Practici libere exprimate

Sa fi dependent de libertate, inseamna sa fi liber sa te intorci in timp si sa n-o faci de frica sa nu-ti pierzi libertatea de a te intoarce...

Plicuri deschise niciodata

Limbi de foc
Strans la mijloc
Sange de taur
In trup de graur
Rosu morbid
Intr-un vant arid...

Cred ca n-am sa te mai revad
Cu ochi niciodata;
De dor nu mai pot,
Sunt bandata...
Ca o roza captiva in sticla de clopot
Nimeni nu musca din mine,
Dar clocot.

Pentru ca nu stiu sa mai ies din trecut
Nu pot sa accept ca ce-a fost s-a pierdut
Nu mai tremur, dar gandul si trupu-mi usuc,
In nari nu mai simt decat verde de nuc...

Si te caut haotic, pierdut in multime
Nu te vad, dar te simt ca mai esti pentru mine
Stiu ca nu pot sa te strang intre brate
Dar stiu ca-ti sunt, inca, in ate...

MIŞCAREA VERZILOR

MIŞCAREA VERZILOR

s-a lansat oficial în ziua de 3 octombrie 2010

în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti

Aici, aveti principiile acestui partid; poate va inspira si va vine mintea la cap, ca sa votam si noi frumos si sa avem o tara normala, cu oameni normali la conducere si sa traim si noi odata pentru totdeauna intr-o tara in care politica se face bine si traim si noi bine si nu ne mai streseaza tv-ul cu pitici si ochi stambi:)

Pentru toti e fierbinte

Intr-un vis eram un vatrai,
Izvacneam pasiune si nu-mi dai
Rosu ca focul, fierbinte ca iadul
In sange aschii, in minte vadul...

Si pipaindu-ti pielea-ti ardeam
Suprafata din tine, totul crapam;
Vinovat nu esti astazi si maine
Imi place sa cred ca te chinui - CAINE!

M'umilesc ca sa crezi ca sunt proasta
Nu-mi vezi inchisoarea sihastra
Fierbinte cum sunt am crapat
Tot stratul de suflet uscat...

Si tot te ademen in mine
Acolo e cald si e bine
Nu sti ca prin sange imi sare
Veninul albastru - TEROARE...

Simte-ma toata cu lacrimi
Ce facem noi, sunt doar patimi
Caci minti de luci(e)feri purtam intre tample
Incapabili sa credem in ce-are sa'ntample...

Dar eu sunt mai rosie decat ai crezut,
N-am invins, am cazut;
Iar de aici de jos n-ai idei
Cate minti cu tine poti sa mai iei...

Confesiuni Infestate.!.

Miercuri era sa ploua. Aveam roua pe buze, dar vantul imi uscase sufletul de ieri. Nu mai stiam nimic despre el. Era ca'ntr-un vis in care uiti chipul celor ce sunt personaje, dar le simti prezenta prin atitudine. Vroiam sa ma raspeasca cineva pentru cativa ani, si sa ma hranesc cu pamant si rame si sa am ce povesti nepotilor. N-a fost asa. Am asteptat zile in sir vrand sa fiu cu mine, dar iubindul pe el. Nu stiu cine mai sunt.
Ma numesc Mirabela si un dovleac mi-a furat inima.
Acum vorbesc dintr-o scoica. Cred.
Maine dimineata ma voi uita in mintea mea si ochiul se va rupe din lacasul sfant, lasandu-si tentaculele sa imbratiseze lumea care vrea sa fie vazuta. Sunt confuza. Nu inteleg de ce mi-am inecat prietenul. De ce apoi, oamenii ziceau ca trebuia oricum sa moara. Eu nu cred.
De ce m-am omorat pentru David? De ce ma omor inca? Era blond, poate d'aia. Mi-este dor; sigur mint.
Vreau sa-i omor pe toti! Ba nu! Vreau sa le pastrez memoria. Doar atat.
In Olanda s-a facut un studiu care dovedeste ca oamenii au memoria atingerii. Adica, fiecare persoana care saruta un anume loc, isi lasa initiala pe acesta. Amprenta neputintei stergerii unei amintiri. Dorinta uitarii si durerea pastrarii unor buze pentru nimic. Si nimeni nu stie in afara de tine. Doar tu si David. Pentru ca el te-a iubit si tu l-ai iubit si ai fost o infantila cand ai zis "PLEACA!", iar el a uitat ce-ti promisese, iar tu ai sperat ca nu uita, iar el a uitat, iar tu ai crezut ca nu uita, iar el a uitat, iar tu i-ai adus aminte, dar el uitase, iar tu plangeai si incercai sa-i spui, dar el a uitat, dar cand i-ai spus ca uitase, el si-a amintit, iar tu ai plans, iar el a plans, iar tu l-ai imbratisat, iar el te-a imbratisat, iar voi va iubeati inca, iar el te iubea, dar mai mult pe ea, iar tu il iubeai inca, mai mult pe el, iar voi va iubeati si nimeni nu stia, iar el nu stia, iar tu stiai, dar ati uitat...

Acum e toamna din nou. A trecut un an. El nu mai e aici si frigul iti ingheata iar sufletul. Amintirile sunt tot acolo si sti ca nimic nu se va mai repeta. Nu ti-ai dori oricum o viata asa, dar ti-ai dori sa stie.

Mireasma de flori de gheata; nu ai avut niciodata ce ti-ai dorit, dar nici nu ti-ai dorit. Ai nevoie de ei,dar nu sunt, ai nevoie de mine, dar inca sunt prinsa in closca asta batrana si ea cotcodaceste, dar nu se caca oua. As vrea sa vin sa te ajut sa treci peste, dar ratiunea ma tine inca prizoniera intre buci de gaina si vad rosu in fata ochilor de dor, vad numai ce pot sa regret, te-astept si sper ca'ntrozi voi putea, sa evadez din cur.

Nu sunt pesimista, sunt tu! Nu uita cine sunt si adu-ti aminte curand ca sunt mai importanta decat ei; iar daca uiti, macar adu-ti aminte de David, si-ti vei da seama ca m-ai uitat.
Daca uiti, anunta-l pe David. El uita, dar te cunoaste pe tine. Sa nu le spui niciodata despre dragostea voastra, sa nu-i lasi sa stie niciodata, nimic.

Mai spune-i mamei ca-mi plac clatitele.
Si lui Radu, ca-i un om de nimic.
Adoral pe Paul, dar uita-l un timp.
Iubeste-te si lasa-i pe toti daca poti. Sunt morti.

p.s. Nu te voi uita niciodata!

pentru lume si fara tine

nu stiu, traiesc intr-o euforie totala
si fluturi im zboara pe cer de inchid
ploapele tari, dar cand ochii-i deschid
afara nu-i nimeni doar negru gasesc
prin fibre neonice motai si privesc

Si nimeni nu striga din mine afara
e frig inauntru, dar dincolo-i e vara
pierd greieri pe jos si incerc sa-i strivesc
cu teama ma'nchin si'nerc sa vorbesc.
dar buzele-mi arse, cusute imi sunt
nu-s glorii si pace aici pe pamant
doar vulturii prada in ghiare si-o prind
iar pomii cei verzi din senin se aprind

Si arde limina din ceruri pe vatra
de parca religia n-ar fi tot o arta
dar ochii de piatra urechi n-au si plang
doar sabii'ncinse mai lupta si-o'nfrang.
pustiu si confuzic zambesc catre lume
nici soarele nu mai e, dac'apune
demonic ma zbat sa salvez lumina
lumea-i limitata, la fel si benzina...

si ard fara scop in genungi cand privesc
la altii cum lumea in loc o opresc
doar tu ma mai ti in putere sa lupt
de cand cu sadism din mine ai rupt...

atat.

Reveniri peste perfect slinos.

Pictam pe pereti, cand o minciuna a venit balanganindu-se langa mine. Era albastra si purta curea.
-Cine esti? am intrebat-o.
-Sunt viata ta! mi-a raspuns.

N-am luat-o in seama pe moment, eram ocupat sa pictez pe pereti; dar apoi am luat pensula si tabarand peste ea, i-am desenat mustati si monoclu. Acum minciuna era una respectabila.

Petrecandu-mi apoi ziua band cafea cu minciuna, la un moment dat, ea mi-a zis umila...
-Tin la tine, vreau sa ai tot ce-ti doresti. Azi ai ocazia sa faci ce vrei cu mine. Ma las prada mainilor tale insetate de cunoastere si perfectiune, fa din mine, ceea ce vrei.
Si eu lacom cu pofta de viata, am tabarat pe ea incercand sa o transform in adevar si frumusete...iar la sfarsit, cand rezultatul trebuia a fi o reusita, mi-am dat seama ca am lasat in urma doar mizerie, ca am transformat minciuna in esec...
Si-am plans atat pentru putinul lucru si l-am gonit de mic sa plece-n lume... si am uitat de tot ce presupune, sa ai o viata cu placeri nebune...
Si intr-o zi cand prisacit stateam pe prispa de la casa, sculptand in lemn o stea sihastra...Veni la mine intr-aproape prea inalt, Esecul galben cu cravata(urechi de vaca ).
-Si cine esti? l-am intrebat.
-Sunt viata ta! mi-as spus fara de pata...