Suntem totul, ce puşca mea!

Condamnați la nesfârşit în trenul ăsta al necunoştinței, purtând mereu trena noastră de gânduri, îndoieli şi suspiciuni, neştiind cine suntem, ce vrem şi încotro ne îndreptam, trecând mereu pe lângă şansă. 

"Ar fi putut să fie minunat", devin imnul împlinirii noastre aparente, când toate faptele noastre sunt judecate de restu - eroice, dar noi ne privim ca pe nişte epave inerte, care doar din inerție săvârşesc paradise şi descuie uşi închise, care suferă pe dinauntru mai mult decât pe dinafară, iar în jur suferința se revarsă în flori, parfumuri şi îndestulare - şampanie pentru toatălumea!

Se hrăneşte întreaga planetă din sângele nostru, iar noi nu ştim să ni'l bem unul altuia - prea beți de celălalt să ascultăm sau să privim, să înțelegem, să aşteptăm, să iubim mai mult decât pe noi înşine, iar pe noi ne iubim mult, la naiba, dacă n'ar fi aşa n'am binecuvânta în stânga şi'n dreapta, dar când ne întâlnim, vezi tu, nu e loc de celălalt, celălalt e prea mult, ocupă prea mult spațiu, prea mult gând, prea mult tu, ca să'l mai vezi şi pe el, ca să'ți aminteşti că el e tu şi tu eşti tot şi toți în jur sunt doar decorul în care voi doi vă faceți petrecerea frumoasă.

Ne pierdem atât de tare în pretextele astea bolnave că ne uităm pe noi şi dorințele noastre şi clipa prezenta e mai mult decât îți poți dori când sunt lângă tine şi ochelari de cal ni se aştern pe ochi. Suntem atât de mult! Cum să ne judeci? Cum să ne ierți?
Suntem totul, ce puşca mea!
Dacă ați înțelege voi măcar jumătate din adevăr, am fi noi prea mici să fim adevărați. Supereroii sunt copiii noştri, iar zeii ne sunt unchi şi mătuşi, rude de'a două, că nu ne ascundem nici în spatele divinității pentru faptele noastre.
Si beți, aşa, umani cum suntem, aşteptăm să fim pe'acel(e)aşi unde, de parcă n'am fi fost întotdeauna...

Trenuind pe cai venind

Un somn bizar se lasă peste noi. Peste tren
De parcă am fi martori la un plen
De parcă noaptea ar fi mai parşiva şi mai rapitoare azinoapte
De parcă şinele ar fi cântece de sirene sau şoapte

Parcă trenul ăsta are să meargă mai mult ca de'obicei
Parcă-i mai lung ca niciodată drumul până la ei
Până'n abis
Unde glasu'i stins
Unde deşi se petrece
Vântul bate mai crud şi mai rece...

Acolo jos, în sud vreau să zic
De data asta mă grăbesc s'ajung şi niciunpic...
Ştiu ce am de facut si parcă m'aş duce pentru prima dată
La o poartă
Iar în spatele ei nu ştiu dacă găsesc întamplare sau soartă

Este ceață, în suflet şi la mine pe față
Este ghiață, dar parcă se topeşte cu fiecare milă
Pe care o bag ca pe o pastilă
Să'mi înece amarul
Să'mi treacă capul
Să m'apuce pofta
Să dorm. Adânc. Ca'ntr'un vis al vieții de fiecare noapte
Când eşti aproape şi nu vreau nimic de la tine.
Când îți dai toată silința să fie bine
Când eu sunt rea iar tu eşti ca o păpuşă
Care aşteaptă să'şi sărute iubitul la uşă
Ca o stea care nu cade niciodată,
Doar se plimbă
Ca un copil care'şi trage un părinte de limbă.

Acolo, în visele mele, tu eşti mai simplu şi mai adevărat ca în realitate
Eşti aproape chiar dacă te dai departe
Eşti uman, ai idei, vise şi decepții...
În visele mele ții piept vieții
Esti exotic şi exuberant
Ca o mireasmă de soc şi cocktail flambant
Ca o duminică dimineață în care ... e răcoare şi soare...

Trenul merge înainte,
Gălăgia e în toi
Da' nu la noi în noapte
La noi în noapte e doar şuier continuu de ceainic încins
Pentru că în dormitor focul e aprins
Pentru că pe divan doarme mâța hapsână
Complăcutătoată în câlți şi zdrențe de lână
Pentru că lumina e stinsă
Iar lumina difuză din lumea de'afară
E astăzi timidă, caldă şi'uşoară
E de vară, lângă o apă fără țânțari
Unde s'a adunat un grup de fugari
Şi în taina serii s'au pus pe băut
Până să se abțină n'au mai putut
Şi'au făcut dragoste cu conştiința
Care de'acea dată era una cu credința
Că viitorul e de'acuma mai simplu şi pur
Avându'se unul pe altul în jur...

Fight Connection

Aștept de-atâta vreme
         să te găsesc
         să te miros
Oare ești tu? Ești chiar tu?

Fantomatic, bizar
     îmbrăcat în mister
     să plâng sau să zbier...
Să fie adevărat? M-ai chemat la palat?

Ești încă viu, puternic, pustiu
     cum te știu
    mânios și puțin hazliu

Ești al meu?

Doamne- Dumnezeu, ce-i cu ochiul meu?
    E curat sau vede stricat?
    E bine calat sau iar a plecat?
Ochișor, ce vezi tu defapt, puișor?

Constrâns în cercul meu restrâns
Împodobit cu cioburi și proiecte
Renasc din tot și nasc pe unde-apuc

Când nu e loc, în altul eu mă duc
Când nu e timp, am timp de nu apuc
Când nu e rost, se leagă alte scopuri
Când nu e foc, se-aprind și alte lucruri
Când nu ești tu, ești tu în tot ce fac
   Când suntem, e totul pac-pac-pac...

Pe tine sunt totuși supărată
Căci n-am primit nicio șoaptă
De o întreagă veșnicie!
Și-mi plăcea ca ea să fie..
Deși tre să recunosc
Că m-am îmbăiat în mosc
Și de tine m-am lipsit
De parc-ai fost pedepsit.

Acum nu prea știu ce simt
Și se-apropie în grabă
Cea de sâmbătă paradă
Unde ne vom întâlni
Și din nou ne vom privi...

Cad a gândurilor pradă.
Cine ești și ce-ți propui?
Încă sunt a nimănui?
Îmi e frică, ești al cui?

Va fi încă primăvară?
Este chiar a 10-a oară?
Ești cu mine?
Și la grele și la bine?
Foarte bine?
Mereu bine?
Cel mai bine?

Până când vrem noi... în fine?

Ție, Viitorule!

Îmi place atât de mult când ajung acasa
Beata
Să mă lipesc cu capul de uşă
În timp ce încerc să ghicesc iar şi iar forma broaştei
În timp ce îi mulțumesc lui Dumnezeu că n'am fost violata nici azi
În timp ce uşa se pregăteşte să scârțâie primitor ca de fiecare dată
Când mă aşteaptă
Să îmi dezvăluie mirosul de praf şi ulei rânced evadat din bucătărie.
Îmi place mai apoi când intru în dormitor şi pe întuneric mi'aduc aminte cât de bine e acasă
Cât de bine e să fi lăsat la prânz geamul deschis, chiar dacă a plouat
Şi cât de bine e să te urci încălțat în pat
Chiar dacă ieri ai făcut curat...
Cât de bine e să trăieşti!
Dar hei, cine stă aici, lângă mine şi ascultă toată această odă a nesfârşitului delir etilic?
Să fie oare alterego?
Ecranul telefonului îmi spune că bateria nu'i suficientă ca să'mi lumineze calea...
Beau încă bere la sticlă, vorba Tinei
Şi dau vina pe vărul vinei
Vorba vine...
Lângă mine e nimeniul atât de plin de interes să mă dezbrace şi să mă descopere în cearceafuri reci
Lângă mine sunt amintirile atâtor suflete care'au dormit pe locul din dreapta
Unele ieri, altele mâine, cele mai multe au fost odată
Azi? E doar un aer ce'l respiră perna acum nesufocată
Mă mănâncă capul
Mă mănâncă mintea
Mă mănâncă mâna
Numai stomacul, săracul,
El nu mănâncă prea multe...
Mi'e dor de tine, umbră ce n'ai poposit niciodată până acum pe sânul meu,
Pe pofta mea, sorbându'mi suflul singur
Mi'eşti ca şi'aici, străin şi rece
Cald prin textură şi armură
Bizar înflăcărat să nu'mi zici multe
Căci vorbele sunt prea puține ca să poată spune cât ne'am iubi noi dacă am putea
Dar s'ar putea ca noi să ne iubim?
Străin lăsat în voia sorți în alta parte'a parcului şi'a lumii,
După ce ore'n şir eu pentru tine ochii mi i'am ascuns, pândindu'te timid ca un cobzar păzindu'şi coarda cea mai dragă
"Să nu ma vadă nimeni", îmi ziceam !
În timp ce în tăcerea nopții savuram
Profilul tău
Şi umeri, omoplați
Şi tălpile'ți ghiceam
Căci ale tale's moi şi suave şi reci
Ca de delfin...
De'ai fi acum aici să'mi mângâi gamba cu piciorul şi să mă'ntrebi cu glasul tainic, pe'ntuneric, de ce n'aprind lumina...
Eu ți'aş răspunde
Căci n'am nevoie să te văd ca să pricep că eşti al meu
Căci n'ai nevoi când suntem amândoi lipiți ca într'o şoaptă
Deşi distanțe, mări, tărâmuri poate astăzi ne despart...
Mi'esti drag ca o şopârlă ce'aş lua'o'n gură să mi se zbată şi să mă sufoce
Fiindu'mi frică şi totodată poftă să o'nghit!

Străin naiv, cu vorba'ți dulce miere
Ce n'aduci supărare sau venin
Nici dacă spui prostii...
Timid suav, cleştar neprihănit
Poadoabă de'admirat şi de iubit,
Sărută'mi ochii obosiți de'atâtea căutări absurde în abis
Dornice să te vadă cât mai eşti..

Iubesc adânc orice ființă
Dar pe a ta proiecție'o poftesc!
Să'mi stea pe buze ca un fir de muşețel
Parfum celest atât de pământean!
Să te mai zbați sau să te risipeşti e'n van
Căci te respir cu poftă chiar de nu mi te dai,
Nu eşti aici, dar eu te rog, mai stai!
Căci...
 Şi de umbra ta e poate efemeră
M'aprinde harnică ca o Venera
Şi îmi şopteşte fără nonşalanță
Să mă descalț, căci am la vis restanță.

Iar eu privindu'te cum stai inexistent
În dreapta mea, grăind acum potent
Mă las purtată în cearceafurile reci
În care într'o zi, până la urmă, cu mine'ai să petreci!

Dragnettes

Statul drept?

Statul paralel.

Oricum în România

Ambele sunt cam lafel...

România în epoca fetish

Nu și-o mai trage pe la colțuri

Nici în tufiș

Nici măcar pe furiș...

Cu toții direct

Nu ne-o ardem fățiș

Dacă Dragnea ar fi o prostituată

În zilele noastre, ar avea cea mai mare plată.

Toată România pe Dragnea vrea să-l fută

De la mari profesori, la ultima tută!

Atâta populație ar vrea să-i dea la muie

Că dac-ar plăti toți...

Țara ar putea în clasamente să suie!

Dragnea e cel mai vestit.

Oricine și-ar dori

Să fie-al să iubit...

Cu mustăcioara lui

Perversă și gingașă

Te face să poftești

Următoarea gogoașă!

Iar stilul lui...

Boem și Nonșalant

Te face să-l aștepți

Ca pe-un amant pedant!

Cum face el cu ochiul!

Cum ține el puterea!

Cum e stăpânul lumii

Și mângâie averea

Iubitei noastre patrii

Unitului popor

Ce are-n minte numai

Violuri și omor...

Dar Dragnea nu se lasă

Deloc intimidat.

Răspunde provocării

Nu poate fi filat

Căci se desurcă tactic

Cu stil și cu simț practic

Și dacă nu-ți convine...

Zâmbește pentru tine!

Cu freza pregătită

Cu fracul descheiat

Domnește la tribună

Ca un descreierat!

E consecvent, aspiră

Și cu diplomație

Face din tot ce prinde

Subiect de comedie!

Improvizează, știe

Gândește și jonglează

De-aceea pe român

Profund îl enervează...

Căci într-o țară de-un miserupism vulgar

S-a ridicat un vodă proțap la galantar

Ironic și fantastic, parșiv, provocator

Ce-atrage sexualmente

Fetish-ul de popor!