Mară, tu, Mară, ce frumoasă ești!
Ce frumos vorbești!
Ce bine te ții.
Câte lucruri știi!
Ce delir îmi dai,
Câte skilluri ai,
Cum le potrivești,
Ce mă-nebunești!
Vai, ce spate ai!
Ce mână vătrai!
Ce ochi de regină,
Cum torni tu benzină
Peste focul nostru!
Cum inviți tu monstrul
Să iasă din găoace
Ca să vezi ce face.
Cum tremuri tu gândul
Și clădești pământul,
Cum respiri frumosul
Și ațâți colosul!
Vai, ce mândră ești
Arta cum urnești
Spre un alt hotar
De viață pe jar.
Dansând fără pauză
Căutând o cauza
Pentru nemurirea
Ce ne-o poate firea.
Ce se-ascunde-n tine
De faci tu doar bine?
Câtă dramă poate
Sufletul să-ți poarte?
Câte nopți ți-s vii
Cu gândul la copii?
Câte nopți ți-s sure
Dând de vorbe dure?
Cine te iubește?
Cine te-ncălzește?
Cin-te poate duce?
Câți te fac a plânge?
Nu-i mai lua în seamă!
Nu-ți mai fie teamă!
Ești zeiță, fii!
Lumea asta-i plină de ai tăi copii.
Nu-ți mai privi lipsa,
Mănâncă eclipsa!
Nimeni, niciodată
Să te-ascundă n-o să poată.
Ești pentru vecie,
Fă de basm să fie!
Trăiește pentru toți
Vii-n zadar sau morți,
Că de e vreun spirit
Ce poate să-ndure
Să poarte pe umeri toată omenirea,
În a ta ființă își va găsi firea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu