Ti'e teama de sfera unei dimineti absurde
Cand tu tipi ca prostu si nimeni n'aude
Nevoia ta disperata de compasiune
Iar lipsuri de vorbe incep sa se'adune...
Nici somnul nu'ti sufla in gene
Gandesti ca esti bine, dar te legani alene
De dorul si pofta unei motivatii
Esti un artist fara volum de creatii...
Nu e de vina nici, vantul nici marea
Chiar daca minte'tie impaturita'ninsoarea
Care asteapta cu devotament momentul
Sa'ti poti rupe'n doua, direct testamentul...
Si chiar daca incerci sa gasesti motive
Observi ca sunt toate extrem de stupide
Asa ca ca astepti si le limitezi la concluzii
Sunt drepte sau sunt doar iluzii...?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu