M-am săturat atât de tare
De cei care cred că le știu pe toate
De cei care își pun probleme
Ba de viață, ba de moarte
De cei care spun că e inadmisibil
Că așa ceva nu se poate
De cei care caută soluții
În loc să fie atenți cum să se poarte
Și lumea a devenit așa un loc antipatic
În care speranța unui dans estatic
A devenit o imposibilitate practic
În care, din dorința de a ne vindeca,
Ne îmbolnăvim mai tare
În care iar apar ăia care le știu pe toate,
Pregătiți parcă să te omoare
Așa a devenit lumea un tărâm în care impredictibilitatea e ignorată
Că noi le știm pe toate,
Dar ne cade în cap lumea toată
În care suntem siguri
Fără să știm mai nimic
În care habar n-avem și nici timp să ne străduim vreun pic
Dar suntem vehemenți, că, doamne, avem creier — cică
Însă adesea nu folosim din el mai mult decât folosește o pisică!
Cică omul e singurul care judecă și pentru asta ar trebui să ne blamăm
Dar știm noi că restul animalelor nu judecă sau e mai simplu să ignorăm?
Ne place să persecutăm în loc să încurajăm.
Tendința asta că noi le știm pe toate și că e rău nu-mi miroase a bine
Și lasă binele să plece chiar de lângă tine…
Noi suntem ușor de zdrobit pentru că suntem haotici
Și ne lăsăm seduși de propriii monștri imaginari cu ochi hipnotici
Dar niciun monstru nu e acolo dacă îi dai pace.
Până la urmă, mai devreme sau mai târziu, oricum altă socoteală se face.
Că nu e nimic mai fatalist decât războiul.
Nu-i corect să-ți pierzi resursele,
Dar nici să hrănești cu cadavre noroiul.
Mai bine fă pace cu nebunul și-ți recuperezi tu casa mai la vale
Mai bine un stat fără aur decât un sat plin de jale…
Mai bine o casă fără becuri decât un părinte fără copil.
E dreptul tău să plângi, e drept să fii umil
Dacă prin asta câștigi aer, câștigi non-frică, libertate
De a nu mai avea coșmaruri noapte de noapte
Oamenii au așa o frică mereu de schimbare
Dar dacă omul nu se schimbă constant, mai stă o tură și moare
Însă noi am uitat să învățăm de la natură
Ni se pare că ne-am deșteptat și că dintre betoane, înarmați cu ură,
Răzbim noi și facem din plastic prăjitură
Dar nu-i așa… sau cel puțin eu nu cred în varianta modernă.
Eu prefer ca penele să îmi joace sub pernă
Eu prefer ca trupul să mi-l ung cu slănină
Eu prefer ca scrubul să mi-l iau din salină
Și blana gâtului meu să fie de la vulpoiul ce l-am vânat
Și pielea pantofilor mei de la calul ce l-am adăpat
Și sucul ce-l beau să mi-l fac pe loc din plantă, cu apă din munte
Care nu-mi hârjâie pielea dacă îmi dau cu ea pe frunte
Și aș prefera să n-am de ce să mă vindec pentru că n-am de ce să mă îmbolnăvesc
Dar într-o lume în care cel mai mult manipulăm plastic, habar n-am cu cine de fapt vorbesc
Că-i politically incorrect să îmi placă alcoolul și să mănânc carne
E politically incorrect să pui la drac coarne
E politically incorrect să fii altfel decât radical
Eu sunt și Adam și Eva într-una, dar n-o să-mi scriu pe frunte că sunt papagal.
N-ați înțeles nimic, huh? Vedeți că n-am dreptate?
Oricum, dreptatea nu e o chestie generală, depinde de mulți factori scriși în mai mult de o carte. Și s-au scris atâtea că azi e greu să mai zici dacă-i albă sau neagră.
Hai mai bine să o lăsăm așa și să nu mai tragem mâța de coadă!
Să facem o baie în cadă, cât avem o gaură în pământ
Să mâncăm o prăjitură cât e legal să folosim unt
Să plantăm un copac cât avem o sămânță
Să hrănim un copil cât avem o speranță
Să iubim un nebun cât avem speranță
Să spălăm o cârpă cât nu ne-am înecat în ignoranță
Să donăm un pantof cât nu i-am pierdut perechea
Să ascultăm o muzică cât mai avem urechea.
Fiți oameni mai buni,
fiți mai sinceri și poate
veți dormi, în cele din urmă,
mai bine la noapte.
Aprilie 2025
