Ce vin-avem noi, suflete singure si prafuite ca nu putem iubi lafel ca voi toti?
De ce trebuie noi sa contruim palate pentru societate?
Ne zvarcolim ca ramale sub plapuma de sare si fugim de voi si trebuie sa varsam lacrimi proaspete de fiecare data cand ne aduceti aminte ca voi vreti sa ne captivati si sa ne torturati inchisi intr-un singur trup si o singura lume, departe de ce-nseamna sa fim noi...
Si ne priviti cu ura daca nu vrem si ne privati de drepturi, de dreptul la iubire naturala...
Joaca asta fie, oare, una cu folos?
Drumurile tot batute, nu sunt de prisos.
Sti doar, printze al infernului din tample
Ca ce e inevitabil, tot va fi sa se intample.
Nu mai crede in iluzii ale propriilor temeri
Cu puterea ta de demon, unde vrei, acolo nemeri.
Ti-am mai spus si ia aminte, stiu ce zici si unde esti
Dar ca sa-ti pot sterge rana, nu ai voie sa m-opresti...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu