ne dăm în cap unii altora, ne înjunghiem pe la spate
Din căprioare și mimoze am devenit păsări de noapte.
Și nici măcar să mârâim nu mai știm
Suntem lei obligați să se comporte normal în mediul de viață al unui delfin.

Ajutoooooooor!
NU mai vorbiți toti odată
Nu mai aud cine îmi bate la poartă
Ce fac eu nu-i mortal, ce fac eu nu-i penal
Vreau doar o lume mai bună!
Și pentru ce vreau eu poate există la tv un canal
Viața poate dansa și fără crime-n fundal
Viața poate fi și frumoasă, poate să fie și vie
Viața mea nu începe la primărie,
Nu începe la bloc sau în RATB,
Viața mea nu începe la TV.
Viața mea a început de când am văzut prima dată zăpada
Viața mea a început de când piscina mea personală era în cada
Viața mea a început când culegeam ghiocei în pădure
Viața mea nu vrea să manipuleze sau fure.

Azi, ne-am adunat toți aici
Pentru că într-un fel toți suntem mici
Toți vrem afirmare și nu ca animale de pradă
Toți vrem festival, event sau paradă
Toți vrem ca anii noștri să nu se scurgă de prisos
Noi credem că arta începe cu un suflet pofticios

Doamne, te-am chemat și pe tine, aici, printre noi
Ca să ne privești cum încercăm să fim goi
ȘI să ne spui tu, mai bine, ce ne-a apucat
De cerem toți revoluția spiritului adevărat?
Spune-ne doamne ce înseamnă să ne revoltăm?
Spune-ne doamne, cum să pictăm, cum să cântăm, cum să uităm
Ce ne supără și ce ne doare,
Cum să incantăm ca să răsară soare?

Cum să ne rugăm ca ploaia să spele rugina?
Cum să creăm ca să ne ierți vina?
Cum să oprim din masacru marile corporații
Cum să ne oprim din sinucidere aliații.

Suntem toți, aici, grămadă, adunați
Ca oamenii buni să nu se simtă uitați.
Suntem aici să le amintim tuturor
Că dacă faci ce-ți place și cu cine, ai mai mult zor
Că dacă noi ne ajutăm între noi și constructiv ne criticăm
Mult mai mulți și mai puternici o să ne ridicăm.

Iar vocea mulțimii va răsuna ca niciodată
Pentru că noi suntem spirite și nu gloată.


Pentru că împreună avem curajul să spunem adevărul
Pentru că vrem să ținem buna dispoziție, nu scorul.

Pentru Ivan, de la cel mai mare fan

Și d-asta îmi și place de tine,
Că te ții al dracu de bine.
Că ești praf de stele conglomerate-ntr-un vis
Ești albastru marin, verde brun și roșu aprins.
Porți pe umeri curaj și patimă,
Nu ți-ar fi rușine, dar nici nu verși nici-o lacrimă.

Mi-ești oglindă și chip dintr-un alt univers,
Ești copil, ești explozibil, mognit și pervers.
Dansezi și respiri suferință
Cu gust amar de plăceri și dorință,
Te crești în puf și-n subtilitate
„Dacă ar fii prinț cu dragon în suflet
Ar fii acela căruia nu-i e teamă să-l poarte
Să-l scoată și să-l jongleze...”

Recunoaște, și ție au început buzele să-ți vibreze!
Fii cuminte, nu te mai grăbi.
Noi ne-am iubit prima dată di-nainte de-a ne vorbi.
Îți ador, pielea, mimica și peștisorul
Dar la mine nu prea ține cu-amorul.

Nu te-aș vrea să te am, ci să te contest
Să-ți arăt că nu ești așa de modest
Pe cât pretinzi, pe cât te crezi, pe cât te dai,
Că de ți-aș pune o sabie-n mână ai fii samurai.

Nu te lăsa, citește, muncește și fă-ți planu
Că între noi fie vorba, avem o grămadă de treabă la anu. :)

Rasul plansul

"Este cunoscut că femeile râd mai mult decât bărbații. Mai ales în companiile mari. Se pare că bărbaților le place mai mult să te facă să zâmbești, decât să zâmbească. Adu-ți aminte: cine în clasa ta era cel mai comic dintre toți? Probabil un băiat.
Cercetătorii nemți au analizat reacțiile femeilor în discuțiile pe care le purtau cu bărbați necunoscuți. Au determinat că cu cât mai mult femeia râde, cu atât mai mare este interesul față de cel cu care discută. Iar bărbaților le plăceau râsul lor. Un factor care demonstrează că relația dintre un bărbat și o femeie este armonioasă, este râsul femeii, nu al bărbatului. Bărbații pot să râdă sau nu, însă dacă într-o familie nu se aude râsul unei femei, este un semn rău."

Odă. Poate blasfemie, poate poezie

Mară, tu, Mară, ce frumoasă ești!
Ce frumos vorbești!
Ce bine te ții.
Câte lucruri știi!

Ce delir îmi dai,
Câte skilluri ai,
Cum le potrivești,
Ce mă-nebunești!

Vai, ce spate ai!
Ce mână vătrai!
Ce ochi de regină,
Cum torni tu benzină

Peste focul nostru!
Cum inviți tu monstrul
Să iasă din găoace
Ca să vezi ce face.

Cum tremuri tu gândul
Și clădești pământul,
Cum respiri frumosul
Și ațâți colosul!

Vai, ce mândră ești
Arta cum urnești
Spre un alt hotar
De viață pe jar.

Dansând fără pauză
Căutând o cauza
Pentru nemurirea
Ce ne-o poate firea.

Ce se-ascunde-n tine
De faci tu doar bine?
Câtă dramă poate
Sufletul să-ți poarte?

Câte nopți ți-s vii
Cu gândul la copii?
Câte nopți ți-s sure
Dând de vorbe dure?

Cine te iubește?
Cine te-ncălzește?
Cin-te poate duce?
Câți te fac a plânge?

Nu-i mai lua în seamă!
Nu-ți mai fie teamă!
Ești zeiță, fii!
Lumea asta-i plină de ai tăi copii.

Nu-ți mai privi lipsa,
Mănâncă eclipsa!
Nimeni, niciodată
Să te-ascundă n-o să poată.

Ești pentru vecie,
Fă de basm să fie!
Trăiește pentru toți
Vii-n zadar sau morți,

Că de e vreun spirit
Ce poate să-ndure
Să poarte pe umeri toată omenirea,
În a ta ființă își va găsi firea...

Să mă scuzați, eu nu mai pot să tac.

Să mă scuzați, eu nu mai pot să tac.

Am atâtea lucruri de zis și si mai multe să fac.

Între noi fie vorba, m-am cam săturat

În loc să-mi fac viața, dupa voi să fac curat.

Sunteți chiori sau ce naiba se-ntamplă cu voi?

Vă vreți salvați, dar vă pișați pe eroi!

Oamenii tineri nu sunt groapa ta de gunoi.

Mai bine fă pași și dă-ne speranța-napoi!

Cine? Ce? Cum?

Suntem răi, veninoși și mușcăm din idei

N-avem răbdare și ne traducem mișei.

Plictisim audiența cu mizerii de nimic,

Suntem presa și nu ne sfiim niciun pic

Să vă hrănim cu rahaturi, să va scuipăm în față

Să vă aratăm cât rost n-are o viață.

Suntem mincinoși și nu ne rușinăm

Viața voastră cu frică să o pătăm.

Suntem pe față, suntem peste tot,

Vă servim la ora de proaspăt borhot!

Suntem cu toatălumea care are-o problemă

Mai puțin cu artistii, că ei nu sunt în temă.

Suntem barosani, împodobiți cu bani,

Furați, firește, de la cine cerșește.

Suntem diplomați și antrenați,

Să producem in serie un popor de ratați

Ne mândrim cu asta și ne ponegrim

Pentru că până la urma doar noi avem curajul să fim;

Să fim guvernul, să fim sistemul, să fim parlamentul și omniprezentul;

Să fim șefii vostri, iar intr-un cuvânt, voi, sclavii noștri.

Stim! Stim! Stim! Să vă prostim, să vă umilim

Și in rest, prea multe, nici noi nu știm...

Legea noastră e simplă, o ințelege oricine.

Decât pentru toti, mai bine pentru tine!

S-s-s-s Suntem creștini și cultivați

Cu smirna și duhuri parfumați,

Suntem credincioși în ce ne convine,

Suntem găunoși și ne e foarte bine,

Pretindem smerenie și curățenie,

Dar fară bani nu facem nicio vecernie!

Promovăm habotnicia

Și dacă ne place, și primăria.

Pe Dumnezeu îl avem în 1000 de cărți,

Dar numai pentru voi, special, îl predăm în hărți

De noi gândite, de noi structurate

Ca să ajungeți la El doar din greșeală, poate.

De pomană vă cerem, de milă ne ținem

Iar dacă sunteți cu alții, imediat vă prindem!

Suntem boemi și poetici

Suntem artă, nu medici!

Suntem pe bune, frate...

Facem chestii mainstream

Noi pe noi și pe noi ne iubim!

Suntem super scoliți și super frustrați ,

Că de jur împrejur suntem înconjurați de ratați.

Noi facem ce ne place și suntem bazați

Pe cărți scrise de alții și în final pe ratați.

Arta pentru noi nu e educație

Ci să-ți iasă rolul și eventual și-o felație.

Noi doar creăm întru efemeritate

Că ce ține mult, e de noi prea departe.

Ne mândrim cu tăria și consecvența

De-a ne face doriți, onorând absența.

Hey tu, esti super bolnav!

Stai liniștit, este foarte grav!

Ia un punm de pastile și bagă și-o perfuzie

Oricum viața ta este o tristă iluzie.

Respiri cam greu, ești obosit?

Stai 2 secunde să te oprim din gândit.

Îți dăm diagnostic, dar n-avem soluții

Și în cele din urmă, noi nu salvăm sluții.

Avem anii de trudă, avem experiența

Dar ce ne caracterizează este incompetența.

Muncim pe rupte, dar suntem muți din fire,

Iar cand se-ngroașă treaba, vă dăm de știre.

Că v-am omorât, că v-am mutilat

Eventual că rețeta v-am încurcat.

Ne cerem iertare, dar nu ține de noi

Să fiți sănătoși când trăiți în gunoi.

Suntem tineri și proști

Nu suntem buni de nimic

Suntem o generație de supă la plic

Nu credem în nimic, știm și mai puține,

Ne luptăm pentru viață, dar nu prea ține.

Suntem disperați, suntem retardați

Suntem copiii voștri, de emancipați!

Nu avem nimic, de vă dăm ne certați,

Nu ne dați nimic, dar vă minunați

Că n-avem tărie, că n-avem curaj

Că ne sinucidem sau că suntem mulaj.

Nu credeți în noi pentru că nu ne-ați educat

Și vă mai mirați de ce ne considerăm un popor de rahat.

Suntem sinceri și vrem să trăim pe terra,

Dar voi ne râdeți în față zicând că am greșit era.

Nu avem baze și nici voință

Pentru că nu ne-ați învățat ce e aia credință.

Eu nu mai pot să tac.

Vreau de-acum să fac.

Ce-a ieșit din mine acum, nu sunt eu.

Ce-a iesit din mine a fost groaznic de greu!

Eu vreau să zâmbesc și să văd nemurirea.

Eu vreau să trăiesc și să salvez omenirea.

Nu am timp de prostii, nu mă mai judecați

Pe mine nu ați reușit încă să mă blocați.

Eu nu vreau jegul vostru vomitat pe ecran,

Nu vreau nici de la sistem nici un ban,

Nu vreau nici hârtie igienică cu picățele

Sau piesă la teatru de tehnolovele.

Nu-mi trebuie nici predică pentru credință

Nici pastile și prafuri ca să obțin biruință.

Eu sunt eu și deși am crescut printre voi

V-am ignorat suficient cât să nu vreau a da timpu-napoi.

Eu sunt eu și lupt pentru viață

Pentru cea de om, nu cea de paiață.

Eu sunt viu și trimis de Dumnezeu

Ca să schimb, ca să lupt, ca să fiu eu!

Eu cred încă și voi crede mereu

Că a fii bun, nu-i un lucru greu.

Eu iubesc și nu-mi trebuie diplomă pentru asta.

Eu stârnesc și cu asta basta.

Nu pentru că fac cine știe ce,

Ci pentru că mă întreb „de ce?”

Deranjez pentru că vă oblig că vorbiți

Deranjez pentru că vă simțiți priviți

Deranjez pentru că pledez cu morala

Deranjez pentru că vreau să vindec boala

Nu ca să-mi vând noul produs

Ci ca să nu mai scriu niciodată ce-am scris mai sus.

Să mă ierte instanța dacă sunt un ciudat

Să mă ierte Constanța dacă sunt cam plecat

Să mă ierte pământul dacă fac umbră de prisos

Să mă ierte cerul dacă sunt puturos

Să mă ierte magma dacă sunt vulcanic

Să mă ierte arta dacă sunt prea falnic

Să mă ierte lumea dacă-i curăț ura

Să mă ierte Domnu dacă-i pun armura.

Și ca să-nțelegeți ce vreau eu să zic

Vă dau doar un sfat, unul foarte mic:

„Luați, vă rog, în considerare, 
Că cine azi e mic, maine poate fii mare...”