Ție, Viitorule!

Îmi place atât de mult când ajung acasa
Beata
Să mă lipesc cu capul de uşă
În timp ce încerc să ghicesc iar şi iar forma broaştei
În timp ce îi mulțumesc lui Dumnezeu că n'am fost violata nici azi
În timp ce uşa se pregăteşte să scârțâie primitor ca de fiecare dată
Când mă aşteaptă
Să îmi dezvăluie mirosul de praf şi ulei rânced evadat din bucătărie.
Îmi place mai apoi când intru în dormitor şi pe întuneric mi'aduc aminte cât de bine e acasă
Cât de bine e să fi lăsat la prânz geamul deschis, chiar dacă a plouat
Şi cât de bine e să te urci încălțat în pat
Chiar dacă ieri ai făcut curat...
Cât de bine e să trăieşti!
Dar hei, cine stă aici, lângă mine şi ascultă toată această odă a nesfârşitului delir etilic?
Să fie oare alterego?
Ecranul telefonului îmi spune că bateria nu'i suficientă ca să'mi lumineze calea...
Beau încă bere la sticlă, vorba Tinei
Şi dau vina pe vărul vinei
Vorba vine...
Lângă mine e nimeniul atât de plin de interes să mă dezbrace şi să mă descopere în cearceafuri reci
Lângă mine sunt amintirile atâtor suflete care'au dormit pe locul din dreapta
Unele ieri, altele mâine, cele mai multe au fost odată
Azi? E doar un aer ce'l respiră perna acum nesufocată
Mă mănâncă capul
Mă mănâncă mintea
Mă mănâncă mâna
Numai stomacul, săracul,
El nu mănâncă prea multe...
Mi'e dor de tine, umbră ce n'ai poposit niciodată până acum pe sânul meu,
Pe pofta mea, sorbându'mi suflul singur
Mi'eşti ca şi'aici, străin şi rece
Cald prin textură şi armură
Bizar înflăcărat să nu'mi zici multe
Căci vorbele sunt prea puține ca să poată spune cât ne'am iubi noi dacă am putea
Dar s'ar putea ca noi să ne iubim?
Străin lăsat în voia sorți în alta parte'a parcului şi'a lumii,
După ce ore'n şir eu pentru tine ochii mi i'am ascuns, pândindu'te timid ca un cobzar păzindu'şi coarda cea mai dragă
"Să nu ma vadă nimeni", îmi ziceam !
În timp ce în tăcerea nopții savuram
Profilul tău
Şi umeri, omoplați
Şi tălpile'ți ghiceam
Căci ale tale's moi şi suave şi reci
Ca de delfin...
De'ai fi acum aici să'mi mângâi gamba cu piciorul şi să mă'ntrebi cu glasul tainic, pe'ntuneric, de ce n'aprind lumina...
Eu ți'aş răspunde
Căci n'am nevoie să te văd ca să pricep că eşti al meu
Căci n'ai nevoi când suntem amândoi lipiți ca într'o şoaptă
Deşi distanțe, mări, tărâmuri poate astăzi ne despart...
Mi'esti drag ca o şopârlă ce'aş lua'o'n gură să mi se zbată şi să mă sufoce
Fiindu'mi frică şi totodată poftă să o'nghit!

Străin naiv, cu vorba'ți dulce miere
Ce n'aduci supărare sau venin
Nici dacă spui prostii...
Timid suav, cleştar neprihănit
Poadoabă de'admirat şi de iubit,
Sărută'mi ochii obosiți de'atâtea căutări absurde în abis
Dornice să te vadă cât mai eşti..

Iubesc adânc orice ființă
Dar pe a ta proiecție'o poftesc!
Să'mi stea pe buze ca un fir de muşețel
Parfum celest atât de pământean!
Să te mai zbați sau să te risipeşti e'n van
Căci te respir cu poftă chiar de nu mi te dai,
Nu eşti aici, dar eu te rog, mai stai!
Căci...
 Şi de umbra ta e poate efemeră
M'aprinde harnică ca o Venera
Şi îmi şopteşte fără nonşalanță
Să mă descalț, căci am la vis restanță.

Iar eu privindu'te cum stai inexistent
În dreapta mea, grăind acum potent
Mă las purtată în cearceafurile reci
În care într'o zi, până la urmă, cu mine'ai să petreci!