Să mă scuzați, eu nu mai pot să tac.
Am atâtea lucruri de zis și si mai multe să fac.
Între noi fie vorba, m-am cam săturat
În loc să-mi fac viața, dupa voi să fac curat.

Sunteți chiori sau ce naiba se-ntamplă cu voi?
Vă vreți salvați, dar vă pișați pe eroi!
Oamenii tineri nu sunt groapa ta de gunoi.
Mai bine fă pași și dă-ne speranța-napoi!


miercuri, 19 aprilie 2017

Pacoste ce esti!

Parcă bate vântul
Parcă cântă o barcă
Parcă ești un vis
Parcă sunt săracă

Parcă nu e timp
Parcă parc nu este.
Parcă geme strada
Parcă e poveste.

Parcă tremur norii
Și cad stele verzi
Parcă mă cutremuri
Și tot nu mă vezi.

Te-am văzut dormind cu mine într-un pat mic
Apoi în timp ce așteptai să-ți fierb cafeaua la ibric

M-am tăvălit cu tine-n praf și-n fântâni
Am furat o gondolă și am urcat în aluni.

Apoi, cine știe? Ne-am iubit prin canale
Iar partidele noastre nu erau nici pe departe banale!

Purtam haine de pradă și frizuri deochiate
Ațipeam când luna cădea, ieșind din noapte
Apoi mâncam gem de caise pe cornuri cu unt
Negam tot ce-am fost și ne împodobeam în cânt.

Traversam toată lumea în 2 secunde
Călătorind doar prin vibrații și unde

N-ai să știi niciciodată ce mult te-am plimbat
Nici măcar dacă ar fi adevărat.

Pentru că chiar și-așa ai fi prea ocupat
Să mă-mpresori după cum te-a cășunat!


Niciun comentariu: