Când te-am cunoscut mi-am pierdut uzul raţiunii...
Eşti foc. Eşti roşu. Eşti dragostea descrisă în cuvinte fără glas, rupând din cer furtuni de perdele, fâşii. Cum să mai dorm noaptea când ştiu că trăieşti? Departe?
E frumos rău, Chişinăul!
Îmi place mai ales cum te uiţi la mine de după colţ, de printre copaci, muzee şi teatre scobite cu baruri până în stradă.
Îmi place mai ales cum vorbeşti cu mine de parcă ai fii de aici şi m-ai învăţa cuvinte noi. Îmi place să mănânc cu tine bomboane Bucuria şi să bem împreună vinul roze pe care încă nici nu l-am deschis, dar căruia îi simt atât de bine gustul pe buzele tale uscate atunci când te sărut...Şi e mai preţios buchetul, cu-atât cu cât mi-l dai prea rar. Mi-l dai, ţi-l fur... Îmi place cum nu eşti aici, când mi-ar plăcea să vii...Da-mi place-atât de mult şi când te ştiu lucrând... Şi când te ştiu furat...
Îmi place cum havuz va deveni un cuvânt în uz.
Îmi plac banii moldoveneşti de monopoly şi poza lor cu neschimbatul şi emblematicul Stefan cel mare şi SFÂNT! Şi strada lui Puskin şi intersecţia dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu. Bine, adevărul e că e departe de a fi comparată cu alte întâlniri ale dânsei...
Hai, te las, că mă văd cu băieţii pe caldarâm să mergem la Biserica aia din Scuarul Culturii pe care se fac proiecţii de filme la care dublajul în rusă nu corespunde cu subtitrarea, tot în rusă... E o terasă frumoasă acolo unde poţi bea milkshakeuri cu zmeură şi ciocolată şi să asculţi ziua la miaza mare banduri de muzică live venite la o obişnuită repetiţie.
Mi-e foame de mor, mă duc să-mi iau un covrig de la Mamico!
P.S. Ţi-am furat puţin din ADN. Îl vrei înapoi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu