miercuri, 13 decembrie 2017

Tragediană la metrou

Aleg să scriu aceste rânduri, în primă instanță pentru a atrage atenția asupra faptului că suntem alienați social. Ne uităm doar la noi înșine și „ne cufăndăm prea adânc în propriul sine” pentru a privi ce se întâmplă în jurul nostru. Ne doare sub coadă că oameni bolnavi ne înconjoară și preferăm mai degrabă să închidem ochii, să ignorăm, să trecem mai departe, luând o decizie superficială sau făcând un gest asemeni.
Câți dintre noi conștientizează că mediul în care trăim e departe de a fi unul sigur și protejat? Câți dintre noi fac ceva în privința asta?

Câți dintre noi, se vor cutremura doar și se vor închide în carapace?

Treziți-vă, oameni buni, și priviți un pic la seamănul vostru, care geme, care distruge și zbiară și pe care voi îl ignorați sau căruia chiar îi agravați situația luându-l peste picior, umilindu-l sau izolându-l. Noi creăm monștri! Iar pe eroi îi lăsăm să se ducă pe apa sâmbetei...

Ura și iubirea sunt sentimente cu o egală intensitate, diferența dintre ele constă doar în educația și demnitatea fiecărui individ. Ori dacă tu ești considerat deja un penibil, cum poți să mai ai pretenția de la tine să faci lucruri frumoase și pline de iubire? Când gestul tău bun, e înțeles greșit și batjocorit, câți dintre noi mai avem caracterul de asemenea natură încât să iertăm și s-o întoarcem tot cu iubire?

Lecția e simplă: „Nu mor caii când vor câinii, nici câinii când vor stăpânii!”, așa că mai bine ar învăța să conviețuiască unii cu alții și să se ajute reciproc, să se educe reciproc și să se încurajeze reciproc să facă lucruri frumoase! ...evitând astfel tragediile colaterale :)




sâmbătă, 25 noiembrie 2017

Ochi de peruzea

   Ochi de peruzea
                ești infinitul...

     tăcut al șoaptelor mele
                              în somn,
  
   Solemnitate pasageră
                 din trecut spre orizont

      Ești al fantasticului meu
         front

Bogăția ta este magmatică
  și se prelinge
                                 dintr-o lume cathartică

Front al infernului 
                            cu paradisul

Trupul tău întruchipează visul
                          cărărilor matamorfozice

Ocean de gânduri și 
                             întruchiăpări prozodice

                                        Iertare pentru tine
                      nu există nici dar, nici apogeu

    Buchetul tău e curcubeu iar
                          mintea omenească nu poate pricepe

Altceva decât unghiuri drepte.

Praf de pușcă 
                       mototolit în uitare

Căci tu pentru mine
          ești mai mult decât soare

marți, 14 noiembrie 2017

Bunica mea m-a ajutat foarte mult.


    Un băiat m-a oprit astăzi pe stradă și m-a întrebat ce aș face dacă aș fi hurțuită sexual de șeful meu.
    M-am și enervat la un moment dat, chiar dacă prima dată asta mi-a dat prilej de glumă, dar în final mi-am dat seama că m-a afectat foarte tare. Nu știu dacă pentru că m-am simțit destul de hărțuită în acel moment de dânsul, pentru că nu sunt obișnuită să vorbesc în fața camerelor sau pentru că nu pot să-mi dau seama cine este șeful meu defapt, dar oricum ar fi, asta îmi trezește o problemă cu adevărat parlamentară.
    Să fie șeful meu acel individ care mă plătește? Atunci e tata?
    OMG, asta nu cred că ar fi deloc bine... și oricum nu vreau să-mi imaginez asta acum. Bine, clar nu e el.
    Este iubitul meu? Cumva iubirea mea e ghidul meu, deci un fel de șef, însă, din anumite puncte de vedere, asta nu ar fi tocmai o chestiune nepotrivită... adică iubirea ta ar trebui cumva să tragă puțin de tine ca să te motiveze și ațâțe, dar dacă ar face-o peste măsură, probabil n-ar mai fi iubirea ta, deci nici ghidul sau șeful tău...
    Atunci, șeful meu sunt eu! Deci ce aș face eu dacă mintea sau sufletul meu m-ar hărțui astfel?
Băi, păi asta ar fi cam nasol măcar din punct de vedere social. Lumea m-ar numi curvă, pițipoancă sau scorpie și iarăși asta nu mi-ar da prea multe opțiuni. Adică, ori te faci... și trăiești suferindă până la adânci bătrâneți, ori nu... și devi frustrată pe veci...ori reușești să ajungi la un comun acord cu tine însăți, astfel încât să te hărțuiască ocazional sau atunci când îți place ție, iar atunci e altă poveste.
    Dar dacă șeful tău e statul și el, din pricina legilor care-i lipsesc, adică a educației și a lipsei de atenție față de tine, ajunge să te hărțuiască sau chiar să te înjosească? Probabil atunci ai plânge tare în sufletul tău și oricât de tare ai încerca să ascunzi asta față de frații și prietenii tăi, lacrimile tot s-ar întrezări în vorbele și atitudinea ta. Și atunci probabil te-ai zbate, ai fi rău și în final, te-ai ruga. Deci, la un șef mai mare?
    Ah...deci, ce aș face dacă Dumnezeu m-ar hărțui sexual? Deja asta e tragic. Sau, în fine, probalmente magic. Căci în numele Domnului lucrează doar martirii, sfinții, deci băunuiesc că nu fute el așa...pe oricine. Că doar nu și Dumnezeu ne ia de târfe...Și dacă ne-ar abuza Dumnezeu, ne-ar abuza ca pe toate maicile și pe toți părinții care se abțin cu nonșalanță, unii dintre ei chiar o viață întreagă! Ei, da. Și ce?
    Avem noi dreptul să-i cerem socoteală lui Dumnezeu?
Mie mi se pare că nu. E jocu și arta dânsului, iar noi trebuie doar să trăim si să căutăm a comunica și a înțelege de ce ne-ar hărțui cineva, pentru că nimeni nu ne hărțuiește din preabine sau împlinire, ci pătimind la rândul său dureri mai mari decât putea-vom noi înțelege...
   Prin urmare și în concluzie, dpmdv, hărțuirea este o lipsă de comunicare sau o lacună educațională a unuia sau a ambilor parteneri. Vrei să nu mai fii hărțuit? Reevaluează-te, implică-te și rezolvă problema!
    Nu poți? „Nu există nu pot, există nu vreau!” Și să știi că a te spăla pe mâini nu rezolvă prea mult situația. Schimă tu, nu-i pune pe alții!
   Cum? Apucă-te de treabă! Educă oamenii din jur, dar nu abuzându-i la rândul tău, ci arătându-le respect și apreciere, susținându-i și iubindu-i cu moderație, dându-le ce ție ți-ar plăcea să primești. Ajută-i pe ceilalți să înțeleagă prin ce trec și întinde-le o mână dacă sufletul lor îți pare totuși curat! Omul rănit azi, poate fi hărțuitorul de mâine, precum omul ajutat sau vindecat azi, poate fi salvatorul de mâine.
   Mesajul meu pentru omenire?
   Educați-vă, bă!
   Civilizați-vă, mânca-v-aș!
   Sărut mănușițili, Doamna 

luni, 13 noiembrie 2017

„Nu pot fi singură, fiind singură nu-nțelegi? Leagă-mă de tine ca să mă dezlegi...”

Sunt supărată toată.
Sunt mânie, nu fată.
Sunt un fel de șoaptă nerostită
La drum de seară
Când băiatul meu îmi spune că se-nsoară...

Sunt un fel de mămăligă rece
Mâncată cu borș de lobodă
Pe cât de acră, pe-atât de slobodă
Pe cât de murdară, pe-atât de gustoasă
Pe cât de cinstită, pe-atât de frumoasă...

Franjuri din mine, le vântură vântul
Când stau desculță cântă pământul
Dar iarna a venit și e frig de-nghiață gândul
Eu nu am răbdare, îmi cere socoteala sfântul.

Bărbatule, vino în meandre acum
Lasă-te puțin abătut de la drum
Căci mai târziu în drumul tău
Fiecare prunc îți va fi erou
Fiecare vorbă bună
Înger păzitor
Fiecare fată sincer iubită
Încă o zi cu spor.

Din mine iese cu fiecare secundă în plus
Un copil pe care ar fi trebuit să îl am și s-a dus
Anii trec, nu vreau s-aștept până tinerețea mea a apus
Privește, m-am scăldat în râu și buzele cu cireșe le-am uns.
Nu te speria, luptă curajos!
Doar nu par un dușman așa fioros...

Hârjoana din fundul curții
Și băuta la cișmea
Dimineața-n păpușoi
Și pe urmă la cafea...
Toate de-ai fi ascultat
Tot spre asta au strigat.

Numa tu, sociolog
Pregătit cu-ntreg prolog
I-ai zis minții ce striga
„Sunt stăpân pe pula mea!”
Și-ai mai umflat o bășică...
Sau mă rog, vreo farmacistă
Piloasă ca o junkistă
Care cu-amabilitate
Ți-a mai șters din gând o noapte...

Eu,femeia, comformistă
Stau și bocet în batistă
Că cumva bărbatu meu
E un pic cam derbedeu

Vine mi-o pupă și mi-o scaldă,
Ș-poi mă-ntindie pe spate
Îmi dă ochii la o parte
Și apoi pleacă la sapă
Prin vecini sau la Mitică
După țoale,
Ori să facă una mică
Iar eu nici casă n-am
Nici la tata nu-mi mai viu..
Unde să gătesc, să fiu?

Sper cumva să înțelegi...
Lumea asta are legi...
Cea mai sacră și mai sfânt
De-i corect interpretată
S-ar putea să fie dreaptă.
Dar aici e probă foc
Pe curaj sau pe noroc.
Ai fii tu stăpân pe tine
Dacă te-ai lua cu mine?











joi, 18 mai 2017

Balada Marco

Pene, penițe și călimare
Statui de aur într-o baie de soare
Balade violine și dansuri nedansate
Discuții vioaie și măști nepurtate.

Lămâi în pahare, albe fețe de masă
Comercianți care abia așteaptă să le pici în plasă
Mercur retrograd, briză călduță
O vreme perfectă să te dai în bărcuță!

Magnolii lipsite, cuvinte italiene pocite
Pescăruși plictisiți și evantaie uzate
Săruturi pe grabă, molcome sau uitate...
Ani de trudă, irosiți în inconsecvență
Amintirea unor entități de omniprezență.

Mal de mare, cărucioare cu scârț
Pofte vulgare, inhibate-n mers frenetic...
Extraordinar de frumos
Într-un desăvârșit patetic!


Vin - la tine.

Te dor, te dor,
Dar te doresc
Te vreau, te vreau
Și te vrăjesc
Te cer, te cer,
Te cercetez și te cerșesc
Te țin, te țin
Și te țintesc!
Mă simt de parcă-nebunesc
Te-nvăluiesc, te depășesc,
Te urmăresc.

Te dor
Te vreau
Te cer
Te țin
Și-abea aștept la tine să mai...
Vin :)

Cum să te legi la cap și să te-absolvi de vină:

Mi se întâmplă uneori să mă iubească oameni
Dar eu în dânșii să nu mă pot oglindi chiar bine.

Mi se întâmplă totuși să-i pot iubi și eu pe dânșii, uneori.
Și nu-i iubesc la întâmplare, ci cu jind.
Pentru că în iubirea lor și eu mă prind
Și chiar de nu mă văd pe mine, îi văd pe ei.

Așa cum sunt chiar oamenii:
Cu sufletul în ei cioplit, ciuntit sau virgin
Cu ei încântați sau dezamăgiți pe deplin,
Cu ei sinceri sau minunându-se chiar și pe sine
Cu ei fără vorbe sau cu gurile pline.

Mi-aș profana eu sufletul dac-aș iubi și ce nu-i pentru mine?
Te-aș mai vedea pe tine oare,
Dacă tu singur nu te-ai oglindi în mine?

Să mă opun acolo unde din potriviri nepricepute iubirea-și face loc?
Să îmi permit a zice că nu-i jar,
Acolo unde tu vezi foc?

Dar oare cine știe sigur că însuși el chiar vede bine
Ceea ce n-are nici hotar, nici reguli, ci doar simț?

Ce e simțirea?
Nu-i tot o judecată fără gând?

Ce-nseamn-a știi?
Nu-i tot un fel de-a spune că nu știi, mai blând?

Până și „cred” într-o iubire
Are a sale multe necredințe ordonate.
Căci și credința e doar un fel de-a ocoli sau de-a fugi de moarte.

Cum poți iubi altfel decât a nu face nimic?
Cum să ierți oare,
Altfel decât doar a iubi un pic?

Nu am răspunsuri.
În viața doar a judeca îți mai dă sens.
Pentru c-a judeca e doar dovada unui sentiment intens.
Care pe cât este gândit mai mult, trăit sau judecat
Pe-atât are mai multe șanse a deveni un fapt adevărat!

Deci? A iubi?
E doar o judecată.
Care prin însă-și ea nu poate fi nici cruntă,
Nici adevărată.

Căci judecata e doar un proces
Care cu timpul stârnește interes.
N-are dreptate
Precum n-are nici legi.
E doar un fel de-a spune că la cap te legi...
Cu o părere, cu un gând sau o simțire
Sau doar cu o întâmplătoare veșnică iubire.






P.S.

Am doar o mica observație lumească de făcut:

Dintre cei ce nu cunosc concret, oamenii nici nu pot pricepe că personaje ca noi există.

Think!

luni, 15 mai 2017

Superofertă pentru jmecheri

A trecut vremea cand era cool sa pleci în afara și să te-mplinești.
Acum e cool sa ramai aici și să reușești.
Într-o vreme era cool sa stai pe snapchat și wazzap
Azi e cool daca poți scoate arta de la tine din cap.

Inainte era cool sa traiești pur si simplu.

Azi e cool sa merite ca te-am supotat
Și sa nu te blameze nimeni ca ți-ai făcut palat.

Ieri era cool să fii plictisitor
Astăzi e cool să îți faci din suflet - motor.

Ieri erai simpatic dacă erai needucat
Astăzi dacă n-ai învățat nimic ești un simplu RATAT.

Anii trecuți treceai testu și dacă erai jmecheraș
Azi, dacă nu te ajută motoru, ajungi șerpaș.

Azi nu se mai supără nimeni pe tine dacă ești idiot
Pentru că nu se mai așteaptă nimeni de la tine să zici „pot”
Așadar, dacă ne-ai dat senzația că ești prea conformat
Dacă șă te ghidezi după suflet ai uitat...

Noi am pregătit o super ofertă pentru tine:
Poți fi sclav și tuturor o să ne fie mai bine!


luni, 24 aprilie 2017

Scrisoare pe interes

Oare pot să scriu în cuvinte tot ce ți-aș spune?
Oare e cazu?
Care-ar mai fi hazul?
Vreau să-ți dezvălui un fapt.

Ți-am vorbit de-atâtea ori și doar mă-ntreb dacă tu m-ai ascultat în adevăratul adevăr ca să mă poți pricepe. Nu e nimic de priceput! E doar o mare de viitoruri de care tu tre să ții cont.
Și dacă nu vei vrea să ții, asta nu ar avea nimic a face cu întâmplarea faptelor.
Și totuși ca profeția să se-mplinească tu nu tre să auzi sau să-nțelegi nimic. Căci daca-ai fi citit o carte ce ți-am lăsat-o într-o dimineață, de ziua ta, pe preș, acum ți-ai fi aminti că noi doi doar trăim un crunt și savuros cutremur de timp. Care nu-i rău sau bun, căci nu poate fi altfel!

Ascultă-mă, eu pot pricepe viitorul! Fără a știi exact ce știu. Aceasta este vraja mea! Căci află, de-aceea tu mă iubești fără să știi, căci vezi ce mie mi-este tare greu, curând. Că pot vrăji pe alți, dară ție, ți-am dat doar viitorul! Tu mă pricepi când vrăji revărs și nu poți înțelege de cum asupra ta vraja nu se-mplinește. Ehei! Pentru că ești vrăjit, dragul meu! Și este foarte greu să recunoști.

Ceea ce nici eu n-am știut și poate nici tu, dese ori, este că tu iubești aventuros. Ceea a ce tocmai, este cel mai de preț și mai frumos. Tu dragul meu, iubești cu intrigă, și dacă pe tine asta nu te intrigă, ah, ai lupta cu tot ce ai să construiești contextul fascinant! De-aceaa eu tot simt să-ți spun că ești galant! Ai planul mult mai bine plănuit chiar de pe vremea când eu nici nu m-am gândit! Și am fost prinsă-n jocul tău, fără să știu că sunt în el, zău!

Eu am crezut că-i jocul meu! Să înțelegi că ești un personaj adiacent, este destul de greu! Însă consider asta potrivit și dacă tot pe drumul ăsta am pornit, eu da, clar, pot accepta că orice-i bun prin fire-ți, e clar pentru acum!

Vreau să îți zic doar cam atât!
Zi-mi ce-ți dorești și s-a făcut!

miercuri, 19 aprilie 2017

Pacoste ce esti!

Parcă bate vântul
Parcă cântă o barcă
Parcă ești un vis
Parcă sunt săracă

Parcă nu e timp
Parcă parc nu este.
Parcă geme strada
Parcă e poveste.

Parcă tremur norii
Și cad stele verzi
Parcă mă cutremuri
Și tot nu mă vezi.

Te-am văzut dormind cu mine într-un pat mic
Apoi în timp ce așteptai să-ți fierb cafeaua la ibric

M-am tăvălit cu tine-n praf și-n fântâni
Am furat o gondolă și am urcat în aluni.

Apoi, cine știe? Ne-am iubit prin canale
Iar partidele noastre nu erau nici pe departe banale!

Purtam haine de pradă și frizuri deochiate
Ațipeam când luna cădea, ieșind din noapte
Apoi mâncam gem de caise pe cornuri cu unt
Negam tot ce-am fost și ne împodobeam în cânt.

Traversam toată lumea în 2 secunde
Călătorind doar prin vibrații și unde

N-ai să știi niciciodată ce mult te-am plimbat
Nici măcar dacă ar fi adevărat.

Pentru că chiar și-așa ai fi prea ocupat
Să mă-mpresori după cum te-a cășunat!


Venezia, Venezia

Mi-am pus o mască
Ca de obicei
Pentru a nu fi niciodată
Atât de simplu pe cât vrei.
M-am îmbălsămat în licori și ulei
Mi-am luat și de această dată
Alți cercei
Ca niciodată să nu te obișnuiești cu ei.

Mi-am pus și batic!
Am să port și-o tunică
Ca dacă mă vezi să îți par par prea mică.

M-am prins în șale cu lanțuri
Și pe obraji am pudră
Ca dacă mă strigi să nu știi
Dacă nu-s eu sau sunt surdă.

Am chiar și alți pantofi ca odinioară
Și-am învățat și să cânt la vioară!
Ca, dacă mă vezi la un colț de stradă cântând
Că sunt eu nici măcar să nu-ți treacă prin gând!

Pe pietre pășeșc zgomotos, nonșalant
Am pietre pe haine, sunt strălucitoare vibrant
Nu m-ai recunoaște nicicând una-ntr-o mie
Mai ales de când m-am hotărât să port pălărie.

Dansez în turnuri și trag clopote des
M-ai confunda pentru port, mai ales!

Pășeșc plutitor, eu nu mai merg, parcă zbor
Car carete, mă plimb a la braț cu-n juvete
Parcă-s damă, grăbită spre vamă
Parcă-s vie, eliberată din colivie...

Și totuși,
Dacă m-ai zări întâmplător
În ciuda a toate, a ger și-a decor
Eu știu că pășind pe pașii mei
Chiar de n-aș mai fi
Tu mi-ai recunoaște în ziduri
Ochii strălucii
Cenușii, obosiți, alergând
După tremurul tălpilor asfințit pe pământ
După vălul din aer și scrumul din vânt
După armonia din cer și luna arzând...

Pentru că nu ai ști ce să faci altceva
Decât să te lași purtat de mreaja mea.

luni, 20 martie 2017

Așadar, Cum comunicăm?


Am putea să o luăm cu începutul, iar începutul nu e cum, ci „ce comunicăm?”.

Așadar,

Emoții sau poate până la emoții am putea vorbi despre senzații și instincte.

E simplu. Când ne naștem, nu ne cunoaștem așa de bine corpul însă simțim nevoia, și e natural să o facem, de a semnala că ne place sau nu un lucru.

E greu de spus ce anume, dar oricum, primele „cuvinte” pe care le rostim sunt „da” și „nu”, unde da înseamnă râdem, iară nu vine din plâns.

                Ușor- ușor după aceea învățăm și semnele. Întoarcem capu când nu vrem, lăsăm ochii-n pământ când ne rușinăm și apucăm tare de mână pe cineva când ne e frică.

                Mai trece un timp și învățăm cuvintele adevărate; cu care nu ne batem prea mult capul, dar le utilizăm pentru a primi reacții. Apoi vin expresiile și cu asta începem să manipulăm, sau ca să nu fim chiar atât de duri – să influențăm.
După expresii, vin jocurile care ne ajută să ne afirmăm, să câștigăm!

Cu cât creștem, începem să ne folosim de atitudine și tot atât de repede de vestimentație pentru a ne revolta de-a dreptul sau pt a ne fi mai simplu să ne recunoaștem.
Apoi începem să comunicăm prin spații, alegându-ne cu o anumită strategie locurile în care ne petrecem timpul sau îi întâlnim pe ceilalți.(Skate parcuri, anumite cafenele, anume zone).

                Odată cu iubirea, în ochii căreia vrem să comunicăm ce-i mai frumos din noi, descoperim și lumina prielnică pentru diverse mesaje și începem să folosim lumânările pentru întâlniri romantice, stroboscopul pentru petreceri debusolante și lumina soarelui de dimineață pentru cafelele formale.

                Și de aici încep să intre-n joc și formele pe care vrem să le-arătăm sau să le-avem, apoi descoperim simbolurile și bine-nțeles codurile cu care ne transmitem sau identificăm. La scurtă vreme vor intra în scenă mimica și foarte curând ochii.
Apoi, dintr-o dată, sec – hotărâm pur și simplu să comunicăm prin prezență. Mă duc dacă îmi place, stau acasă dacă nu.

                Iar în această vreme se-adună ata de multe forme prin care o putem face, pe ea, comunicarea, încât ajungem foarte curand sa nu mai știm care metodă și pentru ce să o folosim.
Uneori folosim prea multe și devenim stridenți, alte ori nu folosim suficiente forme, dar investim într-una atat cât să nu înțelegem de ce n-a funcționat și de ce mesajul nu a fost transmis, iar alte ori avem pur și simplu senzația că nu folosim nici una și cu toate astea transmitem așa de multe...

                Ne pomenim antisociali într-un târziu sau neidentificați cu lumea sau inhibați pur și simplu.
Și iată adultul zilelor noastre. Un individ care deține toate uneltele pentru a comunca, fără a mai ști, însă, cum să le folosească în vafoarea sa.
Pare trist, dar e doar un mic pas între a ști și a nu ști.

Încercarea.

Cineva a zis o vorbă înțeleaptă, zilele astea: Diferența între maestru și elev este aceea că maestrul a eșuat de mai multe ori decât a încercat elevul.

Cum comunicăm, totuși?

Păi, mai întâi de toate identificând ce simțim; apoi ce vrem să transmitem; și în final ne alegem formele în funcție de persoană sau context.
Pare un proces complicat? Poate că da. Dar unde ne grăbim când e în joc chiar viața noastră și imaginea pe care noi ne-o formăm în lume?
Avem timp să facem lucuri pe care să le regretăm, să fim cretini, șă fim bolnavi și supărați; de ce nu ar fi vreme și pentru a comunica ceea ce vrem?
Comunicarea e o artă. Poate fi chiar un spectacol! Defapt, orice evenimente, în sine, se bazează pe nevoia cuiva de a comunica sau exprima ceva: Muzică, Dans, Principii, Concepte, Filozofii, Credințe.

                Apropo de asta, banc:

„Un tip naufragiază pe o insulă cu Angelina Jolie(al cărei fan era maxim). Prima săptămână nu prea s-au văzut ei, fiecare pe treaba lui, apoi au decis să se cunoască, în scurt timp au devenit prieteni și n—a mai trecut mult până când o relație de toată anvergura a început să înflorească între ei. Se iubeau zi si noapte,pe stânci, prin ape și pe plăji, în copaci și prin vulcani...
În orice caz, în primele 2 săptămâni Protagonistul nostru masculin a fost foarte fericit, însă de la un timp începuse să fie așa, cam vlăguit, cam supărat, neîmplinit. Angelina, care prinsese drag de el, ca femeie, vă dați seama, l-a văzut ea și l-a simțit și s-a învoit să-l întrebe:

-         - Dragul meu, te-am văzut asa, parcă supărat... Ce este cu tine? Nu te mai satisfac? Nu-ți mai sunt pe plac? Îți lipsește ceva?
-        -  Nu draga mea, vai, nu... tu ești minunată. Totul e minunat... doar că....
-        -  Dragule, oare aș putea să fac ceva pentru tine? Dacă ar fi ceva, orice! Doar să nu te mai văd așa posomorât...
-         - Măi, Angi, dragă, să știi că ar fi o treabă...
-        -  Spune, spune, dragule, orice!
-        -  Uite... mâine dimineață când eu oi dormi, vreau să te furișezi de lângă mine și să te duci și să te îmbraci în bărbat, așa, să-ți iei atitudinea de bărbat și să îți vezi de treaba ta de bărbat pe plajă până când m-oi trezi eu și-oi veni la tine și te-oi striga John, și atunci să-mi răspunzi și să-mi vorbești,
-       -   Da...da... sigur, dragule, așa voi face. (zice Angelina puțin confuză)

A doua zi dimineața, lucrurile au decurs conform planului. Angelina s-a transformat în John și l-a așteptat pe protagonistul nostru pe o stâncă, pescuind. Când individul s-a trezit, a început să-și facă toate tabieturile de dimineață, și-a făcut freza și a iești la o plimbare pe plajă. La un moment dat a zărit pescărița noastră și a început să o strige:

-          -John! John! Ce faci frate??(râzând și apropiându-se s-o ia în brațe)
-         - Hei, tovarășe, ce să fac frate.. uite, o mai frec și eu! Mai o vâslă, mai o undiță. Tu ce faaaaci?
-          -Băi, John... a trecut atâta timp de când nu ne-am văzut, s-au întâmplat atât de multe de atunci... Da... BĂ! TU ȘTII CU CINE MĂ FUT EU, MĂ?”

Ăsta poate fi un exemplu bun legat de faptul că ceea ce ni se întâmplă are mai puțină valoare dacă nu putem comunica ceea ce simțim, în contexul potrivit și în forma prielnică.
Defapt, comunicarea este una din principalele noastre nevoi.

Cum să o facem în așa fel încât ea să fie percepută și interceptată de ceilalți?
În primul rând fiind sinceri. Ceea ce implică, probabil, lucrul cel mai greu. Dacă cu ceilalți e poate uneori mai simplu să spunem adevărul, de cele mai multe ori noi ne mințim chiar pe noi înșine.
 De ce?

Pentru că adesea nu comunicăm cu noi înșine. Nu ne întrebăm „Bă, tu ce mai faci, mă, frate?”,vorba vine. Nu ne dăm timp. Pentru noi, pentru a căpăta răspunsuri de la noi . Suntem obisnuiți a acționa înainte de a asculta sau a ne asculta cu adevărat.
De multe ori interceptăm mesajul cuiva, care el însuși nu stie să comunice eficient și reacționăm eronat chiar la o eroare, supărându-ne și rămânând așa.

Gândește-te numai cât de prost ți-o poți lua dacă prietenul tău cel mai bun, într-o beție cruntă îți sărută întâmplător prietena. Vai și amar. Când de fapt, prietenul tău, e el însuși copleșit de o nevoie cruntă de afecțiune sau sexualitate și din întâmplare, aflând-o la îndemână pe iubita ta, care lui îi e apropiată ca prietenă,dar pe care în acel moment nu o recunoaște ca fiind iubita ta(necomunicând cu sine), se grăbește să-i comunice ce are în gând.
Știu, e absurd. E fatal. Dar se poate întâmpla și s-a și întâmplat de multe ori...
Așadar? Problema e la cel care nu comunică cu el însuși, lăsându-se doar purtat de „instinct” sau de ce-i vine pe moment. Ei bine, asta îți poate crea reale probleme...

Ce avantaje ai dacă comunici cu tine constant?
Ei bine, îți poți seta un set de principii, adică de idei care puse în aplicare te fac să te simți bine și încălcate îți provoacă discomfort. Și asta nu înseamnă neapărat că ești principialist, ci că știi cam cine ești la momentul respectiv. Ce știi și ce vrei.
Evident, și tu te schimbi, d-asta e bine să comunici constant cu tine și să-ți reîmprospătezi lista de idei despre lume.


Cum să comunici cu tine?

Sunt câteva reguli sau hai să nu le zicem așa formal; sunt câțiva pași care trebuiesc făcuți:
1.       Dacă vrei să comunici cu tine trebuie să fii singur. Și asta nu înseamnă că la celălalt capăt al patului este iubita ta care citește sau sta pe fb sau mai știu eu ce... Sau oricine, nu știu dacă e unn moment bun să comunici cu tine când aștepți să te cheme mama la masă sau ești conectat la ceva device care-ți trimite constante notificări. E bine să-ți alegi un moment în care știi că ai răgaz, cel puțin 30  min de tihnă, fără stres, fără grabă. Trebuie să oprești timpul în loc.

2.       Să te adresezi ție ca unui prieten. Eu știu că lumea zice că ești nebun dacă vorbești singur sau dacă ai o relație cu tine ești narcisist sau dacă crezi că ai 2 personalități ești bipolar. Dar adevărul este că noi avem cel puțin 2 personalități. Un conștient și un subconștient.Așadar, adresează-te simplu, clar și la obiect:
-          Cum te simți?
-          Ce nu-ți convine? De ce:
-          Ce ți-ar plăcea acum? De ce?
-          Cum poți face asta?
-          De ce ai făcut ailaltă?
-          Îți place viața ta? Ce-ți place la ea? De ce?
-          Te iubești? Te-ai iertat? Cum îți poți răscumpăra greșeala?

Și tot așa...

3.       Notează-ți concluziile pe care le-ai tras în urma discuției. Primul semn al oricărui om care are o relație de comunicare cu sine însuși este existența unui caiet, a unei agende sau a unui blog(oricum, a ceva care stochează laolaltă toate notațiile) în viața individului. Nimeni nu ne poate spune mai bine cât am evoluat sau cât ne-am schimbat, ca noi înșine, prin dovezile scrise pe care le-am săvârșit la un moment dat.

4.       Acționează în direcția îmbunătățirii propriei vieți și a vieților celor din jur pornind de la concluziile tale despre tine.
Așadar?

Cum comunicăm eficient?

                Cu răbdare, cu principii, cu idei concrete, cu dorința de a ne înțelege pe noi și pe restu, cu claritate și adevăr contemplat.
Restul? E tăcere...sau de umplutură...




miercuri, 8 februarie 2017

Noapte de bacantă, poate vis, poate poantă

Doamne, am sufletul foarte bucuros!
Mă simt de parcă sunt smerit și milos
Mi se pare că m-am îmbălsămat în delir
Parcă bând din potir m-am înțepat în trandafir!

Doamne, Dumnezeul oare noi chiar am făcut un ritual?
Altfel nu-mi explic cum încă am rămas pe val
Ceva se întâmplă în mine și e mistic și ezoteric
Îmi urlă sufletu de bine de parcă-i isteric.

Forfătă multă, agitație mare
Înflorește în mine primăvară și soare
Doamne, când și cum de așa repede a trecuut iarna toată?
Doamne, cât de bine este să ai o soartă.

Cântec și dans
Beție, balans
Chicoteli și fericire
Sânge băubil și nemurire

Cam așa aș descrie prima noapte de bacantă adevărată
Muzica și cântul în asta mă poartă
Într-o stare permanenta de fericire
Ademenită într-o plăcere fără oprire

Un orgasm din care nu trebuie să ieși niciodată
O stare de bine care te saltă
O idee foarte bună de a rupe opinca
O inspirație foarte bună pentru a scrie lozinca!

Doamne ajută!

vineri, 27 ianuarie 2017

Confesiune fără resentimente

Ai să mă ierți vreodată că n-am spus niciodată
Bărbaților ce mă iubeau că gândul mi-e la tine?
Ai să mă ierți, c-atunci când de nimic n-am chef
De îmi apari în gând, îmi e un pic mai bine?

Ai să mă ierți c-atunci când gust cele mai bune fructe
Imaginile îmi arată că și a ta ființă din ele se înfruptă?
Dar că atunci când lupt, tu îmi vei fi răsplată
De voi răzbi cu zor?
Ai să-mi mai poți vorbi după ce afli
Că fără tine aș fi tristă?
E o greșeală? De ce mi s-a părut mereu greșit?

La mine, fericirea, te are integrată în ea.
Citeam undeva că fericirea nu poate fi atinsă niciodată, dar că în căutarea ei merită să alergi toată viața.
Să alegi... Eu cred că merită să alegi toată viața.

Eu aleg și-alerg și mă întreb mereu de ce sunt fericită, dar parcă uneori nu pe deplin.
Îmi place că pe tine te asociez cu deplin.
E ceva la tine ce îmi place pentru că e extrem de fin.

Ești rar. Ești prețios. Ești briliant!
Ai mâinile și ochii de savant.
Ești galant. Și totuși răsfirat,
Ești pur și totodoată, dintre noi cel mai pătat!

Mă minți. Mă joci!
Mă crezi? Te simt!

Te rog, să ierți la mine că niciodată nu te-am ascultat.
Te-am ascultat mereu, în fapt.
Și-am să te iert și eu că uneori nu vii, de multe ori întârzii și-aproape orișicând ești previzibil prin nespuse și trecute cu vederea.
Vai,  și iertare-ți cer că vreau copii cu tine, orișicucâte altele ai mai avea!
Iertare că-ți iubesc deciziile, poftele și ura.
Iertare,  că tot ție ți-aș da primul prăjitura!
Iertare că din cer pentru tine m-am dat dadura.
Iertare că sunt repezită și de nimeni potignită.

Dar eu chiar te vreau pe tine!
Să mă ții în brațe bine.
Și când plâng de supărare
Și când sunt ruptă din soare!

N-ai să mă-nțelegi nicicând,
Nu-ți pretind, știi cine sunt!
Știi ce pot să fac de vreau.
Iar de nu îmi dai, îmi iau!

Poți afla, de-mi dai răgaz
Cât îți ține un refeel la bricheta ta cu gaz.
Și-ai să vezi, că-s curajoasă
Și de tine nici nu-mi pasă!
Pentru că pe al meu drum
Tu ești permanent oricum.

Dar îmi cer iertare, iată,
Pentru că-s fată deșteaptă
Și-mi dau seama că-n trecut
Firea mea nu ți-a plăcut.

Sunt parșivă și furioasă
Sunt perversă și gingașă...
NU LE POȚI AVEA PE TOATE
Doar într-o singură noapte.
Deși, sincer, mi-ar plăcea
Dacă tu m-ai provoca!
Iartă-mă că-ți spun povești
Când tu poate ești departe
Iartă-mă că te visez,
Zile-n șir, noapte de noapte!
C-ale tale vrăji mârșave
Le-am furat pe cât se poate.
Că mi-ești mentor și copil
Că mi-ești rege și umil
Că-mi dai aripi și otravă
Că îmi dai o notă gravă.

Iartă-mă că te iubesc!
Iartă-mă că-mi dai motive,
Uneori chiar să trăiesc!

Ești al meu și nu te dau!
Haide că îi facem mândri
Pe toți cei cei ce ne iubeau!
Când acum 3000 de ani
Vindeam vise, nu pe bani
Ci pe vin și apă plată
Pe talent și pe lopată.

Și să ne unim în taină
Împârțind aceeași haină.
Casă mare să făcem
Pentru cât de mulți putem!

Gen, iertare vreau să-ți cer!
Dar mi-ar fi mult mai lejer
Să mă revanșez oricum
Dac-aș ști c-avem un drum.

Iartă-mă, nu-ți cer nimic!
Nu știu de ce mă complic.
Vreau să zic, vezi-ți de treabă
Că și eu plec tot în grabă.
Ce vrei? Timp? Nu am de fel.
Vrei să-mi faci un puradel?
Vreau? Nu vreau? Ajută-mă!
Vrei! Ți-l fac! Ascultă-mă!
Trebe să muncim din greu.
Cred că am în mine-un zeu.
Mi-l faci tu, te rog frumos?
Stai pe-aproape să-l zidim
Ca-n palate să-l primim!
Că de stăm prea depărtați
Suntem cam alienați.

Batem palma? Facem pactul?
Haide să semnăm și actul!
Oricum, n-ai pierdut nimic!
Doar ai câștigat un pic!
Ce-i acum? Mai vedem noi.
Oricum, viața-i mai frumoasă-n doi.

Poți avea război acasă,
Bătălie sus pe masă,
O bombă în dormitor
E comod și e ușor.
E călduț, te ține-n priză
Și cumva îți dă o miză.

Deci, mă ierți, da?
Mulțumesc!

Zi-mi, te rog,
Unde greșesc?...



Conflict între generații

Bătrânii spun: Era mai bine înainte.
Noi spunem: E și mai bine înainte!

joi, 26 ianuarie 2017

Protest, pretext de amânare

Bună seara, dragi prieteni
Doar un lucru am de zis
Care e defapt un bis
Astă seară, ca și ieri
Am venit să fac cereri
Adresate dumneavoastră
Gloată proastă!

Vă pretind, cu vehemență
S-aveți stare de prezență
Și nu gură fără graniți cu care scuipați percepții
Și nici grabă oarbă și nebună cu care cereți detenții
Că nimeni nu-i impecabil și prea mulți sunt vai de ei
Vreți dreptate sau să fiți o altă generație de mișei?

Ordinea se face-n pace, nu-n pretenții negândite
Iar protestul în alee nu face decât s-agite
Ceea ce e deja tulbur, ceea ce oricum nu știe
Unde-ncepe realitatea și cum ar putea să fie.

Ne-am obișnuit să cerem fără-a ridica un deget
Și pretindem legi în care prea rar investim și cuget
Vrem să fie feerie sau viață ca-n occident
Dar nici nu băgăm de seamă ce se-ntâmplă în prezent

Am uitat să mulțumim că la noi e încă bine
Am uitat să investim partea ce doar de noi ține
Spunem că avem o țară de-o frumusețe rară
Dar de trebuie s-o creștem, mai bine-o lăsăm să moară.

Ne plângem că nu-i dreptate, dar nici noi nu suntem drepți
Ba mai mult, ne-a intrat în obicei să fim mai ales absenți.
Ne frustrează porcăria și prostia ce cu jind ne înconjoară
Însă nu gândim și sursa de unde-a început s-apară
Toată lipsa de cultură și cu toată decadența.
Nu gândim că școala este viitorul și-influența.
Școala-i pe ultimul loc,
Că ce? Dacă încă merge, nu-i foc!
Ce dacă nu e cinstită și copii prost învață.
Cine-i cu capul pe umeri, o să se descurce-n viață.

Da, așa e. Se descurcă. Cum ne-am descurcat noi toți
Durându-n cur de țară și furând chiar de la morți.
Făcând doar pentru ai noștri și pe restu să-i ia dracu!
Lasă-i să se chinuie, dacă n-au știut să umple sacu.
Dar de noi n-am apucat să il umplem din belșug...
Vai și-amar de ăia care au furat și-acuma fug.

Să li se taie urechea, să fie toți schingiuiți
Că noi suntem un popor de oameni drepți și cinstiți!
Muncitori până la cer! Amărâți și vai de noi!
Degeaba e toată truda, dacă n-am crescut eroi.
Hoții-și cresc conducătorii, noi pe-ai noștrii-i umilim
Că nu-i suportăm în veci pe cei ce mai breji îi știm
Ba din contră, dacă foarfeca-i la noi, aripile i le luăm
Chiar dacă noi chiar nu știm în veci cum să le purtăm.
Și să fim conduși de unu, care are doar talent?
Ce-i talentul? Darul unuia, care e incompetent.

Dragul meu, popor ales
Nu mai fii pe interes!
Crește-ți cu grijă copiii și ajută-i la ce-s buni
Nu-ncerca să-i faci pe toți numai sălcii și aluni.

Dragul meu, popor ales
Îți pretind cu insistență
Să te mai gândești un pic
Unde-ți șade ăla mic zi de zi vreo 7 ore
Și cam ce aude oare, micuțul tău prighindel
La așa numit-a școală, care e defapt bordel.
Și dacă apoi consideri că poate eu sunt nebună
Du-te-n stradă și fă măcel și furtună.
Dar dacă te prinzi că-n scoală pruncul tău devine bou
Fii, trăiți-ar bun părinte și implică-te in hău.
Adică ascultă bine ce îți zice copilașu
Că s-ar putea imediat să te prinzi cine-i impostorul și lașul
Si nu ăla care e olimpc fantomatic mai numit parlamentar
Ci acela care sapă cu mândrie în odrasla ta cu har
Care are pregătire, dar nu are experiență
Care pate să ajute, dar e prost cu insistență.

Crește-ți profii mai întâi să judeci vina
Și s-o pui în cârca celori care tot de ei au fost crescuți.
Schimbă scoala, că ai dreptul și îți e mai la-ndemână.
Decât să cerșești în stradă bani mai mulți și iar furtună.
Cere dreptul la cultură pregătită-n adevăr,
Nu mai ignora puterea ce o ai asupra lor.
Fiii noștri nu-s egali și nu-s de-nmatriculat
Crezi și tu-n talentul lor, că se pierd și e păcat.








miercuri, 25 ianuarie 2017

Noapte de unire fără prihană

Vreau ca poeziile mele să conțină nume
Visez ca poezia mea să ofere referințe
Mi-ar plăcea ca vorbele bune să răsune
Iar pămîntenii să nască din nou credințe.

Mă gândesc că nu suntem aici întâmplător
Și nu degeaba în unele treburi avem mai mult spor
Îmi inchipui că magia încă există,
Ascunzându-se mereu de nicioadată.
Mă încântă ideea de a flutura o batistă
Sunt deschis la închideri de poartă.

Îmi propun să trăiesc,
Normal. Uman. Fericit.
Îmi propun să fiu iubit!
Îmi propun să-i iubesc pe toți cei care din întâmplare se opun
Îmi propun să spun!
Ce multe propuneri pentru un singur paragraf.
În România nu e voie să se pună praf!

Vreau să vă vorbesc despre oameni de valoare.
Vreau să vă vorbesc despre Soare!
Astă seară, dragii mei prieteni
Am să vă rog să stați țepeni!
Fără gâlceavă, fără prostii.
În seara asta vreau ca tot ce-ți propui să fii!
Arată-mi, doar din corp și din suflet, tu cine ești!
Și pe meleagurile noastre de ce poposești?
Ce-ți place aici?
Ce-ți place să faci?
Vorbește și tu, dacă poți să nu taci.
Gândește-te doar de câte ori ai vrut să spui
Și asta nu păsa nimănui!
Gândește-te, ce-i mai rău? Să nu conteze că ai avut un lapsus, pentru că oricum nu te băga nimeni în seamă
Sau să nu conteze că tocmai te-ai făcut de râs pentru că oricum nu te băga nimeni în seamă?

Asta așa, ca o paranteză
Potrivită ca ipoteză
A unui lucru cuvântat de un mare filozof în mulțime
Care le zice rar, dar când le zice, le zice bine!
Se numește Bitză,
Și-l cunosc de la grădiniță
Este băiețaș și și-o arde finuț
Dacă ar fi să aibă un prieten imaginar,
Ar avea un căluț.

Și revenind la voi, prieteni dragi mie
Și la a noastră seară de unire-n poezie
Am să vă-ntreb:
De ce vă treziți voi zi de zi?
Pentru ce, cine veți fi?
Încotro vă merge drumul
Și dacă ați avea dreptul
Ați știi unde trage tunul?
Ați fi pregătiți să fiți
Colo unde vă doriți
Cu ce-aveți acum și știți?
Ochii-s ce-i mai buni profesori
Du-i pe unde poți și-apuci.
Urcă-te și pe butuci!
Sări cât poți,
Înfruntă vântul
Dute încotro e cântul
Joacă când ți se dă dreptul
Când ai chef, schimbă subiectul!
Dă din tine ființire
Și secundă și sudoare!
Du-ți ochii pe unde-i rău
Du-te și să urli-n hău!
Suge țurțurii de gheață
Atârnați miercuri în piață,
Sărută-ți în loc mireasa
Zugrăvește-ți roșu casa.
Uită-te ce mișcă-n nișă
Apoi du-te, ia o fișă
Și scrie ce-ți vine-n gând.
Poezie, vorbă, cânt.
Vrăjeală sau porcării.
Tot ce vrei acum să fii.

Iar apoi ia microfonu
Și ridică sus balonu,
Fi cu băgare de seamă
Și șutează fără teamă.
Iară voi ce-l urmați.
Atent să-l analizați!
Și când gata a gătat
L-ați prins și l-ați continuat.
C-a-ntro singură poveste
Care se-ntâmplă și este! :)


Gânduri de duh surescitat

Nu știu ce să fac
Totul mi se pare confuz
Universul meu e difuz
Unghiul meu pare conic
Mă simt de parcă alerg într-un car alegoric.
E ironic.
E cronic.
E fonic.
Și prea puțin sonic.

Parcă m-aș tunde
Parcă mi-aș pune funde
Parcă aș fuma o țigară
Parcă aș mânca o pară.
Situație se simte de parcă bubuie și dă să sară.

Mă simt mic
Mă simt obtuz
Mă simt parcă scos din uz.
N-am răbdare să-mi fac patul
N-am curaj să îmi joc actul
N-am timp ca să sar prezentul
Dar nici să fac pe atentul.

Facultatea e stricată.
Sau eu poate-s demodată
Nu-nțeleg ce presupune
Să trăiești singur pe lume.
Și cum asta poate fi
Tot ce te-ai surprins că știi.

Mi-ar plăcea prietenie
Casa mare și-armonie
Să creăm când ne-ntâlnim
Și în rest doxați să fim.
Lumea se declară alta
Eu văd doar bâta și balta.
Nu-mi place deloc procesul,
Mi-a pierdut tot interesul.

Încerc să mă adaptez
Dar prin absență gafez
Și când vreau să vin din nou
Mi se zice că sunt bou
Și că sunt pe interes
Chiar de-s gros la palmares.

Vreau să fac o facultate
Cu mândrie să mă poarte
Nu una ce mă frustrează
Și-n zadar mă ambalează.

Vreau să lucru în echipă
Vreau să nu mai fac risipă
Mi-ar plăcea să scriu și-o carte
Despre viața după moarte
Dar nimeni nu-mi dă răgaz
Toți se îndoapă doar cu praz
Și când eu spun adevărul
Vin toți să îmi dea omoru.
Cei mai buni și mai iubiți
Dar puțin cam încâlciți
Mă întreabă fără jenă
De ce nu vreau să fiu Xenă
Și să fac o tragedie
Gura târgului să fie.
Eu din umeri tot ridic
Fiindcă aș mai sta un pic
Să învăț cu precădere
Ce presupune și cere
Să montezi un teatru bun
Veșnic sau pentru acum
Ce înseamnă să faci artă
Pălăria cum se poartă
Anii cum se cresc firește
Textul cum se-mpodobește.

Sunt un pic cam melancolic
Sunt un pic cam închistat
Nu prea mă ridic din pat
Am o droaie de idei
Dar nu prea găsesc plebei
Care să mi se supună
Pentru că nu iau de bună
Meseria de tiran
Ci aș vrea să fiu țigan
Și din suflet să produc
Ca să nu mă mai usuc.
Însă într-o societate
Unde toate-s aranjate
Dacă ești un sufletist
Ești ori prost, ori manelist
Așa că n-am încotro
Trebuie să fiu tiran
Și să mă agit în van
Tot mereu eu întrebând
Rândul meu va veni când?
Ca să pot să fac spectacol
Cu profilul de oracol
Și toți cei ce-și zic actori
Să se scoale dis de zori
Ca bogat să-mpodobească
Tripul nostru de-ayahoască!?

Eh. Probabil,
Atunci când va veni timpul
Totul va părea mai simplu.
Pân-atunci eu v-am țucat
Și iar m-am alimentat
Să îmi dau delirul tot
Pentru artă și complot.









marți, 3 ianuarie 2017

De-aici începe Paradisul

Ejaculez fericire, mă topesc în neștire, sunt unsă cu iubire, mă scald în pornire.
Sunt însetată.
Îmi dai, te rog un pahar și-o hartă? Sau mă rog, măcar o hârtie. Ai cumva și-o pană, mi-aș pune-o la pălărie. Câtă vorbărie.
Jocuri, concepte, concluzii
Mă prăvălesc într-o baie de iluzii?
Nici pe departe, sunt foarte stăpân!
Am hotât ca nimic să nu mai amân.
Stau aici la povești ponosite
Dar sincer, căile mele sunt pecetluite!
Mi s-a întâmplat într-o vară, în Vama Veche
Când cică, și eu ca și alții îmi căutam pereche
Se face că dintr-o dată când să trag din țigară
Mă ia așa o mreajă, de parcă omoară
Mâncându-mi orice vorbă și zdruncinându-mi pieptul
Ba șimt un junghi în sale, ba când unul în dreptul
Și mai că dintr-o dată și fără vorbe multe
S-a stins lumina toată și-n timpan dă să cânte:
-Haida, Bună seara! Bine-ați venit la noi!
Sunteți poftit în taină cu-alai și cu comvoi!
Iubirea și Căldura acum sunt pentru tine,
Căci pe pământuri joase, ai terminat cu bine!

Eu zic:
-Vai, mulțumesc, dar ce onoare, mie?
Vorbiți așa frumos, vai, parcă-i poezie!
Și mă poftiți regește, păi cum, să vă refuz
Oricum, purtări asemeni, nu prea îmi stau în uz.
Dar unde? De-mi permiteți?
Căci e atâta loc, nici nu pricep m-ați luat, așa, un pic ad-hoc.

-Păi cum, domniță, unde? Vă mai întrebați dară?
Păi n-ați vrut dumneavoastră să urcați brusc pe scară?
No, iată, c-ați ajuns! Iar raiul vă primește!
Priviți acum la filmul ce astăzi se sfârșește!

Și băi, să-mi piară coada, de vă vorbesc minciuni,
Câ-ncepe să-mi arate tot felul de minuni!
Cum am picat eu BAC-ul și-am supărat pe tata
Când m-am iubit cu Doru și-apoi i-am trântit poarta
Ce-am gandit eu când eram chiar pitică
Și cum iertam eu domnii, chiar dac-o aveau mică.
Cum m-am schimbat io-n bine când am aflat că mor
Și cum mi-am luat inima-n dinți și-am început să zbor.
Căci trebuie să vă spun, că eu de-un an de zile,
Șimteam eu că așa, băi, parcă nu mai ține!
Și mi-era mie frică că mor fără răgaz
Dar chiar așa din pripă, parcă nu avea haz!

Și zic la moș:

-Măi, uite, e chiar frumos ce-mi spui,
Și aș primi în taină, dar stai, din vina cui?

-Păi, oare mai întrebi? Nu este clar? Sau poate?
Stai linștită, că e frumos și-n moarte.
Nu-i vina nimănui, doar că tu pur și simplu
Tot ce-ai propus să faci, făcut-ai, și-acum venit-a timpul.

-Ce vrei să zici, că eu, mi-am îndeplinit scopul?

-Firește, altfel, încă dădeai pe jos cu mopul.

-Adică de acuma o să trăiesc în rai?

-Desigur!

-S-s-s-sTAI! C-c-c-cum adică? Și nu mă mai întorc?

-La ce? Se pare, c-ai avut chiar noroc!
Iată, ai îndeplinit multe.
Și lumea ce-ai lăsat plecarea o să-ți cânte.

-Dar n-am făcut nimic, sunt doar un trecător.

-Da, ești, dar ai lucrat cu spor!

-No-no-no, tu nu măăăă păcălești!

-Pune-mă l-a încercare și-ai să vezi că greșești!

Eu dau să mă ridic, de unde forță, nu știu
Că tremuram ca varga, inima-mi bătea tare
Mi se zbăteau muschii și plină de sudoare
Am început s-alerg pe plaja umezită.
Da vocea-mi strigă-n cap:

-Hai că ești chiar tâmpită.
Aveai moarte frumoasă, în cort, cu bell-vedere
Și tu alergi să mori pe stradă sau la bere?

Eu zic:
-Atunci, am să m-arunc în mare!

-Vai mie, măi, copilă, să te îneci în sare?

Atunci, eu totalmente deznădăjduită
M-am întors în cort și moartă, dar pornită
Rugat-am pe un domn, ce ședea lândă mine
Să-mi facă un masaj, poate mă simt mai bine!
Și stând așa lungită, pregătită să-ndur
Închis-am ochii-n grabă și-am început să-njur!

-No, bine, vrei să mor?
Zici că am terminat?
Dar țărișoarei ăsteia, cine-i face palat?

-Poftim? Ei, lasă că s-o găsi vreun rege.
Și-oricum, începe lumea să scrie altă lege

-Dar, crezi, cu sinceră tărie
Că altul zmeu ca mine, s-o mai găsi să fie!

-Eh, despre asta, nu știu ce să mai zic
I-adevărat că ai din tacătu un pic
Dar lasă jmecheria, mai bine fă-ți bagaju.
Sună-ți iubiții, pregătește mirajul
Fă ce mai poftești, că mai ai 5 minute,
Apoi te cam așteaptă hârțogăraie multe.

-Pardon, de-mi permiteți, aici n-am terminat!
Și n-am cum să termin, așa. imediat.
Eu vreau să schimb lumea, n-am timp de prostii!
Acum că știu că existi, mai competent voi fi!
Asta-i și culmea, să mor împlinită!
Mai bine luptând sau în zmoală topită!
La fel ca mine, oricum nu poate nimeni s-o facă
Iar dacă n-o schimb, măcar fac o hartă
Pe-nțelesul a oricui are har!
Poate că foc n-o să mor, dar măcar să mor jar!
Dă-mi șansa să îndeplinesc vise mari!
Pari dur tu acum, dar știu că ești mai bun decât pari!
Și poți să-mi dai asta fără să-mi iei ce-am făcut
Crede-mă, ce-i până aici, e un bun început.
Promit să trudesc și să lucrez fără pauză
Părinte, îți jur, am o cauză!

-Deci? Cum? Mă contești?
În cazul ăsta... Ar trebui să mai crești!

Și lumina se stinse. Apoi frigul. Și răsăritul.
Valuri spumegânde, în spate înfinitul.
Înainte drumul, fără legi sau liman
Adie vântul, începe-un nou an.
Începe sfârșitul, încep eu să trăiesc.
Începe începutul la care eu construiesc
Știind unde mă duc. Știind ce-am de făcut
Nu cum, nici unde, dar oricum e mult mai mult decât am avut.
Aici începe schimbarea.
Aici începem noi, viitorul, prezentul și visul
Aici începe de azi, pe pâmânt, Paradisul.

luni, 2 ianuarie 2017

Pornind de la Athena

„Poezia, ce-i lipsită cumva de-nțelepciune, e rostită în zadar. Mintea nu o culege. Inima n-o păstrează.”
Alexandru Mitru-Legendele Olimpului

vineri, 2 decembrie 2016

Un altfel de parlament / O altfel de parlamentă

Vreți politica curată.
Să vă dau eu o lopată?
Dragii mei compatrioți
M-am sfătuit cu cei morți.
Și...Ei șoptita-mi în ureche
Vreo trei vorbe fără seamăn sau pereche.

Toate am a vi le spune
Chit că pentru unu-doi
Cam ciudat au să răsune.

Așadar,

În contextul democratic
Vă propun un lucru practic.
Vom alege parlament.
Vrem să fie competent.
Vrem să ia decizii bune,
Potrivite pentru lume.

Nu mai credem în niciunul.
Fiecare-și vede drumul
Pe la vot fie cum poate.
La tv strigăm de moarte.

Dar după ce ne calmăm,
Ce-ar fi să implementăm
Ceva foarte clar și drept
Pentru cine e deștept.

Fiecare candidat
Ce de noi a fost votat
Și cu jind se pregătește
Locul să și-l ia, firește,
Să susțină o testare
Ca și noi, cei mici, conduși
Șă-nțelegem compentența
Unora mult mai sus puși
Spre exemplu: scris să zică
Lor de ce le este frică.
Ce și-ar da mai scump pe lume
Ca în țara noastră dragă, adevărul să răsune?
Ce e pentru ei speranța?
Cați bani ai nevoie, oare,
Ca să mergi cu-ai tăi copii, în vacanță la Constanța?
Cât te costă să plătești?
Cât dai tu și cât primești?
Ce știi despre conștiință? O ai?
Dar despre credință?
Cine te-a făcut om mare?
Ce resurse poți să faci dacă ai apă și soare?
Cum tre să arate-o scoală?
Iar când te îmbolnăvești, cum sa fie locun care tre s-aștepți să scapi de boală?
Ce n-ai face niciodată?
Cum ajuți să schimbi o soartă?
Cine ești și ce-ți propui?
Câți ani ai și cât rămâi?

Iar de vor răspunde drept
Sincer, just și pe subiect.
Să pretind-a fi putere
Și s-aibă a conducerii avere.

Dar de nu ești om cinstit
Copiez sau ne-ai vrăjit
Noi te vom ruga frumos
Să ne faci plăcut onoarea de a te privi din dos
Cum, te întorci la tine-acasă
Și te-apuci să dai la coasă,
La topor sau la lopată.
Pentru că și munca joasă
Este bună și frumoasă.
Și să fii un om de sat
Este cool și-adevărat.
Și acolo-ți trebe minte
De primar sau prședinte.

Dar acolo, sus de tot,
Se duc cei ce știu că pot.
Se duc cei cu vise mari,
Se duc cei la gâtul cărora, din respect nu ai să sari.
Acolo se duc cei care de gând sunt călăuziți,
Dar de suflet sunt porniți.
Cei ce vor cu toată firea să facă o țară mai bună
Cei care nu se gândesc să-și asigure un loc pe lună.
Se duc oameni cu adevărat competenți
Frumoși în interior și veșnic prezenți.
Se duc cei ce ard să lucreze zi și noapte
Ca și ultimul cetățean să aibă accesul la carte.
Cei ce vor să vadă oamenii împliniți
Cei ce vor să fie nu doar pentru ai lor, ci pentru toți, părinți.
Cei cărora le pasă dacă vecinu nu are ce pune pe masă
Cei care știu cât e de important ca oricine să-și poată numi un loc acasă.
Cei cărora le pasă de Roșia Montană și Băile Herculane
Cei care iau decizii clocite, nu pe toane.
Se duc aceia ce știu cum se poate folosi o clădire istorică
Aceia pentru care lipsa de fonduri e o problemă rezolvată, nu una ironică.
Aceia ce chiar dacă nu au dimplome cu duiumul
Știu foarte bine încotro tre s-o ia drumul.

Așadar, dragi compatrioți.
Vă propun un parlament de piloți.
De oameni aleși ca niciodată până acum.
După capacități de scriere, gândire, tragedie și „bum”.
Un parlament format dintr-o echipă cu multă voință
Care să aducă țărișparei noastre biruință.

Cum să obținem asta oare, vă întrebați?
Sfatul meu este să vă calmați
Și să vă aduceți aminte că suntem în democrație
Ceea ce înseamnă că puterea poporului va fi să fie.
Adică, de avem voință și răspândim repid ideea,
Facem o ședință și umplem aleea,
Și cu bunăvoință, dragoste și insistență
Îi rugăm pe domnii actuali parlamentari șă mai bifeze-o prezență
Prin care întalnindu-se de urgență și ei în sedință
Să decidă acest examen obligatoriu, ispășindu-se astfel și pentru mustrări de conștiință
Știu că poate părea dificil de adoptat o lege rapidă
Dar asta pentru că ne-am obisnuit cu o echipă insipidă
Însă eu am credința și vă invit și pe voi s-o aveți
Că dacă îi rugăm frumos până și acești oameni pentru noi vor sta drepți.

Iar voi, politicienilor care sunteți și poate vă temeți
Vă salut cu sufletul și lacrima vă rog să v-o ștergeți
Pentru că făcând un astfel de gest, ajutându-ne să ne ridicăm
Vom avea și noi grijă de voi, în istorie să vă băgăm
Și nu pomenind despre voi ce nu ne-a plăcut
Ci despre cât de mari și puternici ați fost când ați făcut!

Oameni, sunte toți. Toți greșim și poate
Fiecare plânge singur într-o noapte.
Toți avem și sânge pe buze
Și toți ne lăsăm furați uneori de muze.
Nimeni nu-i curat, nimeni nu e pur
Dar orice păcat poate fi spălat de ești bun, vă jur!
Și bun nu înseamnă să faci numai bine
Ci să faci cu sufletul tot ce de tine ține.
Să nu iei de la altul ca să îți dai doar ție
Ci să iei de la altul și-n schimb să-i dai inapoi să fie!
Oameni! Fi-ți buni și hai încă o dată
Să luăm voința-n mâini și să schimbăm a României soartă!






luni, 28 noiembrie 2016

Dacă Iphigeneia s-ar fii jertfit azi.

Prea bine! Mă jertfesc!
Mă jertfesc pentru patimile voastre de sine
Mă jertfesc ca celor după mine să le mie mai bine.

Astăzi, când de prea multă vreme cerul e senin deși oamenii clocotesc
Astăzi, când ne omorâm unii pe alții, iar cei de sus zâmbesc
Astăzi, când prea orbiți de frustrări căutăm scuze în viețile altora
Astăzi, cu sângele și energia mea pătez fără părere de rău flamura.

N-am nevoie de aprecierile voastre
N-am nevoie nici de lacrimi albastre
Degeaba mai plângeți acuma de milă
Că tot va trebui să jertfiți o copilă.

A voastră, a altora... are importanță?
Sacrificiul e singura cale când nu ai speranță.
Și degeaba o am eu și cu încă doi-trei
Dacă ceilalți nu pot trăi decât pentru ei.

Mă jertfesc și mă scap de o viață trăită-n război
Între mame și fii, între cei umiliţi şi cei de soi
Între fiecare în parte contra tuturor
O viață ce n-are valoare indiferent dacă trăiesc sau mor.

Dar totuși, dacă tot se jertfește cineva pentru voi
Măcar treziți-vă oameni, și nu mai mergeți la război
Luptați fără arme, luptați cu iubire
Luptați cu săgeți de cunoaștere și pornire.
Ridicați-vă frații de jos
Împodobiți-vă viețile cu proaspăt miros
Gîndiţi, scrieți, vorbiți despre nemurire
De existența binelui dați de știre!
Luptați-vă să domnească plăcerea și mândria de țară
Luptați-vă să aveți pentru ce mulțumii în fiecare seară.
Treziți-vă și împodobițivă zilele cu fapte demne de încununare
Dați-vă vieților scurte adevăr și onoare!
Nu mai așteptați să fiți răsplătiți pe loc
Stați fără grijă, plata vine până la soroc.
Nu vă mai temeți că oamenii vă vor răul
Dacă voi nu sunteți, s-ar putea să nu apară eroul.
Dacă voi nu credeți, niciun preot nu-l va coborâ pe Domnul
Dacă voi nu aveți pentru ce trăi o să vă ia prea lesne somnul.

Trăiți, oameni! Cum n-ați trăit niciodată!
Purtați-vă numele precum un înger și-l poartă!
Construiți nu doar case de lăsat în spate
Meșteriți povești, momente frumoase și arte
Sprijiniți copii care nu au părinți
Sprijiniții pe cei care și-au ieșit din minți
Stați la dreapta celor drepți și cinstiți
Întrebați-vă de două ori înainte să bârfiți.
Stați drepți pentru lucrurile în care credeți
Nu mai lăsați oamenii să plece, îi pierdeți!
Spuneți adevărul, doar așa îi veți putea dărâma pe mincinoși
Iubiți-vă țara și soarta, doar așa îi veți putea trezi pe puturoși!

Nu mă jertfesc azi, ca să vă dau lecții.
Mă jertfesc pentru că-mi accept sensul vieţii.
Mă jerfesc pentru că până la urmă tot trebuie să se jertfească cineva
Și să știu că moare altul de-al meu n-aș putea.
Mă jerfesc ca toate bunicile care după ce fac totul pentru nepoți
În chinuri groaznice, dar cu demnitate se așează printre cei morți
Mă jertfesc ca toate mamele care își tocesc palmele ca să pună dorințe împlinite pe masă
Și care într-un final și pe patul de moarte lasă ordine-n casă
Mă jertfesc ca surorile care renunță la propriile vise
Ca alți frați să-și vadă porțile deschise.
Mă jertfesc ca doctorii care se chinuie să ne ajute
Și care noaptea visează urlete de dureri mute
Mă jertfesc ca profesoii ce n-au somn și astâmpăr
Doar ca să știe că au mai scos din întuneric un tânăr.
Mă jertfesc ca poetul trăind fără nici un ban
Ca să rămână în istoria lumii și acel an.
Mă jertfesc ca actorul ce se pierde pe sine
Ca să te facă pe tine o oră să te simți mai bine.
Mă jertfesc ca mine, care deși nu sunt zeu
Fiind în faţa voastă, vă dau din suflul meu.
Cu el să vă duceţi la luptă, cu el să vă întoarceţi acasă
La el să vă gândiţi când credeţi că numai aveţi nici o şansă.
Şi jerta mea nu e mare lucru pentru nimeni, decât pentru voi
Cei care de astăzi se-hamă la război
La cel pentru patrie şi pentru nemurire
Menit să aducă libertate, curaj şi cinstire.

Jertfa altuia nu schimbă nici vremea şi nici destinul
Ci doar te face să înduri mai lesne chinul.
Și uneori nici jertfa nu ține la infinit.
Pentru că doar în tine poți descoperii ce e de găsit.
Așa că da. Azi mă jertfesc!
Știind că pe mulți nici cu jertfa mea nu voi putea să-i trezesc.

Dar voi, restul, cei care credeți că jertfa mea nu e de prisos
Închideți ochii și nu acuzați niciun ticălos.
Luați din jerfta mea doar libertatea și bogăția
Luați din jertfa mea doar gândul bun și poezia.
Vă rog!
Nu mă lăsați să mor fără să vă privesc zâmbind
Fără să știu cine sunteți și că sunteți mândrii fiind.
Fără să știu că despre voi în altă viață am să citesc.
Fără să știu că las în urmă oameni care dau și primesc!

Şi mai am o ultimă dorinţă, vreau să primesc un ultim dar!
Să-mi fie dat să vad din nori, cum țara asta se face foc din jar!
Cum furtuna îl întețește şi-l transformă-n armură
Și cum de azi topiţi orice primejdie prin căldură.

Pentru că...
Cu toată suferința, tristețea și-umilința
Voi, dragul meu popor, vă îmbrăcaţi frumos
Și prin iubire, trudă, răbdare și cunoaștere
Vă ridicţi de jos!