Venezia, Venezia

Mi-am pus o mască
Ca de obicei
Pentru a nu fi niciodată
Atât de simplu pe cât vrei.
M-am îmbălsămat în licori și ulei
Mi-am luat și de această dată
Alți cercei
Ca niciodată să nu te obișnuiești cu ei.

Mi-am pus și batic!
Am să port și-o tunică
Ca dacă mă vezi să îți par par prea mică.

M-am prins în șale cu lanțuri
Și pe obraji am pudră
Ca dacă mă strigi să nu știi
Dacă nu-s eu sau sunt surdă.

Am chiar și alți pantofi ca odinioară
Și-am învățat și să cânt la vioară!
Ca, dacă mă vezi la un colț de stradă cântând
Că sunt eu nici măcar să nu-ți treacă prin gând!

Pe pietre pășeșc zgomotos, nonșalant
Am pietre pe haine, sunt strălucitoare vibrant
Nu m-ai recunoaște nicicând una-ntr-o mie
Mai ales de când m-am hotărât să port pălărie.

Dansez în turnuri și trag clopote des
M-ai confunda pentru port, mai ales!

Pășeșc plutitor, eu nu mai merg, parcă zbor
Car carete, mă plimb a la braț cu-n juvete
Parcă-s damă, grăbită spre vamă
Parcă-s vie, eliberată din colivie...

Și totuși,
Dacă m-ai zări întâmplător
În ciuda a toate, a ger și-a decor
Eu știu că pășind pe pașii mei
Chiar de n-aș mai fi
Tu mi-ai recunoaște în ziduri
Ochii strălucii
Cenușii, obosiți, alergând
După tremurul tălpilor asfințit pe pământ
După vălul din aer și scrumul din vânt
După armonia din cer și luna arzând...

Pentru că nu ai ști ce să faci altceva
Decât să te lași purtat de mreaja mea.