Pictam pe pereti, cand o minciuna a venit balanganindu-se langa mine. Era albastra si purta curea.
-Cine esti? am intrebat-o.
-Sunt viata ta! mi-a raspuns.
N-am luat-o in seama pe moment, eram ocupat sa pictez pe pereti; dar apoi am luat pensula si tabarand peste ea, i-am desenat mustati si monoclu. Acum minciuna era una respectabila.
Petrecandu-mi apoi ziua band cafea cu minciuna, la un moment dat, ea mi-a zis umila...
-Tin la tine, vreau sa ai tot ce-ti doresti. Azi ai ocazia sa faci ce vrei cu mine. Ma las prada mainilor tale insetate de cunoastere si perfectiune, fa din mine, ceea ce vrei.
Si eu lacom cu pofta de viata, am tabarat pe ea incercand sa o transform in adevar si frumusete...iar la sfarsit, cand rezultatul trebuia a fi o reusita, mi-am dat seama ca am lasat in urma doar mizerie, ca am transformat minciuna in esec...
Si-am plans atat pentru putinul lucru si l-am gonit de mic sa plece-n lume... si am uitat de tot ce presupune, sa ai o viata cu placeri nebune...
Si intr-o zi cand prisacit stateam pe prispa de la casa, sculptand in lemn o stea sihastra...Veni la mine intr-aproape prea inalt, Esecul galben cu cravata(urechi de vaca ).
-Si cine esti? l-am intrebat.
-Sunt viata ta! mi-as spus fara de pata...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu