Înmormântarea Regelui

Foarte frumos! Astăzi am văzut un film, pe tvr1, care m'a impresionat în mod deosebit. Nu am crezut să mai văd un popor în stradă, pentru a'şi plange regele şi mai ales nu în România zilelor noastre.

Pot spune că nici dacă aş fi fost acolo nu ar fi fost aşa frumos.

Mie mi se pare incredibil că acest popor a avut până astăzi un rege, pe care astăzi l'a cinstit impresionant (indiferent de interesele adiacente ale fiecăruia).

"Valori morale" îşi doresc oamenii, spune un reporter tvr. "Regele a fost pentru ei un reper de acest fel", continuă el, fiind informat din surse sigure.

Practic, asta înseamnă că lipsa regelui, echivalează la români cu o lipsă de reper moral valoros(demn de luat în seamă). Lucru care denotă că acest popor are mare nevoie de eroi care să'l hrănească prin exemplu demn de urmat... Lucru frumos!

Avem nevoie de repere! Reperele, însă, se construiesc, nu apar din senin. Ca noi, azi, să simțim aşa puternic filmul, aproape 100 de ani s'au zbătut unii să supraviețuiască şi să realizeze schimbări.

Prin urmare, concluzia mea este simplă şi pe grabă:
Să dăm drumu' la Repereeee!

Vorba SubCarpaților:
"Să aibă şi copiii mei o țară frumoasă" 

:)

Mulțumiri TvR pt filmul "Înmormântarea Regelui".
...Cel puțin inspirant...

În rest, Doamne ajută!

Tragediană la metrou

Aleg să scriu aceste rânduri, în primă instanță pentru a atrage atenția asupra faptului că suntem alienați social. Ne uităm doar la noi înșine și „ne cufăndăm prea adânc în propriul sine” pentru a privi ce se întâmplă în jurul nostru. Ne doare sub coadă că oameni bolnavi ne înconjoară și preferăm mai degrabă să închidem ochii, să ignorăm, să trecem mai departe, luând o decizie superficială sau făcând un gest asemeni.
Câți dintre noi conștientizează că mediul în care trăim e departe de a fi unul sigur și protejat? Câți dintre noi fac ceva în privința asta?

Câți dintre noi, se vor cutremura doar și se vor închide în carapace?

Treziți-vă, oameni buni, și priviți un pic la seamănul vostru, care geme, care distruge și zbiară și pe care voi îl ignorați sau căruia chiar îi agravați situația luându-l peste picior, umilindu-l sau izolându-l. Noi creăm monștri! Iar pe eroi îi lăsăm să se ducă pe apa sâmbetei...

Ura și iubirea sunt sentimente cu o egală intensitate, diferența dintre ele constă doar în educația și demnitatea fiecărui individ. Ori dacă tu ești considerat deja un penibil, cum poți să mai ai pretenția de la tine să faci lucruri frumoase și pline de iubire? Când gestul tău bun, e înțeles greșit și batjocorit, câți dintre noi mai avem caracterul de asemenea natură încât să iertăm și s-o întoarcem tot cu iubire?

Lecția e simplă: „Nu mor caii când vor câinii, nici câinii când vor stăpânii!”, așa că mai bine ar învăța să conviețuiască unii cu alții și să se ajute reciproc, să se educe reciproc și să se încurajeze reciproc să facă lucruri frumoase! ...evitând astfel tragediile colaterale :)

Ochi de peruzea

   Ochi de peruzea

                ești infinitul...

     tăcut al șoaptelor mele

                              în somn,

  

   Solemnitate pasageră

                 din trecut spre orizont

      Ești al fantasticului meu

         front

Bogăția ta este magmatică

  și se prelinge

                                 dintr-o lume cathartică

Front al infernului 

                            cu paradisul

Trupul tău întruchipează visul

                          cărărilor matamorfozice

Ocean de gânduri și 

                             întruchiăpări prozodice

                                        Iertare pentru tine

                      nu există nici dar, nici apogeu

    Buchetul tău e curcubeu iar

                          mintea omenească nu poate pricepe

Altceva decât unghiuri drepte.

Praf de pușcă 

                       mototolit în uitare

Căci tu pentru mine

          ești mai mult decât soare

Bunica mea m-a ajutat foarte mult.

    Un băiat m-a oprit astăzi pe stradă și m-a întrebat ce aș face dacă aș fi hurțuită sexual de șeful meu.
    M-am și enervat la un moment dat, chiar dacă prima dată asta mi-a dat prilej de glumă, dar în final mi-am dat seama că m-a afectat foarte tare. Nu știu dacă pentru că m-am simțit destul de hărțuită în acel moment de dânsul, pentru că nu sunt obișnuită să vorbesc în fața camerelor sau pentru că nu pot să-mi dau seama cine este șeful meu defapt, dar oricum ar fi, asta îmi trezește o problemă cu adevărat parlamentară.
    Să fie șeful meu acel individ care mă plătește? Atunci e tata?
    OMG, asta nu cred că ar fi deloc bine... și oricum nu vreau să-mi imaginez asta acum. Bine, clar nu e el.
    Este iubitul meu? Cumva iubirea mea e ghidul meu, deci un fel de șef, însă, din anumite puncte de vedere, asta nu ar fi tocmai o chestiune nepotrivită... adică iubirea ta ar trebui cumva să tragă puțin de tine ca să te motiveze și ațâțe, dar dacă ar face-o peste măsură, probabil n-ar mai fi iubirea ta, deci nici ghidul sau șeful tău...
    Atunci, șeful meu sunt eu! Deci ce aș face eu dacă mintea sau sufletul meu m-ar hărțui astfel?
Băi, păi asta ar fi cam nasol măcar din punct de vedere social. Lumea m-ar numi curvă, pițipoancă sau scorpie și iarăși asta nu mi-ar da prea multe opțiuni. Adică, ori te faci... și trăiești suferindă până la adânci bătrâneți, ori nu... și devi frustrată pe veci...ori reușești să ajungi la un comun acord cu tine însăți, astfel încât să te hărțuiască ocazional sau atunci când îți place ție, iar atunci e altă poveste.
    Dar dacă șeful tău e statul și el, din pricina legilor care-i lipsesc, adică a educației și a lipsei de atenție față de tine, ajunge să te hărțuiască sau chiar să te înjosească? Probabil atunci ai plânge tare în sufletul tău și oricât de tare ai încerca să ascunzi asta față de frații și prietenii tăi, lacrimile tot s-ar întrezări în vorbele și atitudinea ta. Și atunci probabil te-ai zbate, ai fi rău și în final, te-ai ruga. Deci, la un șef mai mare?
    Ah...deci, ce aș face dacă Dumnezeu m-ar hărțui sexual? Deja asta e tragic. Sau, în fine, probalmente magic. Căci în numele Domnului lucrează doar martirii, sfinții, deci băunuiesc că nu fute el așa...pe oricine. Că doar nu și Dumnezeu ne ia de târfe...Și dacă ne-ar abuza Dumnezeu, ne-ar abuza ca pe toate maicile și pe toți părinții care se abțin cu nonșalanță, unii dintre ei chiar o viață întreagă! Ei, da. Și ce?
    Avem noi dreptul să-i cerem socoteală lui Dumnezeu?
Mie mi se pare că nu. E jocu și arta dânsului, iar noi trebuie doar să trăim si să căutăm a comunica și a înțelege de ce ne-ar hărțui cineva, pentru că nimeni nu ne hărțuiește din preabine sau împlinire, ci pătimind la rândul său dureri mai mari decât putea-vom noi înțelege...
   Prin urmare și în concluzie, dpmdv, hărțuirea este o lipsă de comunicare sau o lacună educațională a unuia sau a ambilor parteneri. Vrei să nu mai fii hărțuit? Reevaluează-te, implică-te și rezolvă problema!
    Nu poți? „Nu există nu pot, există nu vreau!” Și să știi că a te spăla pe mâini nu rezolvă prea mult situația. Schimă tu, nu-i pune pe alții!
   Cum? Apucă-te de treabă! Educă oamenii din jur, dar nu abuzându-i la rândul tău, ci arătându-le respect și apreciere, susținându-i și iubindu-i cu moderație, dându-le ce ție ți-ar plăcea să primești. Ajută-i pe ceilalți să înțeleagă prin ce trec și întinde-le o mână dacă sufletul lor îți pare totuși curat! Omul rănit azi, poate fi hărțuitorul de mâine, precum omul ajutat sau vindecat azi, poate fi salvatorul de mâine.
   Mesajul meu pentru omenire?
   Educați-vă, bă!
   Civilizați-vă, mânca-v-aș!
   Sărut mănușițili, Doamna 

„Nu pot fi singură, fiind singură nu-nțelegi? Leagă-mă de tine ca să mă dezlegi...”

Sunt supărată toată.
Sunt mânie, nu fată.
Sunt un fel de șoaptă nerostită
La drum de seară
Când băiatul meu îmi spune că se-nsoară...

Sunt un fel de mămăligă rece
Mâncată cu borș de lobodă
Pe cât de acră, pe-atât de slobodă
Pe cât de murdară, pe-atât de gustoasă
Pe cât de cinstită, pe-atât de frumoasă...

Franjuri din mine, le vântură vântul
Când stau desculță cântă pământul
Dar iarna a venit și e frig de-nghiață gândul
Eu nu am răbdare, îmi cere socoteala sfântul.

Bărbatule, vino în meandre acum
Lasă-te puțin abătut de la drum
Căci mai târziu în drumul tău
Fiecare prunc îți va fi erou
Fiecare vorbă bună
Înger păzitor
Fiecare fată sincer iubită
Încă o zi cu spor.

Din mine iese cu fiecare secundă în plus
Un copil pe care ar fi trebuit să îl am și s-a dus
Anii trec, nu vreau s-aștept până tinerețea mea a apus
Privește, m-am scăldat în râu și buzele cu cireșe le-am uns.
Nu te speria, luptă curajos!
Doar nu par un dușman așa fioros...

Hârjoana din fundul curții
Și băuta la cișmea
Dimineața-n păpușoi
Și pe urmă la cafea...
Toate de-ai fi ascultat
Tot spre asta au strigat.

Numa tu, sociolog
Pregătit cu-ntreg prolog
I-ai zis minții ce striga
„Sunt stăpân pe pula mea!”
Și-ai mai umflat o bășică...
Sau mă rog, vreo farmacistă
Piloasă ca o junkistă
Care cu-amabilitate
Ți-a mai șters din gând o noapte...

Eu,femeia, comformistă
Stau și bocet în batistă
Că cumva bărbatu meu
E un pic cam derbedeu

Și nu știu ce să mai fac.
Nici la tata nu-mi mai viu..
Unde să gătesc, să fiu?

Sper cumva să înțelegi...
Lumea asta are legi...
Cea mai sacră și mai sfânt
De-i corect interpretată
S-ar putea să fie dreaptă.
Dar aici e probă foc
Pe curaj sau pe noroc.
Ai fii tu stăpân pe tine
Dacă te-ai lua cu mine?

Balada Marco

Pene, penițe și călimare
Statui de aur într-o baie de soare
Balade violine și dansuri nedansate
Discuții vioaie și măști nepurtate.

Lămâi în pahare, albe fețe de masă
Comercianți care abia așteaptă să le pici în plasă
Mercur retrograd, briză călduță
O vreme perfectă să te dai în bărcuță!

Magnolii lipsite, cuvinte italiene pocite
Pescăruși plictisiți și evantaie uzate
Săruturi pe grabă, molcome sau uitate...
Ani de trudă, irosiți în inconsecvență
Amintirea unor entități de omniprezență.

Mal de mare, cărucioare cu scârț
Pofte vulgare, inhibate-n mers frenetic...
Extraordinar de frumos
Într-un desăvârșit patetic!

Vin - la tine.

Te dor, te dor,
Dar te doresc
Te vreau, te vreau
Și te vrăjesc
Te cer, te cer,
Te cercetez și te cerșesc
Te țin, te țin
Și te țintesc!
Mă simt de parcă-nebunesc
Te-nvăluiesc, te depășesc,
Te urmăresc.

Te dor
Te vreau
Te cer
Te țin
Și-abea aștept la tine să mai...
Vin :)

Cum să te legi la cap și să te-absolvi de vină:

Mi se întâmplă uneori să mă iubească oameni
Dar eu în dânșii să nu mă pot oglindi chiar bine.

Mi se întâmplă totuși să-i pot iubi și eu pe dânșii, uneori.
Și nu-i iubesc la întâmplare, ci cu jind.
Pentru că în iubirea lor și eu mă prind
Și chiar de nu mă văd pe mine, îi văd pe ei.

Așa cum sunt chiar oamenii:
Cu sufletul în ei cioplit, ciuntit sau virgin
Cu ei încântați sau dezamăgiți pe deplin,
Cu ei sinceri sau minunându-se chiar și pe sine
Cu ei fără vorbe sau cu gurile pline.

Mi-aș profana eu sufletul dac-aș iubi și ce nu-i pentru mine?
Te-aș mai vedea pe tine oare,
Dacă tu singur nu te-ai oglindi în mine?

Să mă opun acolo unde din potriviri nepricepute iubirea-și face loc?
Să îmi permit a zice că nu-i jar,
Acolo unde tu vezi foc?

Dar oare cine știe sigur că însuși el chiar vede bine
Ceea ce n-are nici hotar, nici reguli, ci doar simț?

Ce e simțirea?
Nu-i tot o judecată fără gând?

Ce-nseamn-a știi?
Nu-i tot un fel de-a spune că nu știi, mai blând?

Până și „cred” într-o iubire
Are a sale multe necredințe ordonate.
Căci și credința e doar un fel de-a ocoli sau de-a fugi de moarte.

Cum poți iubi altfel decât a nu face nimic?
Cum să ierți oare,
Altfel decât doar a iubi un pic?

Nu am răspunsuri.
În viața doar a judeca îți mai dă sens.
Pentru c-a judeca e doar dovada unui sentiment intens.
Care pe cât este gândit mai mult, trăit sau judecat
Pe-atât are mai multe șanse a deveni un fapt adevărat!

Deci? A iubi?
E doar o judecată.
Care prin însă-și ea nu poate fi nici cruntă,
Nici adevărată.

Căci judecata e doar un proces
Care cu timpul stârnește interes.
N-are dreptate
Precum n-are nici legi.
E doar un fel de-a spune că la cap te legi...
Cu o părere, cu un gând sau o simțire
Sau doar cu o întâmplătoare veșnică iubire.

P.S.

Am doar o mica observație lumească de făcut:

Dintre cei ce nu cunosc concret, oamenii nici nu pot pricepe că personaje ca noi există.

Think!

Superofertă pentru jmecheri

A trecut vremea cand era cool sa pleci în afara și să te-mplinești.
Acum e cool sa ramai aici și să reușești.
Într-o vreme era cool sa stai pe snapchat și wazzap
Azi e cool daca poți scoate arta de la tine din cap.

Inainte era cool sa traiești pur si simplu.

Azi e cool sa merite ca te-am supotat
Și sa nu te blameze nimeni ca ți-ai făcut palat.

Ieri era cool să fii plictisitor
Astăzi e cool să îți faci din suflet - motor.

Ieri erai simpatic dacă erai needucat
Astăzi dacă n-ai învățat nimic ești un simplu RATAT.

Anii trecuți treceai testu și dacă erai jmecheraș
Azi, dacă nu te ajută motoru, ajungi șerpaș.

Azi nu se mai supără nimeni pe tine dacă ești idiot
Pentru că nu se mai așteaptă nimeni de la tine să zici „pot”
Așadar, dacă ne-ai dat senzația că ești prea conformat
Dacă șă te ghidezi după suflet ai uitat...

Noi am pregătit o super ofertă pentru tine:
Poți fi sclav și tuturor o să ne fie mai bine!

Scrisoare pe interes

Oare pot să scriu în cuvinte tot ce ți-aș spune?
Oare e cazu?
Care-ar mai fi hazul?
Vreau să-ți dezvălui un fapt.

Ți-am vorbit de-atâtea ori și doar mă-ntreb dacă tu m-ai ascultat în adevăratul adevăr ca să mă poți pricepe. Nu e nimic de priceput! E doar o mare de viitoruri de care tu tre să ții cont.
Și dacă nu vei vrea să ții, asta nu ar avea nimic a face cu întâmplarea faptelor.
Și totuși ca profeția să se-mplinească tu nu tre să auzi sau să-nțelegi nimic. Căci daca-ai fi citit o carte ce ți-am lăsat-o într-o dimineață, de ziua ta, pe preș, acum ți-ai fi aminti că noi doi doar trăim un crunt și savuros cutremur de timp. Care nu-i rău sau bun, căci nu poate fi altfel!

Ascultă-mă, eu pot pricepe viitorul! Fără a știi exact ce știu. Aceasta este vraja mea! Căci află, de-aceea tu mă iubești fără să știi, căci vezi ce mie mi-este tare greu, curând. Că pot vrăji pe alți, dară ție, ți-am dat doar viitorul! Tu mă pricepi când vrăji revărs și nu poți înțelege de cum asupra ta vraja nu se-mplinește. Ehei! Pentru că ești vrăjit, dragul meu! Și este foarte greu să recunoști.

Ceea ce nici eu n-am știut și poate nici tu, dese ori, este că tu iubești aventuros. Ceea a ce tocmai, este cel mai de preț și mai frumos. Tu dragul meu, iubești cu intrigă, și dacă pe tine asta nu te intrigă, ah, ai lupta cu tot ce ai să construiești contextul fascinant! De-aceaa eu tot simt să-ți spun că ești galant! Ai planul mult mai bine plănuit chiar de pe vremea când eu nici nu m-am gândit! Și am fost prinsă-n jocul tău, fără să știu că sunt în el, zău!

Eu am crezut că-i jocul meu! Să înțelegi că ești un personaj adiacent, este destul de greu! Însă consider asta potrivit și dacă tot pe drumul ăsta am pornit, eu da, clar, pot accepta că orice-i bun prin fire-ți, e clar pentru acum!

Vreau să îți zic doar cam atât!
Zi-mi ce-ți dorești și s-a făcut!

Pacoste ce esti!

Parcă bate vântul
Parcă cântă o barcă
Parcă ești un vis
Parcă sunt săracă

Parcă nu e timp
Parcă parc nu este.
Parcă geme strada
Parcă e poveste.

Parcă tremur norii
Și cad stele verzi
Parcă mă cutremuri
Și tot nu mă vezi.

Te-am văzut dormind cu mine într-un pat mic
Apoi în timp ce așteptai să-ți fierb cafeaua la ibric

M-am tăvălit cu tine-n praf și-n fântâni
Am furat o gondolă și am urcat în aluni.

Apoi, cine știe? Ne-am iubit prin canale
Iar partidele noastre nu erau nici pe departe banale!

Purtam haine de pradă și frizuri deochiate
Ațipeam când luna cădea, ieșind din noapte
Apoi mâncam gem de caise pe cornuri cu unt
Negam tot ce-am fost și ne împodobeam în cânt.

Traversam toată lumea în 2 secunde
Călătorind doar prin vibrații și unde

N-ai să știi niciciodată ce mult te-am plimbat
Nici măcar dacă ar fi adevărat.

Pentru că chiar și-așa ai fi prea ocupat
Să mă-mpresori după cum te-a cășunat!

Venezia, Venezia

Mi-am pus o mască
Ca de obicei
Pentru a nu fi niciodată
Atât de simplu pe cât vrei.
M-am îmbălsămat în licori și ulei
Mi-am luat și de această dată
Alți cercei
Ca niciodată să nu te obișnuiești cu ei.

Mi-am pus și batic!
Am să port și-o tunică
Ca dacă mă vezi să îți par par prea mică.

M-am prins în șale cu lanțuri
Și pe obraji am pudră
Ca dacă mă strigi să nu știi
Dacă nu-s eu sau sunt surdă.

Am chiar și alți pantofi ca odinioară
Și-am învățat și să cânt la vioară!
Ca, dacă mă vezi la un colț de stradă cântând
Că sunt eu nici măcar să nu-ți treacă prin gând!

Pe pietre pășeșc zgomotos, nonșalant
Am pietre pe haine, sunt strălucitoare vibrant
Nu m-ai recunoaște nicicând una-ntr-o mie
Mai ales de când m-am hotărât să port pălărie.

Dansez în turnuri și trag clopote des
M-ai confunda pentru port, mai ales!

Pășeșc plutitor, eu nu mai merg, parcă zbor
Car carete, mă plimb a la braț cu-n juvete
Parcă-s damă, grăbită spre vamă
Parcă-s vie, eliberată din colivie...

Și totuși,
Dacă m-ai zări întâmplător
În ciuda a toate, a ger și-a decor
Eu știu că pășind pe pașii mei
Chiar de n-aș mai fi
Tu mi-ai recunoaște în ziduri
Ochii strălucii
Cenușii, obosiți, alergând
După tremurul tălpilor asfințit pe pământ
După vălul din aer și scrumul din vânt
După armonia din cer și luna arzând...

Pentru că nu ai ști ce să faci altceva
Decât să te lași purtat de mreaja mea.

Așadar, Cum comunicăm?

Am putea să o luăm cu începutul, iar începutul nu e cum, ci „ce comunicăm?”.

Așadar,

Emoții sau poate până la emoții am putea vorbi despre senzații și instincte.

E simplu. Când ne naștem, nu ne cunoaștem așa de bine corpul însă simțim nevoia, și e natural să o facem, de a semnala că ne place sau nu un lucru.

E greu de spus ce anume, dar oricum, primele „cuvinte” pe care le rostim sunt „da” și „nu”, unde da înseamnă râdem, iară nu vine din plâns.

                Ușor- ușor după aceea învățăm și semnele. Întoarcem capu când nu vrem, lăsăm ochii-n pământ când ne rușinăm și apucăm tare de mână pe cineva când ne e frică.

                Mai trece un timp și învățăm cuvintele adevărate; cu care nu ne batem prea mult capul, dar le utilizăm pentru a primi reacții. Apoi vin expresiile și cu asta începem să manipulăm, sau ca să nu fim chiar atât de duri – să influențăm.

După expresii, vin jocurile care ne ajută să ne afirmăm, să câștigăm!

Cu cât creștem, începem să ne folosim de atitudine și tot atât de repede de vestimentație pentru a ne revolta de-a dreptul sau pt a ne fi mai simplu să ne recunoaștem.

Apoi începem să comunicăm prin spații, alegându-ne cu o anumită strategie locurile în care ne petrecem timpul sau îi întâlnim pe ceilalți.(Skate parcuri, anumite cafenele, anume zone).

                Odată cu iubirea, în ochii căreia vrem să comunicăm ce-i mai frumos din noi, descoperim și lumina prielnică pentru diverse mesaje și începem să folosim lumânările pentru întâlniri romantice, stroboscopul pentru petreceri debusolante și lumina soarelui de dimineață pentru cafelele formale.

                Și de aici încep să intre-n joc și formele pe care vrem să le-arătăm sau să le-avem, apoi descoperim simbolurile și bine-nțeles codurile cu care ne transmitem sau identificăm. La scurtă vreme vor intra în scenă mimica și foarte curând ochii.

Apoi, dintr-o dată, sec – hotărâm pur și simplu să comunicăm prin prezență. Mă duc dacă îmi place, stau acasă dacă nu.

                Iar în această vreme se-adună ata de multe forme prin care o putem face, pe ea, comunicarea, încât ajungem foarte curand sa nu mai știm care metodă și pentru ce să o folosim.

Uneori folosim prea multe și devenim stridenți, alte ori nu folosim suficiente forme, dar investim într-una atat cât să nu înțelegem de ce n-a funcționat și de ce mesajul nu a fost transmis, iar alte ori avem pur și simplu senzația că nu folosim nici una și cu toate astea transmitem așa de multe...

                Ne pomenim antisociali într-un târziu sau neidentificați cu lumea sau inhibați pur și simplu.

Și iată adultul zilelor noastre. Un individ care deține toate uneltele pentru a comunca, fără a mai ști, însă, cum să le folosească în vafoarea sa.

Pare trist, dar e doar un mic pas între a ști și a nu ști.

Încercarea.

Cineva a zis o vorbă înțeleaptă, zilele astea: Diferența între maestru și elev este aceea că maestrul a eșuat de mai multe ori decât a încercat elevul.

Cum comunicăm, totuși?

Păi, mai întâi de toate identificând ce simțim; apoi ce vrem să transmitem; și în final ne alegem formele în funcție de persoană sau context.

Pare un proces complicat? Poate că da. Dar unde ne grăbim când e în joc chiar viața noastră și imaginea pe care noi ne-o formăm în lume?

Avem timp să facem lucuri pe care să le regretăm, să fim cretini, șă fim bolnavi și supărați; de ce nu ar fi vreme și pentru a comunica ceea ce vrem?

Comunicarea e o artă. Poate fi chiar un spectacol! Defapt, orice evenimente, în sine, se bazează pe nevoia cuiva de a comunica sau exprima ceva: Muzică, Dans, Principii, Concepte, Filozofii, Credințe.

                Apropo de asta, banc:

„Un tip naufragiază pe o insulă cu Angelina Jolie(al cărei fan era maxim). Prima săptămână nu prea s-au văzut ei, fiecare pe treaba lui, apoi au decis să se cunoască, în scurt timp au devenit prieteni și n—a mai trecut mult până când o relație de toată anvergura a început să înflorească între ei. Se iubeau zi si noapte,pe stânci, prin ape și pe plăji, în copaci și prin vulcani...

În orice caz, în primele 2 săptămâni Protagonistul nostru masculin a fost foarte fericit, însă de la un timp începuse să fie așa, cam vlăguit, cam supărat, neîmplinit. Angelina, care prinsese drag de el, ca femeie, vă dați seama, l-a văzut ea și l-a simțit și s-a învoit să-l întrebe:

-         - Dragul meu, te-am văzut asa, parcă supărat... Ce este cu tine? Nu te mai satisfac? Nu-ți mai sunt pe plac? Îți lipsește ceva?

-        -  Nu draga mea, vai, nu... tu ești minunată. Totul e minunat... doar că....

-        -  Dragule, oare aș putea să fac ceva pentru tine? Dacă ar fi ceva, orice! Doar să nu te mai văd așa posomorât...

-         - Măi, Angi, dragă, să știi că ar fi o treabă...

-        -  Spune, spune, dragule, orice!

-        -  Uite... mâine dimineață când eu oi dormi, vreau să te furișezi de lângă mine și să te duci și să te îmbraci în bărbat, așa, să-ți iei atitudinea de bărbat și să îți vezi de treaba ta de bărbat pe plajă până când m-oi trezi eu și-oi veni la tine și te-oi striga John, și atunci să-mi răspunzi și să-mi vorbești,

-       -   Da...da... sigur, dragule, așa voi face. (zice Angelina puțin confuză)

A doua zi dimineața, lucrurile au decurs conform planului. Angelina s-a transformat în John și l-a așteptat pe protagonistul nostru pe o stâncă, pescuind. Când individul s-a trezit, a început să-și facă toate tabieturile de dimineață, și-a făcut freza și a iești la o plimbare pe plajă. La un moment dat a zărit pescărița noastră și a început să o strige:

-          -John! John! Ce faci frate??(râzând și apropiându-se s-o ia în brațe)

-         - Hei, tovarășe, ce să fac frate.. uite, o mai frec și eu! Mai o vâslă, mai o undiță. Tu ce faaaaci?

-          -Băi, John... a trecut atâta timp de când nu ne-am văzut, s-au întâmplat atât de multe de atunci... Da... BĂ! TU ȘTII CU CINE MĂ FUT EU, MĂ?”

Ăsta poate fi un exemplu bun legat de faptul că ceea ce ni se întâmplă are mai puțină valoare dacă nu putem comunica ceea ce simțim, în contexul potrivit și în forma prielnică.

Defapt, comunicarea este una din principalele noastre nevoi.

Cum să o facem în așa fel încât ea să fie percepută și interceptată de ceilalți?

În primul rând fiind sinceri. Ceea ce implică, probabil, lucrul cel mai greu. Dacă cu ceilalți e poate uneori mai simplu să spunem adevărul, de cele mai multe ori noi ne mințim chiar pe noi înșine.

 De ce?

Pentru că adesea nu comunicăm cu noi înșine. Nu ne întrebăm „Bă, tu ce mai faci, mă, frate?”,vorba vine. Nu ne dăm timp. Pentru noi, pentru a căpăta răspunsuri de la noi . Suntem obisnuiți a acționa înainte de a asculta sau a ne asculta cu adevărat.

De multe ori interceptăm mesajul cuiva, care el însuși nu stie să comunice eficient și reacționăm eronat chiar la o eroare, supărându-ne și rămânând așa.

Gândește-te numai cât de prost ți-o poți lua dacă prietenul tău cel mai bun, într-o beție cruntă îți sărută întâmplător prietena. Vai și amar. Când de fapt, prietenul tău, e el însuși copleșit de o nevoie cruntă de afecțiune sau sexualitate și din întâmplare, aflând-o la îndemână pe iubita ta, care lui îi e apropiată ca prietenă,dar pe care în acel moment nu o recunoaște ca fiind iubita ta(necomunicând cu sine), se grăbește să-i comunice ce are în gând.

Știu, e absurd. E fatal. Dar se poate întâmpla și s-a și întâmplat de multe ori...

Așadar? Problema e la cel care nu comunică cu el însuși, lăsându-se doar purtat de „instinct” sau de ce-i vine pe moment. Ei bine, asta îți poate crea reale probleme...

Ce avantaje ai dacă comunici cu tine constant?

Ei bine, îți poți seta un set de principii, adică de idei care puse în aplicare te fac să te simți bine și încălcate îți provoacă discomfort. Și asta nu înseamnă neapărat că ești principialist, ci că știi cam cine ești la momentul respectiv. Ce știi și ce vrei.

Evident, și tu te schimbi, d-asta e bine să comunici constant cu tine și să-ți reîmprospătezi lista de idei despre lume.

Cum să comunici cu tine?

Sunt câteva reguli sau hai să nu le zicem așa formal; sunt câțiva pași care trebuiesc făcuți:

1.       Dacă vrei să comunici cu tine trebuie să fii singur. Și asta nu înseamnă că la celălalt capăt al patului este iubita ta care citește sau sta pe fb sau mai știu eu ce... Sau oricine, nu știu dacă e unn moment bun să comunici cu tine când aștepți să te cheme mama la masă sau ești conectat la ceva device care-ți trimite constante notificări. E bine să-ți alegi un moment în care știi că ai răgaz, cel puțin 30  min de tihnă, fără stres, fără grabă. Trebuie să oprești timpul în loc.

2.       Să te adresezi ție ca unui prieten. Eu știu că lumea zice că ești nebun dacă vorbești singur sau dacă ai o relație cu tine ești narcisist sau dacă crezi că ai 2 personalități ești bipolar. Dar adevărul este că noi avem cel puțin 2 personalități. Un conștient și un subconștient.Așadar, adresează-te simplu, clar și la obiect:

-          Cum te simți?

-          Ce nu-ți convine? De ce:

-          Ce ți-ar plăcea acum? De ce?

-          Cum poți face asta?

-          De ce ai făcut ailaltă?

-          Îți place viața ta? Ce-ți place la ea? De ce?

-          Te iubești? Te-ai iertat? Cum îți poți răscumpăra greșeala?

Și tot așa...

3.       Notează-ți concluziile pe care le-ai tras în urma discuției. Primul semn al oricărui om care are o relație de comunicare cu sine însuși este existența unui caiet, a unei agende sau a unui blog(oricum, a ceva care stochează laolaltă toate notațiile) în viața individului. Nimeni nu ne poate spune mai bine cât am evoluat sau cât ne-am schimbat, ca noi înșine, prin dovezile scrise pe care le-am săvârșit la un moment dat.

4.       Acționează în direcția îmbunătățirii propriei vieți și a vieților celor din jur pornind de la concluziile tale despre tine.

Așadar?

Cum comunicăm eficient?

                Cu răbdare, cu principii, cu idei concrete, cu dorința de a ne înțelege pe noi și pe restu, cu claritate și adevăr contemplat.

Restul? E tăcere...sau de umplutură...

Noapte de bacantă, poate vis, poate poantă

Doamne, am sufletul foarte bucuros!
Mă simt de parcă sunt smerit și milos
Mi se pare că m-am îmbălsămat în delir
Parcă bând din potir m-am înțepat în trandafir!

Doamne, Dumnezeul oare noi chiar am făcut un ritual?
Altfel nu-mi explic cum încă am rămas pe val
Ceva se întâmplă în mine și e mistic și ezoteric
Îmi urlă sufletu de bine de parcă-i isteric.

Forfătă multă, agitație mare
Înflorește în mine primăvară și soare
Doamne, când și cum de așa repede a trecuut iarna toată?
Doamne, cât de bine este să ai o soartă.

Cântec și dans
Beție, balans
Chicoteli și fericire
Sânge băubil și nemurire

Cam așa aș descrie prima noapte de bacantă adevărată
Muzica și cântul în asta mă poartă
Într-o stare permanenta de fericire
Ademenită într-o plăcere fără oprire

Un orgasm din care nu trebuie să ieși niciodată
O stare de bine care te saltă
O idee foarte bună de a rupe opinca
O inspirație foarte bună pentru a scrie lozinca!

Doamne ajută!

Confesiune fără resentimente

Ai să mă ierți vreodată că n-am spus niciodată

Bărbaților ce mă iubeau că gândul mi-e la tine?

Ai să mă ierți, c-atunci când de nimic n-am chef

De îmi apari în gând, îmi e un pic mai bine?

Ai să mă ierți c-atunci când gust cele mai bune fructe

Imaginile îmi arată că și a ta ființă din ele se înfruptă?

Dar că atunci când lupt, tu îmi vei fi răsplată

De voi răzbi cu zor?

Ai să-mi mai poți vorbi după ce afli

Că fără tine aș fi tristă?

E o greșeală? De ce mi s-a părut mereu greșit?

La mine, fericirea, te are integrată în ea.

Citeam undeva că fericirea nu poate fi atinsă niciodată, dar că în căutarea ei merită să alergi toată viața.

Să alegi... Eu cred că merită să alegi toată viața.

Eu aleg și-alerg și mă întreb mereu de ce sunt fericită, dar parcă uneori nu pe deplin.

Îmi place că pe tine te asociez cu deplin.

E ceva la tine ce îmi place pentru că e extrem de fin.

Ești rar. Ești prețios. Ești briliant!

Ai mâinile și ochii de savant.

Ești galant. Și totuși răsfirat,

Ești pur și totodoată, dintre noi cel mai pătat!

Mă minți. Mă joci!

Mă crezi? Te simt!

Te rog, să ierți la mine că niciodată nu te-am ascultat.

Te-am ascultat mereu, în fapt.

Și-am să te iert și eu că uneori nu vii, de multe ori întârzii și-aproape orișicând ești previzibil prin nespuse și trecute cu vederea.

Vai,  și iertare-ți cer că vreau copii cu tine, orișicucâte altele ai mai avea!

Iertare că-ți iubesc deciziile, poftele și ura.

Iertare,  că tot ție ți-aș da primul prăjitura!

Iertare că din cer pentru tine m-am dat dadura.

Iertare că sunt repezită și de nimeni potignită.

Dar eu chiar te vreau pe tine!

Să mă ții în brațe bine.

Și când plâng de supărare

Și când sunt ruptă din soare!

N-ai să mă-nțelegi nicicând,

Nu-ți pretind, știi cine sunt!

Știi ce pot să fac de vreau.

Iar de nu îmi dai, îmi iau!

Poți afla, de-mi dai răgaz

Cât îți ține un refeel la bricheta ta cu gaz.

Și-ai să vezi, că-s curajoasă

Și de tine nici nu-mi pasă!

Pentru că pe al meu drum

Tu ești permanent oricum.

Dar îmi cer iertare, iată,

Pentru că-s fată deșteaptă

Și-mi dau seama că-n trecut

Firea mea nu ți-a plăcut.

Sunt parșivă și furioasă

Sunt perversă și gingașă...

NU LE POȚI AVEA PE TOATE

Doar într-o singură noapte.

Deși, sincer, mi-ar plăcea

Dacă tu m-ai provoca!

Iartă-mă că-ți spun povești

Când tu poate ești departe

Iartă-mă că te visez,

Zile-n șir, noapte de noapte!

C-ale tale vrăji mârșave

Le-am furat pe cât se poate.

Că mi-ești mentor și copil

Că mi-ești rege și umil

Că-mi dai aripi și otravă

Că îmi dai o notă gravă.

Iartă-mă că te iubesc!

Iartă-mă că-mi dai motive,

Uneori chiar să trăiesc!

Ești al meu și nu te dau!

Haide că îi facem mândri

Pe toți cei cei ce ne iubeau!

Când acum 3000 de ani

Vindeam vise, nu pe bani

Ci pe vin și apă plată

Pe talent și pe lopată.

Și să ne unim în taină

Împârțind aceeași haină.

Casă mare să făcem

Pentru cât de mulți putem!

Gen, iertare vreau să-ți cer!

Dar mi-ar fi mult mai lejer

Să mă revanșez oricum

Dac-aș ști c-avem un drum.

Iartă-mă, nu-ți cer nimic!

Nu știu de ce mă complic.

Vreau să zic, vezi-ți de treabă

Că și eu plec tot în grabă.

Ce vrei? Timp? Nu am de fel.

Vrei să-mi faci un puradel?

Vreau? Nu vreau? Ajută-mă!

Vrei! Ți-l fac! Ascultă-mă!

Trebe să muncim din greu.

Cred că am în mine-un zeu.

Mi-l faci tu, te rog frumos?

Stai pe-aproape să-l zidim

Ca-n palate să-l primim!

Că de stăm prea depărtați

Suntem cam alienați.

Batem palma? Facem pactul?

Haide să semnăm și actul!

Oricum, n-ai pierdut nimic!

Doar ai câștigat un pic!

Ce-i acum? Mai vedem noi.

Oricum, viața-i mai frumoasă-n doi.

Poți avea război acasă,

Bătălie sus pe masă,

O bombă în dormitor

E comod și e ușor.

E călduț, te ține-n priză

Și cumva îți dă o miză.

Deci, mă ierți, da?

Mulțumesc!

Zi-mi, te rog,

Unde greșesc?...

Conflict între generații

Bătrânii spun: Era mai bine înainte.
Noi spunem: E și mai bine înainte!

Protest, pretext de amânare

Bună seara, dragi prieteni
Doar un lucru am de zis
Care e defapt un bis
Astă seară, ca și ieri
Am venit să fac cereri
Adresate dumneavoastră
Gloată proastă!

Vă pretind, cu vehemență
S-aveți stare de prezență
Și nu gură fără graniți cu care scuipați percepții
Și nici grabă oarbă și nebună cu care cereți detenții
Că nimeni nu-i impecabil și prea mulți sunt vai de ei
Vreți dreptate sau să fiți o altă generație de mișei?

Ordinea se face-n pace, nu-n pretenții negândite
Iar protestul în alee nu face decât s-agite
Ceea ce e deja tulbur, ceea ce oricum nu știe
Unde-ncepe realitatea și cum ar putea să fie.

Ne-am obișnuit să cerem fără-a ridica un deget
Și pretindem legi în care prea rar investim și cuget
Vrem să fie feerie sau viață ca-n occident
Dar nici nu băgăm de seamă ce se-ntâmplă în prezent

Am uitat să mulțumim că la noi e încă bine
Am uitat să investim partea ce doar de noi ține
Spunem că avem o țară de-o frumusețe rară
Dar de trebuie s-o creștem, mai bine-o lăsăm să moară.

Ne plângem că nu-i dreptate, dar nici noi nu suntem drepți
Ba mai mult, ne-a intrat în obicei să fim mai ales absenți.
Ne frustrează porcăria și prostia ce cu jind ne înconjoară
Însă nu gândim și sursa de unde-a început s-apară
Toată lipsa de cultură și cu toată decadența.
Nu gândim că școala este viitorul și-influența.
Școala-i pe ultimul loc,
Că ce? Dacă încă merge, nu-i foc!
Ce dacă nu e cinstită și copii prost învață.
Cine-i cu capul pe umeri, o să se descurce-n viață.

Da, așa e. Se descurcă. Cum ne-am descurcat noi toți
Durându-n cur de țară și furând chiar de la morți.
Făcând doar pentru ai noștri și pe restu să-i ia dracu!
Lasă-i să se chinuie, dacă n-au știut să umple sacu.
Dar de noi n-am apucat să il umplem din belșug...
Vai și-amar de ăia care au furat și-acuma fug.

Să li se taie urechea, să fie toți schingiuiți
Că noi suntem un popor de oameni drepți și cinstiți!
Muncitori până la cer! Amărâți și vai de noi!
Degeaba e toată truda, dacă n-am crescut eroi.
Hoții-și cresc conducătorii, noi pe-ai noștrii-i umilim
Că nu-i suportăm în veci pe cei ce mai breji îi știm
Ba din contră, dacă foarfeca-i la noi, aripile i le luăm
Chiar dacă noi chiar nu știm în veci cum să le purtăm.
Și să fim conduși de unu, care are doar talent?
Ce-i talentul? Darul unuia, care e incompetent.

Dragul meu, popor ales
Nu mai fii pe interes!
Crește-ți cu grijă copiii și ajută-i la ce-s buni
Nu-ncerca să-i faci pe toți numai sălcii și aluni.

Dragul meu, popor ales
Îți pretind cu insistență
Să te mai gândești un pic
Unde-ți șade ăla mic zi de zi vreo 7 ore
Și cam ce aude oare, micuțul tău prighindel
La așa numit-a școală, care e defapt bordel.
Și dacă apoi consideri că poate eu sunt nebună
Du-te-n stradă și fă măcel și furtună.
Dar dacă te prinzi că-n scoală pruncul tău devine bou
Fii, trăiți-ar bun părinte și implică-te in hău.
Adică ascultă bine ce îți zice copilașu
Că s-ar putea imediat să te prinzi cine-i impostorul și lașul
Si nu ăla care e olimpc fantomatic mai numit parlamentar
Ci acela care sapă cu mândrie în odrasla ta cu har
Care are pregătire, dar nu are experiență
Care pate să ajute, dar e prost cu insistență.

Crește-ți profii mai întâi să judeci vina
Și s-o pui în cârca celori care tot de ei au fost crescuți.
Schimbă scoala, că ai dreptul și îți e mai la-ndemână.
Decât să cerșești în stradă bani mai mulți și iar furtună.
Cere dreptul la cultură pregătită-n adevăr,
Nu mai ignora puterea ce o ai asupra lor.
Fiii noștri nu-s egali și nu-s de-nmatriculat
Crezi și tu-n talentul lor, că se pierd și e păcat.

Noapte de unire fără prihană

Vreau ca poeziile mele să conțină nume
Visez ca poezia mea să ofere referințe
Mi-ar plăcea ca vorbele bune să răsune
Iar pămîntenii să nască din nou credințe.

Mă gândesc că nu suntem aici întâmplător
Și nu degeaba în unele treburi avem mai mult spor
Îmi inchipui că magia încă există,
Ascunzându-se mereu de nicioadată.
Mă încântă ideea de a flutura o batistă
Sunt deschis la închideri de poartă.

Îmi propun să trăiesc,
Normal. Uman. Fericit.
Îmi propun să fiu iubit!
Îmi propun să-i iubesc pe toți cei care din întâmplare se opun
Îmi propun să spun!
Ce multe propuneri pentru un singur paragraf.
În România nu e voie să se pună praf!

Vreau să vă vorbesc despre oameni de valoare.
Vreau să vă vorbesc despre Soare!
Astă seară, dragii mei prieteni
Am să vă rog să stați țepeni!
Fără gâlceavă, fără prostii.
În seara asta vreau ca tot ce-ți propui să fii!
Arată-mi, doar din corp și din suflet, tu cine ești!
Și pe meleagurile noastre de ce poposești?
Ce-ți place aici?
Ce-ți place să faci?
Vorbește și tu, dacă poți să nu taci.
Gândește-te doar de câte ori ai vrut să spui
Și asta nu păsa nimănui!
Gândește-te, ce-i mai rău? Să nu conteze că ai avut un lapsus, pentru că oricum nu te băga nimeni în seamă
Sau să nu conteze că tocmai te-ai făcut de râs pentru că oricum nu te băga nimeni în seamă?

Asta așa, ca o paranteză
Potrivită ca ipoteză
A unui lucru cuvântat de un mare filozof în mulțime
Care le zice rar, dar când le zice, le zice bine!
Se numește Bitză,
Și-l cunosc de la grădiniță
Este băiețaș și și-o arde finuț
Dacă ar fi să aibă un prieten imaginar,
Ar avea un căluț.

Și revenind la voi, prieteni dragi mie
Și la a noastră seară de unire-n poezie
Am să vă-ntreb:
De ce vă treziți voi zi de zi?
Pentru ce, cine veți fi?
Încotro vă merge drumul
Și dacă ați avea dreptul
Ați știi unde trage tunul?
Ați fi pregătiți să fiți
Colo unde vă doriți
Cu ce-aveți acum și știți?
Ochii-s ce-i mai buni profesori
Du-i pe unde poți și-apuci.
Urcă-te și pe butuci!
Sări cât poți,
Înfruntă vântul
Dute încotro e cântul
Joacă când ți se dă dreptul
Când ai chef, schimbă subiectul!
Dă din tine ființire
Și secundă și sudoare!
Du-ți ochii pe unde-i rău
Du-te și să urli-n hău!
Suge țurțurii de gheață
Atârnați miercuri în piață,
Sărută-ți în loc mireasa
Zugrăvește-ți roșu casa.
Uită-te ce mișcă-n nișă
Apoi du-te, ia o fișă
Și scrie ce-ți vine-n gând.
Poezie, vorbă, cânt.
Vrăjeală sau porcării.
Tot ce vrei acum să fii.

Iar apoi ia microfonu
Și ridică sus balonu,
Fi cu băgare de seamă
Și șutează fără teamă.
Iară voi ce-l urmați.
Atent să-l analizați!
Și când gata a gătat
L-ați prins și l-ați continuat.
C-a-ntro singură poveste
Care se-ntâmplă și este! :)

Gânduri de duh surescitat

Nu știu ce să fac
Totul mi se pare confuz
Universul meu e difuz
Unghiul meu pare conic
Mă simt de parcă alerg într-un car alegoric.
E ironic.
E cronic.
E fonic.
Și prea puțin sonic.

Parcă m-aș tunde
Parcă mi-aș pune funde
Parcă aș fuma o țigară
Parcă aș mânca o pară.
Situație se simte de parcă bubuie și dă să sară.

Mă simt mic
Mă simt obtuz
Mă simt parcă scos din uz.
N-am răbdare să-mi fac patul
N-am curaj să îmi joc actul
N-am timp ca să sar prezentul
Dar nici să fac pe atentul.

Facultatea e stricată.
Sau eu poate-s demodată
Nu-nțeleg ce presupune
Să trăiești singur pe lume.
Și cum asta poate fi
Tot ce te-ai surprins că știi.

Mi-ar plăcea prietenie
Casa mare și-armonie
Să creăm când ne-ntâlnim
Și în rest doxați să fim.
Lumea se declară alta
Eu văd doar bâta și balta.
Nu-mi place deloc procesul,
Mi-a pierdut tot interesul.

Încerc să mă adaptez
Dar prin absență gafez
Și când vreau să vin din nou
Mi se zice că sunt bou
Și că sunt pe interes
Chiar de-s gros la palmares.

Vreau să fac o facultate
Cu mândrie să mă poarte
Nu una ce mă frustrează
Și-n zadar mă ambalează.

Vreau să lucru în echipă
Vreau să nu mai fac risipă
Mi-ar plăcea să scriu și-o carte
Despre viața după moarte
Dar nimeni nu-mi dă răgaz
Toți se îndoapă doar cu praz
Și când eu spun adevărul
Vin toți să îmi dea omoru.
Cei mai buni și mai iubiți
Dar puțin cam încâlciți
Mă întreabă fără jenă
De ce nu vreau să fiu Xenă
Și să fac o tragedie
Gura târgului să fie.
Eu din umeri tot ridic
Fiindcă aș mai sta un pic
Să învăț cu precădere
Ce presupune și cere
Să montezi un teatru bun
Veșnic sau pentru acum
Ce înseamnă să faci artă
Pălăria cum se poartă
Anii cum se cresc firește
Textul cum se-mpodobește.

Sunt un pic cam melancolic
Sunt un pic cam închistat
Nu prea mă ridic din pat
Am o droaie de idei
Dar nu prea găsesc plebei
Care să mi se supună
Pentru că nu iau de bună
Meseria de tiran
Ci aș vrea să fiu țigan
Și din suflet să produc
Ca să nu mă mai usuc.
Însă într-o societate
Unde toate-s aranjate
Dacă ești un sufletist
Ești ori prost, ori manelist
Așa că n-am încotro
Trebuie să fiu tiran
Și să mă agit în van
Tot mereu eu întrebând
Rândul meu va veni când?
Ca să pot să fac spectacol
Cu profilul de oracol
Și toți cei ce-și zic actori
Să se scoale dis de zori
Ca bogat să-mpodobească
Tripul nostru de-ayahoască!?

Eh. Probabil,
Atunci când va veni timpul
Totul va părea mai simplu.
Pân-atunci eu v-am țucat
Și iar m-am alimentat
Să îmi dau delirul tot
Pentru artă și complot.

De-aici începe Paradisul

Ejaculez fericire, mă topesc în neștire, sunt unsă cu iubire, mă scald în pornire.
Sunt însetată.
Îmi dai, te rog un pahar și-o hartă? Sau mă rog, măcar o hârtie. Ai cumva și-o pană, mi-aș pune-o la pălărie. Câtă vorbărie.
Jocuri, concepte, concluzii
Mă prăvălesc într-o baie de iluzii?
Nici pe departe, sunt foarte stăpân!
Am hotât ca nimic să nu mai amân.
Stau aici la povești ponosite
Dar sincer, căile mele sunt pecetluite!
Mi s-a întâmplat într-o vară, în Vama Veche
Când cică, și eu ca și alții îmi căutam pereche
Se face că dintr-o dată când să trag din țigară
Mă ia așa o mreajă, de parcă omoară
Mâncându-mi orice vorbă și zdruncinându-mi pieptul
Ba șimt un junghi în sale, ba când unul în dreptul
Și mai că dintr-o dată și fără vorbe multe
S-a stins lumina toată și-n timpan dă să cânte:
-Haida, Bună seara! Bine-ați venit la noi!
Sunteți poftit în taină cu-alai și cu comvoi!
Iubirea și Căldura acum sunt pentru tine,
Căci pe pământuri joase, ai terminat cu bine!

Eu zic:
-Vai, mulțumesc, dar ce onoare, mie?
Vorbiți așa frumos, vai, parcă-i poezie!
Și mă poftiți regește, păi cum, să vă refuz
Oricum, purtări asemeni, nu prea îmi stau în uz.
Dar unde? De-mi permiteți?
Căci e atâta loc, nici nu pricep m-ați luat, așa, un pic ad-hoc.

-Păi cum, domniță, unde? Vă mai întrebați dară?
Păi n-ați vrut dumneavoastră să urcați brusc pe scară?
No, iată, c-ați ajuns! Iar raiul vă primește!
Priviți acum la filmul ce astăzi se sfârșește!

Și băi, să-mi piară coada, de vă vorbesc minciuni,
Câ-ncepe să-mi arate tot felul de minuni!
Cum am picat eu BAC-ul și-am supărat pe tata
Când m-am iubit cu Doru și-apoi i-am trântit poarta
Ce-am gandit eu când eram chiar pitică
Și cum iertam eu domnii, chiar dac-o aveau mică.
Cum m-am schimbat io-n bine când am aflat că mor
Și cum mi-am luat inima-n dinți și-am început să zbor.
Căci trebuie să vă spun, că eu de-un an de zile,
Șimteam eu că așa, băi, parcă nu mai ține!
Și mi-era mie frică că mor fără răgaz
Dar chiar așa din pripă, parcă nu avea haz!

Și zic la moș:

-Măi, uite, e chiar frumos ce-mi spui,
Și aș primi în taină, dar stai, din vina cui?

-Păi, oare mai întrebi? Nu este clar? Sau poate?
Stai linștită, că e frumos și-n moarte.
Nu-i vina nimănui, doar că tu pur și simplu
Tot ce-ai propus să faci, făcut-ai, și-acum venit-a timpul.

-Ce vrei să zici, că eu, mi-am îndeplinit scopul?

-Firește, altfel, încă dădeai pe jos cu mopul.

-Adică de acuma o să trăiesc în rai?

-Desigur!

-S-s-s-sTAI! C-c-c-cum adică? Și nu mă mai întorc?

-La ce? Se pare, c-ai avut chiar noroc!
Iată, ai îndeplinit multe.
Și lumea ce-ai lăsat plecarea o să-ți cânte.

-Dar n-am făcut nimic, sunt doar un trecător.

-Da, ești, dar ai lucrat cu spor!

-No-no-no, tu nu măăăă păcălești!

-Pune-mă l-a încercare și-ai să vezi că greșești!

Eu dau să mă ridic, de unde forță, nu știu
Că tremuram ca varga, inima-mi bătea tare
Mi se zbăteau muschii și plină de sudoare
Am început s-alerg pe plaja umezită.
Da vocea-mi strigă-n cap:

-Hai că ești chiar tâmpită.
Aveai moarte frumoasă, în cort, cu bell-vedere
Și tu alergi să mori pe stradă sau la bere?

Eu zic:
-Atunci, am să m-arunc în mare!

-Vai mie, măi, copilă, să te îneci în sare?

Atunci, eu totalmente deznădăjduită
M-am întors în cort și moartă, dar pornită
Rugat-am pe un domn, ce ședea lândă mine
Să-mi facă un masaj, poate mă simt mai bine!
Și stând așa lungită, pregătită să-ndur
Închis-am ochii-n grabă și-am început să-njur!

-No, bine, vrei să mor?
Zici că am terminat?
Dar țărișoarei ăsteia, cine-i face palat?

-Poftim? Ei, lasă că s-o găsi vreun rege.
Și-oricum, începe lumea să scrie altă lege

-Dar, crezi, cu sinceră tărie
Că altul zmeu ca mine, s-o mai găsi să fie!

-Eh, despre asta, nu știu ce să mai zic
I-adevărat că ai din tacătu un pic
Dar lasă jmecheria, mai bine fă-ți bagaju.
Sună-ți iubiții, pregătește mirajul
Fă ce mai poftești, că mai ai 5 minute,
Apoi te cam așteaptă hârțogăraie multe.

-Pardon, de-mi permiteți, aici n-am terminat!
Și n-am cum să termin, așa. imediat.
Eu vreau să schimb lumea, n-am timp de prostii!
Acum că știu că existi, mai competent voi fi!
Asta-i și culmea, să mor împlinită!
Mai bine luptând sau în zmoală topită!
La fel ca mine, oricum nu poate nimeni s-o facă
Iar dacă n-o schimb, măcar fac o hartă
Pe-nțelesul a oricui are har!
Poate că foc n-o să mor, dar măcar să mor jar!
Dă-mi șansa să îndeplinesc vise mari!
Pari dur tu acum, dar știu că ești mai bun decât pari!
Și poți să-mi dai asta fără să-mi iei ce-am făcut
Crede-mă, ce-i până aici, e un bun început.
Promit să trudesc și să lucrez fără pauză
Părinte, îți jur, am o cauză!

-Deci? Cum? Mă contești?
În cazul ăsta... Ar trebui să mai crești!

Și lumina se stinse. Apoi frigul. Și răsăritul.
Valuri spumegânde, în spate înfinitul.
Înainte drumul, fără legi sau liman
Adie vântul, începe-un nou an.
Începe sfârșitul, încep eu să trăiesc.
Începe începutul la care eu construiesc
Știind unde mă duc. Știind ce-am de făcut
Nu cum, nici unde, dar oricum e mult mai mult decât am avut.
Aici începe schimbarea.
Aici începem noi, viitorul, prezentul și visul
Aici începe de azi, pe pâmânt, Paradisul.

Pornind de la Athena

„Poezia, ce-i lipsită cumva de-nțelepciune, e rostită în zadar. Mintea nu o culege. Inima n-o păstrează.”

Alexandru Mitru-Legendele Olimpului