Așadar, Cum comunicăm?

Am putea să o luăm cu începutul, iar începutul nu e cum, ci „ce comunicăm?”.

Așadar,

Emoții sau poate până la emoții am putea vorbi despre senzații și instincte.

E simplu. Când ne naștem, nu ne cunoaștem așa de bine corpul însă simțim nevoia, și e natural să o facem, de a semnala că ne place sau nu un lucru.

E greu de spus ce anume, dar oricum, primele „cuvinte” pe care le rostim sunt „da” și „nu”, unde da înseamnă râdem, iară nu vine din plâns.

                Ușor- ușor după aceea învățăm și semnele. Întoarcem capu când nu vrem, lăsăm ochii-n pământ când ne rușinăm și apucăm tare de mână pe cineva când ne e frică.

                Mai trece un timp și învățăm cuvintele adevărate; cu care nu ne batem prea mult capul, dar le utilizăm pentru a primi reacții. Apoi vin expresiile și cu asta începem să manipulăm, sau ca să nu fim chiar atât de duri – să influențăm.

După expresii, vin jocurile care ne ajută să ne afirmăm, să câștigăm!

Cu cât creștem, începem să ne folosim de atitudine și tot atât de repede de vestimentație pentru a ne revolta de-a dreptul sau pt a ne fi mai simplu să ne recunoaștem.

Apoi începem să comunicăm prin spații, alegându-ne cu o anumită strategie locurile în care ne petrecem timpul sau îi întâlnim pe ceilalți.(Skate parcuri, anumite cafenele, anume zone).

                Odată cu iubirea, în ochii căreia vrem să comunicăm ce-i mai frumos din noi, descoperim și lumina prielnică pentru diverse mesaje și începem să folosim lumânările pentru întâlniri romantice, stroboscopul pentru petreceri debusolante și lumina soarelui de dimineață pentru cafelele formale.

                Și de aici încep să intre-n joc și formele pe care vrem să le-arătăm sau să le-avem, apoi descoperim simbolurile și bine-nțeles codurile cu care ne transmitem sau identificăm. La scurtă vreme vor intra în scenă mimica și foarte curând ochii.

Apoi, dintr-o dată, sec – hotărâm pur și simplu să comunicăm prin prezență. Mă duc dacă îmi place, stau acasă dacă nu.

                Iar în această vreme se-adună ata de multe forme prin care o putem face, pe ea, comunicarea, încât ajungem foarte curand sa nu mai știm care metodă și pentru ce să o folosim.

Uneori folosim prea multe și devenim stridenți, alte ori nu folosim suficiente forme, dar investim într-una atat cât să nu înțelegem de ce n-a funcționat și de ce mesajul nu a fost transmis, iar alte ori avem pur și simplu senzația că nu folosim nici una și cu toate astea transmitem așa de multe...

                Ne pomenim antisociali într-un târziu sau neidentificați cu lumea sau inhibați pur și simplu.

Și iată adultul zilelor noastre. Un individ care deține toate uneltele pentru a comunca, fără a mai ști, însă, cum să le folosească în vafoarea sa.

Pare trist, dar e doar un mic pas între a ști și a nu ști.

Încercarea.

Cineva a zis o vorbă înțeleaptă, zilele astea: Diferența între maestru și elev este aceea că maestrul a eșuat de mai multe ori decât a încercat elevul.

Cum comunicăm, totuși?

Păi, mai întâi de toate identificând ce simțim; apoi ce vrem să transmitem; și în final ne alegem formele în funcție de persoană sau context.

Pare un proces complicat? Poate că da. Dar unde ne grăbim când e în joc chiar viața noastră și imaginea pe care noi ne-o formăm în lume?

Avem timp să facem lucuri pe care să le regretăm, să fim cretini, șă fim bolnavi și supărați; de ce nu ar fi vreme și pentru a comunica ceea ce vrem?

Comunicarea e o artă. Poate fi chiar un spectacol! Defapt, orice evenimente, în sine, se bazează pe nevoia cuiva de a comunica sau exprima ceva: Muzică, Dans, Principii, Concepte, Filozofii, Credințe.

                Apropo de asta, banc:

„Un tip naufragiază pe o insulă cu Angelina Jolie(al cărei fan era maxim). Prima săptămână nu prea s-au văzut ei, fiecare pe treaba lui, apoi au decis să se cunoască, în scurt timp au devenit prieteni și n—a mai trecut mult până când o relație de toată anvergura a început să înflorească între ei. Se iubeau zi si noapte,pe stânci, prin ape și pe plăji, în copaci și prin vulcani...

În orice caz, în primele 2 săptămâni Protagonistul nostru masculin a fost foarte fericit, însă de la un timp începuse să fie așa, cam vlăguit, cam supărat, neîmplinit. Angelina, care prinsese drag de el, ca femeie, vă dați seama, l-a văzut ea și l-a simțit și s-a învoit să-l întrebe:

-         - Dragul meu, te-am văzut asa, parcă supărat... Ce este cu tine? Nu te mai satisfac? Nu-ți mai sunt pe plac? Îți lipsește ceva?

-        -  Nu draga mea, vai, nu... tu ești minunată. Totul e minunat... doar că....

-        -  Dragule, oare aș putea să fac ceva pentru tine? Dacă ar fi ceva, orice! Doar să nu te mai văd așa posomorât...

-         - Măi, Angi, dragă, să știi că ar fi o treabă...

-        -  Spune, spune, dragule, orice!

-        -  Uite... mâine dimineață când eu oi dormi, vreau să te furișezi de lângă mine și să te duci și să te îmbraci în bărbat, așa, să-ți iei atitudinea de bărbat și să îți vezi de treaba ta de bărbat pe plajă până când m-oi trezi eu și-oi veni la tine și te-oi striga John, și atunci să-mi răspunzi și să-mi vorbești,

-       -   Da...da... sigur, dragule, așa voi face. (zice Angelina puțin confuză)

A doua zi dimineața, lucrurile au decurs conform planului. Angelina s-a transformat în John și l-a așteptat pe protagonistul nostru pe o stâncă, pescuind. Când individul s-a trezit, a început să-și facă toate tabieturile de dimineață, și-a făcut freza și a iești la o plimbare pe plajă. La un moment dat a zărit pescărița noastră și a început să o strige:

-          -John! John! Ce faci frate??(râzând și apropiându-se s-o ia în brațe)

-         - Hei, tovarășe, ce să fac frate.. uite, o mai frec și eu! Mai o vâslă, mai o undiță. Tu ce faaaaci?

-          -Băi, John... a trecut atâta timp de când nu ne-am văzut, s-au întâmplat atât de multe de atunci... Da... BĂ! TU ȘTII CU CINE MĂ FUT EU, MĂ?”

Ăsta poate fi un exemplu bun legat de faptul că ceea ce ni se întâmplă are mai puțină valoare dacă nu putem comunica ceea ce simțim, în contexul potrivit și în forma prielnică.

Defapt, comunicarea este una din principalele noastre nevoi.

Cum să o facem în așa fel încât ea să fie percepută și interceptată de ceilalți?

În primul rând fiind sinceri. Ceea ce implică, probabil, lucrul cel mai greu. Dacă cu ceilalți e poate uneori mai simplu să spunem adevărul, de cele mai multe ori noi ne mințim chiar pe noi înșine.

 De ce?

Pentru că adesea nu comunicăm cu noi înșine. Nu ne întrebăm „Bă, tu ce mai faci, mă, frate?”,vorba vine. Nu ne dăm timp. Pentru noi, pentru a căpăta răspunsuri de la noi . Suntem obisnuiți a acționa înainte de a asculta sau a ne asculta cu adevărat.

De multe ori interceptăm mesajul cuiva, care el însuși nu stie să comunice eficient și reacționăm eronat chiar la o eroare, supărându-ne și rămânând așa.

Gândește-te numai cât de prost ți-o poți lua dacă prietenul tău cel mai bun, într-o beție cruntă îți sărută întâmplător prietena. Vai și amar. Când de fapt, prietenul tău, e el însuși copleșit de o nevoie cruntă de afecțiune sau sexualitate și din întâmplare, aflând-o la îndemână pe iubita ta, care lui îi e apropiată ca prietenă,dar pe care în acel moment nu o recunoaște ca fiind iubita ta(necomunicând cu sine), se grăbește să-i comunice ce are în gând.

Știu, e absurd. E fatal. Dar se poate întâmpla și s-a și întâmplat de multe ori...

Așadar? Problema e la cel care nu comunică cu el însuși, lăsându-se doar purtat de „instinct” sau de ce-i vine pe moment. Ei bine, asta îți poate crea reale probleme...

Ce avantaje ai dacă comunici cu tine constant?

Ei bine, îți poți seta un set de principii, adică de idei care puse în aplicare te fac să te simți bine și încălcate îți provoacă discomfort. Și asta nu înseamnă neapărat că ești principialist, ci că știi cam cine ești la momentul respectiv. Ce știi și ce vrei.

Evident, și tu te schimbi, d-asta e bine să comunici constant cu tine și să-ți reîmprospătezi lista de idei despre lume.

Cum să comunici cu tine?

Sunt câteva reguli sau hai să nu le zicem așa formal; sunt câțiva pași care trebuiesc făcuți:

1.       Dacă vrei să comunici cu tine trebuie să fii singur. Și asta nu înseamnă că la celălalt capăt al patului este iubita ta care citește sau sta pe fb sau mai știu eu ce... Sau oricine, nu știu dacă e unn moment bun să comunici cu tine când aștepți să te cheme mama la masă sau ești conectat la ceva device care-ți trimite constante notificări. E bine să-ți alegi un moment în care știi că ai răgaz, cel puțin 30  min de tihnă, fără stres, fără grabă. Trebuie să oprești timpul în loc.

2.       Să te adresezi ție ca unui prieten. Eu știu că lumea zice că ești nebun dacă vorbești singur sau dacă ai o relație cu tine ești narcisist sau dacă crezi că ai 2 personalități ești bipolar. Dar adevărul este că noi avem cel puțin 2 personalități. Un conștient și un subconștient.Așadar, adresează-te simplu, clar și la obiect:

-          Cum te simți?

-          Ce nu-ți convine? De ce:

-          Ce ți-ar plăcea acum? De ce?

-          Cum poți face asta?

-          De ce ai făcut ailaltă?

-          Îți place viața ta? Ce-ți place la ea? De ce?

-          Te iubești? Te-ai iertat? Cum îți poți răscumpăra greșeala?

Și tot așa...

3.       Notează-ți concluziile pe care le-ai tras în urma discuției. Primul semn al oricărui om care are o relație de comunicare cu sine însuși este existența unui caiet, a unei agende sau a unui blog(oricum, a ceva care stochează laolaltă toate notațiile) în viața individului. Nimeni nu ne poate spune mai bine cât am evoluat sau cât ne-am schimbat, ca noi înșine, prin dovezile scrise pe care le-am săvârșit la un moment dat.

4.       Acționează în direcția îmbunătățirii propriei vieți și a vieților celor din jur pornind de la concluziile tale despre tine.

Așadar?

Cum comunicăm eficient?

                Cu răbdare, cu principii, cu idei concrete, cu dorința de a ne înțelege pe noi și pe restu, cu claritate și adevăr contemplat.

Restul? E tăcere...sau de umplutură...