Aleg să scriu aceste rânduri, în primă instanță pentru a atrage atenția asupra faptului că suntem alienați social. Ne uităm doar la noi înșine și „ne cufăndăm prea adânc în propriul sine” pentru a privi ce se întâmplă în jurul nostru. Ne doare sub coadă că oameni bolnavi ne înconjoară și preferăm mai degrabă să închidem ochii, să ignorăm, să trecem mai departe, luând o decizie superficială sau făcând un gest asemeni.
Câți dintre noi conștientizează că mediul în care trăim e departe de a fi unul sigur și protejat? Câți dintre noi fac ceva în privința asta?
Câți dintre noi, se vor cutremura doar și se vor închide în carapace?
Treziți-vă, oameni buni, și priviți un pic la seamănul vostru, care geme, care distruge și zbiară și pe care voi îl ignorați sau căruia chiar îi agravați situația luându-l peste picior, umilindu-l sau izolându-l. Noi creăm monștri! Iar pe eroi îi lăsăm să se ducă pe apa sâmbetei...
Ura și iubirea sunt sentimente cu o egală intensitate, diferența dintre ele constă doar în educația și demnitatea fiecărui individ. Ori dacă tu ești considerat deja un penibil, cum poți să mai ai pretenția de la tine să faci lucruri frumoase și pline de iubire? Când gestul tău bun, e înțeles greșit și batjocorit, câți dintre noi mai avem caracterul de asemenea natură încât să iertăm și s-o întoarcem tot cu iubire?
Lecția e simplă: „Nu mor caii când vor câinii, nici câinii când vor stăpânii!”, așa că mai bine ar învăța să conviețuiască unii cu alții și să se ajute reciproc, să se educe reciproc și să se încurajeze reciproc să facă lucruri frumoase! ...evitând astfel tragediile colaterale :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu