De fapt si de drept ceva, ca o otrava, s-a strecurat in chimia mea si-acum alearga vesela prin toate coltisoarele trupului meu. Ii spun otrava pentru ca inca nu-mi dau seama de e buna sau rea. Au trecut doua saptamani de cand te-am atins ultima data, dar inca pielea mea mai poarta mirosul tau...Esti permanent, m-atingi fugar, ma gadili in somn si ma infiori surprinzandu-ma in locuri si momente in care nu m-as fi gandit niciodata.
De cateva zile incoace, coplesita de atatea cuvinte nerostite, am inceput sa-ti vorbesc. Sunt doar jocuri de idei, dar ma prind in mreaja. Nu vreau sa plec de-acasa, sa-mi las lumea mea... Satra mea aici s-are izvorul. Dar vantul imi canta si soarele-mi arata ca noi sunt toate drumurile stiute ca in palma, ca tre sa plec din lumea nascuta asta toamna. Pamantul geme sub ale mele talpi si tremura in semn de "sa ne-auzim cu bine".
Imi fug parca picioarele sa iau drumul spre tine. Si drumul tau, iubite, iti spun... n-are carare. Dar parca'n capat are izvoarele de soare. Nu-ti caut timpul, vorba... si parca nici pe tine. Dar ma atragi magnetic, ca mierea pe albine.
Nu stiu cand poate, azi sau peste un ocean, te voi relua in brate, iubitul meu, shaman:)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu