Eu sunt sus, lucrez aici, te'astept cand vrei:)
Sau dă'mi mesaj când te trezești, să vin să'mi iau mințile împrăștiate p'acolo...
Zău, nu mai găsesc niciuna la mine în casă, și aș fi și uitat complet că le’aveam dacă nu mi’aminteam că am uitat ceva la tine.
La tine a fost așa bine că mi s’a deschis capul ca o geantă peste care dai întâmplător și’apoi se răstoarnă pe jos. S’a împrăștiat rujul. Cartea. Cuvântul ăla bun și ăla din buzunarul lateral, Elasticul și întunericul. S’au împrăștiat fiorii mei, pe care’i țineam lângă cutia cu prezervative. Defapt, cred că mi s’a împrăștiat pielea topită ca o lumânare vara și’apoi am amestecat’o cu cearceafuri, iar tu ai făcut’o de drag ghemotoc în jurul sufletului meu care stătea dezgolit pe’acolo. Ai fost bun cu mine. Îmi vine să urlu. Nu mă satur de bunâtatea unui sărut dezinteresat, ghidat, de nicăieri comandat, doar așa, întâmplat, neoprit, la 90%intensat, fericit.
As lua’o de la capat, nu stiu de ce e magnetic, nu vreau, nu sțiu ce lipici ți’ai pus ultima dată, ce vrajă, pe cuvânt că nu venisem cu relațiile la mine în felul ăla, voiam doar să mă corectezi unpic, să mă contești, poate să mă pui la zid, să mă judeci și am ajuns pradă. Oare așa e Venus Pluto întotdeauna în scorpion cu pești? Arde sufletul și nu se poate ține potolit trupul, vaaai ce dor mi’era de pofta asta nebun reciprocă de’a trăi, de’a simți, de’a citi, de’a poseda și de’a metamorfobucura.
Nu pot cred să gândesc în versuri, că le’am uitat și pe’alea la tine, și cartea cu EMINESCU, e sigur undeva pe jos sau sub noptieră, deși stiu sigur că nu o aveam la mine, dar unde altundeva să fie dacă nu martor ascuns în dezmățul neliniștii noastre? Eminescu e de vină. Cum ți’ai uitat și tu volumul lui Nichita cu mult timp în urmă la Cluj, eu acum mi’am dat seama că am și eu ce pierde la tine, cel puțin azi.
Și nu-i despre dragoste, cred, că iar începem să vorbim prea mult. E despre prezent deochiat, cu ochii sticloși… a doi oameni vii și perfect norocoși.
