Să mă scuzați, eu nu mai pot să tac.
Am atâtea lucruri de zis și si mai multe să fac.
Între noi fie vorba, m-am cam săturat
În loc să-mi fac viața, dupa voi să fac curat.

Sunteți chiori sau ce naiba se-ntamplă cu voi?
Vă vreți salvați, dar vă pișați pe eroi!
Oamenii tineri nu sunt groapa ta de gunoi.
Mai bine fă pași și dă-ne speranța-napoi!


duminică, 16 octombrie 2022

Despre Generozitate ...


E simplu ca Bună Ziua

Să ne hă-hă-im

Fără să ne fie clar

Despre ce vorbim

 

Nu mai e nimic de râs

În a noastră Ro-Mânie

De când totu-i o prostie

De când suntem toți datori

De când costă și să mori

De când râdem și degeaba

Toată lumea face laba

De când toate sunt fumate

De când toate expirate

Că la toate am mai râs...

Până când ne-am pus pe plâns...

Și nimic nu s-a schimbat

În poporu democrat.

 

Râsul e un proces impulsiv

Ca reacție la ceva neașteptat.

Dar ce dracu te mai poate surprinde în România?

 

Ne surprinde când piloții

Chiar pe piste-aterizează!

Poporu Aplaudează, râde și se minunează!

 

Ne surprinde când artiștii

Fac și câte-o glumă bună

Nu o glumă foarte bună

Dar măcar una pe lună!

 

Ne surprinde când Iohannis

Încă la TV apare

Nici-o șaibă nu îi sare

Vorbește tot în eroare

Și nevasta înc-o are...Hmm..

 

Ne surprinde când la mare

Încă vând porumb cu sare

Deși la noi pe teren

Crește numai „buruien”

 

Ne surprinde când benzina

E mai scumpă ca mașina

Și ca să-i pui și ulei...

Te-mprumuți, deși nu vrei.

 

Ne surpinde Omenia

Când trăim printre hiene

Și-i invidiem lui Buhnici

Habitatul de balene...

Dar în rest nu ne surprinde mai nimic la noi în țară...

Nici măcar o nuntă mare

Cu tendințe-electorale

Soldată cu insolații

Și cu Cancel Pheonix și-alții...

Ce să faci... false-aspirații!

 

Viața noastră e ușoară.
Copii se duc la școală

Noi ne ducem la servici

Dar toți am pleca de-aici. Of.

 

Dragii mei români plecați

Si românilor ce stați:

Gura nu o mai căscați

La bufonii demachiați.

Nici la ăia transexați

Nici la ăia consacrați

Nici la cei politizați

Toți sunt triști-epuizați!

Respirați.

 

Vor fi și vremuri mai bune...

Dar oricum n-o să le prindem toți!

 

Ce rost are să ne facem inimă rea?

Oricum tot aurul pe care-l aveam l-am donat rușilor în 1916...

 

Cum?

 

Păi Românii sunt oameni foarte generoși.

Lucrează zi de zi, muncesc de cele mai multe ori mai mult decât le-o cere cartea de muncă (dacă o au) și la sfârșitul lunii donează politicienilor 60% din salariul lor!Milostivi, măi.

 

Politicienii, de altfel, sunt și ei oameni foarte generoși! Își iau 20% din banii donați de cetățeni și restul îi donează și ei mai departe prietenilor lor cu firme fantomatice și partenerilor strategici internaționali. Noi avem foarte mulți bani!

 

Cum zicea, din bani rămași, românii de rând donează restul din ce au caselor de pariuri și companiilor farmaceutice...„ să aibă și ei sărmanii din ce să doneze!”

 

Marile companii donează și ele apoi ong-urilor, ca să facă și ele un ban cinstit, că doar sunt companii non-profit, deținute tot de ei și tot ce fac tot pentru oameni este.

 

Dar noi nu suntem generoși doar de ieri de azi...ci avem o întreagă cultură a donației.

 

Putem spune că acest obicei a început cu mult timp în urmă, atunci când strămoșii noștri au donat prima dată romanilor o bună parte din femeile lor, că oricum erau prea multe și aveau și gura mare...

 

Apoi am donat ungurilor câteva sate și Băile Herculane, că ne era milă de ei habsburgii... la așa imperiu mare să n-ai tu și câteva insule?

A venit apoi ceva rege tembel și ne-a luat Herculanele-napoi, dar noi darul odată făcut nu am mai vrut să auzim de el. Dacă nu au știut nerecunoscătorii să-l aprecieze, să se-aleagă prafu, ce stăm noi acum să șmotruim la el? Că noi și-așa avem destule pe cap, iar banii și timpul investit acolo costă. Auzi? La ce-ți trebuie tratament miraculos și gratuit de la natură când ai pe domnul Arafat cap de afiș la toate after-partyurile post traumatice?


Oricum, marea noastră donație a fost când ne-am trimis în primul război mondial tot tezaurul la ruși fără să le punem nici-o condiție. Că doar așa se fac donațiile, inclusiv cu declarație, cu parafă, tot tacâmul, și tacâmurile!

 

Și-apoi ne-am și donat cu totul țara bolșevicilor, că la vremea aceia să ai grijă de țara ta nu era lucru ușor și noi oricum n-aveam timp de prostii dinastea organizatorice.

 

Când Ceaușescu ne-a luat în sfârșit țara înapoi, cu toată munca sa, că EL a lucrat singur, numai EL, ca orice dictator care se respectă, ne-am supărat așa de tare, că l-am ucis cu sânge rece și fără remușcare în noapte de crăciun. Auzi tu, să plătești datoria națională, cu truda și fără voia noastră! COMUNISTUL!

 

Apoi ne-am asigurat că politicienii care l-au urmat vor dona fabricile și industriile către oricine dorește și mai ales către hoți, amărâții... să aibă și ei pe ce pune mâna.

Am fi donat noi și casa poporului, dar n-a vrut nimeni să-și asume așa costuri mari de întreținere. Eh, ghinion.

 

Pădurile le-am donat la austrieci și nemți și minorele le donăm încă pe la italieni și spanioli, depinde, ca să aibă și ei, mă, jucării pe toate drumurile... că noi și așa nu prea avem drumuri...

 

Donăm gazul europei și-apoi îl cumpărăm la preț triplu, dar nu-i nimic, așa ne place nouă.

 

Cel mai generos politician eșuat al nostru a fost însă, domnul Ponta, care a vrut să doneze ROȘIA MONTANĂ, dar românii mai puțin generoși nu l-au lăsat. Oameni răi. Egoiști. De parcă ar avea ei dispoziție să sape-n mină după tot aurul și ce s-o mai afla pe-acolo... Leneși cu gura mare!

 

Băsescu a donat România Europei și ne-a scăpat de-o grijă!


Și înaintea lui, Iliescu, drăguțul, a donat curajul și intelectualitatea minerilor, ca noi să fim un popor fără griji și fără prea mari bătăi de cap...

 

Mai donăm noi zilele astea locurile de muncă și ajutoarele sociale Ukrainenilor. Bine, ăștia chiar aveau nevoie! Doamne, să ne ferească soarta de conducători așa ne-generoși ca Zelenski. Auzi, tu, mă! Să nu dai tu un sfert de țară la Ruși! Ptiu, dacă ai pomenit! Huuuă Chitrosule! Da nu sunt ei vecinii tăi, mă? Nu vorbiți aceeași limbă? Ce-ți era o dungă pe hartă mai la stânga sau la dreapta? Numa fițe și bășini de artiști. Un Clown!

 

Păi cum ar fi fost mă să nu ne doneze nouă Republica Moldova visele lui Carla și Irina-n rime si bunica care bate toba? Păi noi ce muzică ascultam mă?

Pe aia făcută de Delia?

N-ar fi fost rău nici așa... dar și ea singură, săraca, cât să facă, până când?

O femeie avem și noi și aia să le facă pe toate?

 

D-aia zic. Noroc cu moldovenii.

 

Și uite-așa, dragi români... noi n-am pierdut nimic și n-avem, dragii mei, nimic de pierdut! Căci cu câte are omul mai multe, cu atât are mai multă treabă, iar nouă, românilor, numai la muncă nu ne stă capul...

 

Pe noi să ne lase toți în pace!...să stăm liniștiți, pe caneapea, să ne bem berea, să ne batem nevasta, să ne spunem opiniile nefondate pe facebook, să ne bucurăm de micile bucurii ale vieții, care nu costă, căci mai avem încă destule terenuri de vândut de la babaci și nu e dracul, ÎNCĂ, chiar atât de negru!


A, nu mai avem?

 

Le-am donat și pe-alea băncilor și-acuma plătim rate?

 

E... atunci poate ar trebui să trecem la fapte...


(Text - iUmor 2022)

duminică, 4 septembrie 2022

Mi’am uitat la tine tot.

Eu sunt sus, lucrez aici, te'astept cand vrei:)

Sau dă'mi mesaj când te trezești, să vin să'mi iau mințile împrăștiate p'acolo...


Zău, nu mai găsesc niciuna la mine în casă, și aș fi și uitat complet că le’aveam dacă nu mi’aminteam că am uitat ceva la tine.

La tine a fost așa bine că mi s’a deschis capul ca o geantă peste care dai întâmplător și’apoi se răstoarnă pe jos. S’a împrăștiat rujul. Cartea. Cuvântul ăla bun și ăla din buzunarul lateral, Elasticul și întunericul. S’au împrăștiat fiorii mei, pe care’i țineam lângă cutia cu prezervative. Defapt, cred că mi s’a împrăștiat pielea topită ca o lumânare vara și’apoi am amestecat’o cu cearceafuri, iar tu ai făcut’o de drag ghemotoc în jurul sufletului meu care stătea dezgolit pe’acolo. Ai fost bun cu mine. Îmi vine să urlu. Nu mă satur de bunâtatea unui sărut dezinteresat, ghidat, de nicăieri comandat, doar așa, întâmplat, neoprit, la 90%intensat, fericit.


As lua’o de la capat, nu stiu de ce e magnetic, nu vreau, nu sțiu ce lipici ți’ai pus ultima dată, ce vrajă, pe cuvânt că nu venisem cu relațiile la mine în felul ăla, voiam doar să mă corectezi unpic, să mă contești, poate să mă pui la zid, să mă judeci și am ajuns pradă. Oare așa e Venus Pluto întotdeauna în scorpion cu pești? Arde sufletul și nu se poate ține potolit trupul, vaaai ce dor mi’era de pofta asta nebun reciprocă de’a trăi, de’a simți, de’a citi, de’a poseda și de’a metamorfobucura.


Nu pot cred să gândesc în versuri, că le’am uitat și pe’alea la tine, și cartea cu EMINESCU, e sigur undeva pe jos sau sub noptieră, deși stiu sigur că nu o aveam la mine, dar unde altundeva să fie dacă nu martor ascuns în dezmățul neliniștii noastre? Eminescu e de vină. Cum ți’ai uitat și tu volumul lui Nichita cu mult timp în urmă la Cluj, eu acum mi’am dat seama că am și eu ce pierde la tine, cel puțin azi. 

Și nu-i despre dragoste, cred, că iar începem să vorbim prea mult. E despre prezent deochiat, cu ochii sticloși… a doi oameni vii și perfect norocoși.