Miaun de dor de iubire si simt deseori ca'nclestarea asta stupida de viata ma rupe de viata si pierd notiuni de eliptic mugind fara scop ca o vita mancand vise verzi de fiinta plapanda rupand sentimente spurcate'n dorinte de prost tavalit in noroi rosiatic cu pulber de vorbe nechezat si plangand aiurit noaptea alba scuipand inutil doar trecuturi uitate de vite visate murind!
S-am sa tremur absurd doar crapand pietre dalbe dadura ce dor dintr-o data ce stau, se opresc si zambesc doar privind in ansamblu celula haotic mancata de alte celule tot vesnic topite in aur si vag invelite in pene de graur flambate'n uitare, poeril in ninsoare, niciodata stagnatic, evident magmatic, retinut de lumini, dar fara caldura, daruit intr-u totu, lipsit de armura.
Ce pare pierduta, lipsita de mila, zambeste in colturi privind o copila si vesnic o cere, o vrea intre vise, plapanda, absurda, endorfic admisa, fara stare de bine, de rau sau de sange...ai rupt-o in doua si tot nu-ti ajunge!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu