Ce insemn eu pentru tine...

Eu sunt un atom pe langa miliarde care te inconjoara... Parerea mea e teoretic Neinsemnata...Fara un strop de culoare. Cuvintele sunt aruncate sau nu din buzunarul sufletului; si sunt inprastiate pe portativul creierului tau, creeind o coloana sonora, buna sau proasta,placuta sau iritanta, care iti va ramane sau nu intiparita pe veci in minte...Fiecare privire, fiecare gest... iti schimba viata. Pentru ca fara sa-ti da-i seama ma privesti pentru un moment cu alti ochi...imi dai o sansa sa ma afirm in viata ta, si daca reusesc,voi devenii acel atom din miliarde...care pentru o fractiune de viata,iti va schimba cursul ratiunii si al inimii...

O data remarcat de prizele creierului tau...voi fi capabil sa relansez reflexe conditionate saw neconditonate...provocandu-ti lacrimi,un zambet pe buze sau vesnica endorfina ce-ti va pulsa in vene.Voi fi un inger... voi fi o floare care va incolti din inima tah...si va sparge stratul neatins pana acum de dor si suferinta... voi inflorii si iti voi umple de parfum primevaratec intreg cormpul... iti voi crea furnicaturi in talpi si fluturi in stomac... si cand te vei astepta mai putin... ma voi zmulge din locul unde m-am creat...lasand-u-mi radacinile sa-ti inpaienjeneask sufletul...dinou singur...insa de data aceasta crapat de-o suferinta mai apasatoare ca moartea...

Sentimente intense...

Uneori scriu lucruri pe care nu le simt, dar simt ca trebuie sa le scriu... asta nu inseamna, insa, ca nu simt ceea ce scriu... ba din contra...cu fiecare cuvant pe care-l tastez...in mine se nashte un nou sentiment...

De ce?...

Privesc inainte... ma tem de cuvinte...
Privesc inapoi ... mi-e teama de noi...
Privesc spre apus... regret ce am spus...
Privesc spre o floare...mi-e frik de zare...

Mi-e teama de lacrimile pe care le-am varsat,
De cantecele pe care le-am cantat,
De prietenii pe care i-am tradat,
De zambetele pe care le-am afisat...

Mi-e frica de oamenii pe care o sa-i intalnesc,
De copiii pe care o sa-i privesc,
De lucrurile pe care o sa le spun,
De tigara ce-o sa se transforme-n scrum...

Mi-e frica de dragostea pe care-am purtat-o,
De fata pe care am sarutat-o,
De baiatul pe care l-am urat,
De sufletul de mi-am omorat...

Mi-e frica de cer,
Mi-e frica de ger,
Mi-e frica de viata,
Mi-e frica de-o ata...

Mi-e frica de tot,
Mi-e frica sa-not,
Mi-e frica de sange,
Mi-e frica cand plange...

Mi-e frica de noi,
Mi-e dor de-amandoi,
Mi-e frica sa ranesc,
Mi-e dor sa iubesc...

Si astfel slabit si mahnit...
Ma-ntorc la trupu0mi deloc fericit...
Ma-ntorc si mi-e frica dinou sa privesc...
La altii ce tot fals zambesc...

Afara va ploua..

Simt cum sangele-mi pulseaza in vene de 50 de ori mai repede...creierul mi se zbate si capul imi bubuie... Ochii-mi transforma realitatea intr-o lume plina de ceata, si parca vantul ma impinge cu putere de la spate.

O lacrima mi se prelinge pe obrazul palid, in timp ce sufletul mi se descompune in mii si mii de particule unicelulare. Parul imi danseaza in toate directiile acoperindu-mi din cand in cand fata,iar cerceii lungi ma gadila usor pe gatul gol...

Cu fiecare pas pe care-l fac, simt cum picioarele mi se afunda din ce in ce mai mult in lava incinsa...

Mainile-mi arse de vant le am ascunse in buzunarele adanci ale paltonului plin de praf de care-l port...

Dintr-o data... inchid ochii si incep sa aud marea...incet-incet simt nisipul sub talpi si zaresc o meduza moarta pe plaja si un pescarus croncanind deasupra valurilor inspumate... E pustiu! Doar eu si micul univers unde mi-e sufletul mereu...

M-asez incet pe malul marii si incep sa fredonez un cantec vechi...